Articole adăugate recent

Un nou dispozitiv a fost testat pe șoareci de laborator, iar rezultatele sunt promițătoare, constatându-se refacerea nervilor periferici de la nivelul membrelor.

Oamenii de ştiinţă americani au creat un dispozitiv implantabil şi biodegradabil care a furnizat, în cadrul unui experiment realizat pe şoareci, impulsuri electrice regulate nervilor periferici afectaţi. S-a constatat că acesta a dus la regenerarea nervilor de la nivelul membrelor, ajutând aceste animale să îşi recupereze mult mai repede funcţiile nurologice şi puterea musculară.

Noul dispozitiv este de mărimea unei mici monede și se „împachetează” în jurul unui nerv avariat, căruia îi furnizează impulsuri electrice timp de câteva zile, înainte de a se dizolva singur  în organism, fără efecte nocive. Dispozitivul este alimentat wireless de un transmiţător aflat în afara corpului pacientului, care acţionează ca un fel de încărcător pentru telefonul mobil.

Cercetători de la Washington University School of Medicine şi de la Northwestern University din Statele Unite au testat dispozitivul pe un grup de şoareci cu nervul sciatic avariat. Acest nerv transmite semnale de-a lungul picioarelor şi controlează tendoanele şi muşchii aflaţi la nivelul membrelor inferioare. Noul dispozitiv a fost folosit pentru a furniza o oră pe zi de stimulare electrică şoarecilor incluşi în acest experiment, între trei şi şase zile, iar șoarecii din grupul de control nu au primit niciun fel de stimulare electrică. Apoi, toţi şoarecii au fost monitorizaţi în perioada de convalescenţă, timp de 10 săptămâni.

S-a constatat că șoarecii care au primit stimulări electrice au beneficiat de mai multe efecte benefice în comparaţie cu cei din grupul de control, recuperându-şi mai repede masa şi puterea musculară. În plus, cu cât numărul de zile de stimulare electrică a fost mai mare, cu atât ei şi-au recuperat mai repede abilităţile fizice.

Citește și:
Părintele anesteziei din România: „Toată imunitatea organismului ține de credință. Dumnezeu nu lucrează cu minuni, ci creează oportunități!”

Citeste mai mult: https://sanatateabuzoiana.ro/implant-biodegradabil-pentru-regenerarea-nervilor/


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Loading...

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here