Connect with us

Istorie

Astăzi nu mai are loc în cărțile de istorie de la școală. Fetița de 12 ani care în urmă cu 100 de ani și-a dat viața la Mărășești pentru România Mare

Published

on

În urmă cu aproape o sută de ani, pe câmpiile de la Mărăşeşti, s-a dat poate cea mai grea, mai îndelungată şi mai eroică bătălie din timpul Primului Război Mondial. De altfel, după război, pe locul unde s-au jertfit mii şi mii de ostaşi s-a ridicat cel mai mare mausoleu din ţară şi printre cele mai importante din Europa, care adăpostește 5.073 de soldați şi ofițeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare.

În mausoleul de la Mărășești se află înmormântată o fetiță eroină a Primului Război Mondial. Pe placa de marmură scrie cu litere de aur numele, vârsta și data la care și-a jertfit firava și scurta ei viață pentru apărarea țării în chiar cea mai glorioasă zi a bătăliei de la Mărășești. Această dată a fost 6 august 1917, zi plină de glorie dar și de sânge. O fetiţă de numai 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti, Maria Zaharia, cunoscută ca Măriuca, care dintr-un copac a transmis cea mai cumplită dintre zilele acelei confruntări care a rămas de pomină în istoria poporului român.

Mariuca s-a născut în 1905, în satul vrâncean Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea, chiar în timpul primei Conflagrații Mondiale, la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari.

In anul de grație 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front.

În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldaţii români şi chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mişcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldaţi. Dintr-un nuc, unul dintre soldați transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. La un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici.

Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”.

Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are ochi. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua ghiulea e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme.

„Era o copilă şi nu şi-a dat seama prea bine ce se întâmplă, dar a fost un gest cu o anumită doză de curaj în momentul în care fetiţa a luat loc soldatului secerat de nemţi, ea sfârşind la fel. De asta şi se află în cel mai mare mausoleu din lume închinat eroilor din Primul Război Mondial. Dumitru Almaş a scris o poveste, care este reală, dar puţin romanţată, pentru a atrage copiii, dar este important faptul că Măriuca este o eroină a neamului românesc”, a declarat pentru Adevarul.ro, Florinel Agafiţei, profesor de istorie din Focşani.

În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsuflețit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917.

Citește și:
Băuturile răcoritoare ale unei copilării frumoase și sănătoase. Vă amintiți de Cico şi Brifcor din perioada comunistă? Ce ingrediente erau folosite în prepararea lor?

Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut eroina, sat care numără în jur de 300 de suflete, nu mai trăiește nimeni din familia Măriucăi. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localității, s-a descoperit că nu mai există nici un descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiței eroine de la 1917.

În 1969 s-a realizat un film artistic, Baladă pentru Măriuca, inspirat din acest eveniment al Primului Război Mondial, cu Brîndușa Hudescu în rolul Măriucăi și Ion Caramitru în rolul transmisionistului. Scenariul a fost scris de Călin Gruia. Filmul nu se găsește pe net și nici la vreun post tv, dar poate că în săptămânile sau lunile viitoare va putea fi văzut la tv, la fel ca alte filme care au ca subiect celebrele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din urmă cu un secol.

Mai multe despre Măriuca, eroina de la Mărășești, care in urma cu 100 de ani si-a dat viata pentru pământul acestei tari și care nu mai are loc acum in cărțile de istorie studiate la scoală, puteți citi si aici

Surse: activenews.ro,  Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Camera de Chihlimbar – una dintre marile enigme ale istoriei

Published

on

By

Creată în secolul al XVIII-lea, Camera de Chihlimbar a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. După un timp, această cameră a devenit perla Palatului Ekaterinei din Petersburg. În timpul celui de Doilea Război Mondial, ea a dispărut într-un mod misterios. Există diferite versiuni referitoare la acest caz.

Autorul primului proiect al Camerei de Chihlimbar este Andreas Schlüter, arhitectul principal de la curtea lui Frederick I. Lui Schlter i-a venit ideea de a folosi, la decorarea cabinetului, panouri de chihlimbar, care până atunci nu au fost folosite în acest scop. Pentru prelucrarea chihlimbarului, era nevoie de un specialist. Acesta a fost danezul Volfram. La un moment dat, însă, Schlüter şi Volfram au fost înlăturaţi de la lucrări, deoarece capriciosul Frederick William a vrut să i se creeze un birou de chihlimbar în alt castel. Camera a rămas fără întrebuinţare, dar zvonul despre ea a ajuns la Petru I.

Ţarul a hotărât să achiziţioneze această cameră, pentru a o folosi drept Cameră de Curiozităţi, şi a reuşit s-o obţină. Din diverse motive, în procesul transportării acesteia, au fost pierdute unele piese; de aceea, în timpul vieţii lui Petru, camera nu a putut fi instalată. Ulterior, împărăteasa Elizaveta Petrovna i-a poruncit să facă acest lucru arhitectului Rastrelli, care a transformat acel cabinet în celebra Cameră de Chihlimbar. Ea a devenit mai luxoasă, fiind numită pe bună dreptate „a opta minune a lumii”. Cu timpul, chihlimbarul a început să se deterioreze. Din ce motiv? Poate că din cauza schimbărilor de temperatură.

O restaurare de proporţii se planifica pentru anul 1941, dar războiul a împiedicat realizarea acestor planuri. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, relicvele de muzeu din Palatul Ekaterinei au fost evacuate în Novosibirsk, dar Camera de Chihlimbar au hotărât să n-o atingă, aceasta fiind foarte fragilă, şi au conservat-o. Panourile au fost acoperite, mai întâi, cu hârtie, apoi cu tifon şi cu vată. Aceasta a fost o greşeală fatală a autorităţilor, care a determinat soarta de mai departe a capodoperei. Hitleriştii, jefuind Palatul Ekaterinei, au luat şi Camera de Chihlimbar. Din 1942 până în primăvara lui 1944, camera a fost expusă în Castelul Regelui din Knigsberg. Apoi, din cauza bombardării de către aviaţia engleză a palatului, acolo s-a declanşat un incendiu, dar se consideră că panourile nu au suferit în urma acestuia; ele au fost împachetate şi ascunse în subsolurile castelului, păstrându-se acolo până la asedierea oraşului de către trupele sovietice.

După război, a început căutarea panourilor, dar fără rezultat. Savanţii au emis ipoteza că neobişnuita Cameră de Chihlimbar a ars, pur şi simplu, în ruinele castelului din Knigsberg. Alţii cred că ea nu a suferit din cauza incendiului. Acum, cercetătorii emit o mulţime de ipoteze în privinţa locului unde se află: de la Knigsberg până la Coburg, de la minele de sare din Germania de Est până la depozitele secrete şi seifurile bancare americane.

S-a presupus chiar că dispăruta Cameră de Chihlimbar se afla, pe vaporul „William Gustloff”, scufundat de Marinescu, sau pe crucişătorul „Prinţul Eugen”, cu toate că unii martori afirmă că, în ajunul asedierii oraşului Knigsberg, au văzut în subsoluri 30 de lăzi în care se aflau panourile de chihlimbar. Poate că ele nici nu au fost luate de acolo. Dacă e aşa, atunci camera poate fi considerată pierdută, deoarece chihlimbarul nu ar fi rezistat prea mult în condiţiile de sub pământ. Dar dacă ea a fost totuşi evacuată, fără îndoială că se află în depozitele secrete ale Austriei, Poloniei sau Cehiei. Şi în acest caz, camera poate fi considerată pierdută.

Mai există o versiune, destul de surprinzătoare. Conform acesteia, Camera de Chihlimbar a fost găsită de către unităţile speciale ale Armatei americane, care căutau obiectele de artă răpite de nazişti. Apoi, ea a fost transportată în secret în S.U.A. Există mărturii că în anii 90 ai secolului trecut acolo au început să apară, în diferite locuri, obiecte pe care cercetătorii le consideră fragmente autentice din Camera de Chihlimbar. Dar dacă fasciştii au reuşit să transporte camera în America de Sud? Poate că acolo trebuie căutată?

Citește și:
Cum a fost Romania prăduită prin Caritas, schema creată de un contabil care a ţepuit mii de români

Cel mai probabil totuşi este faptul că hitleriştii au reuşit să transporte din ţară doar fragmente din ea, pentru că, întreagă, ea era netransportabilă, din cauza fragilităţii, cu atât mai mult cu cât deja începuse să se deterioreze în subsolurile castelului din Knigsberg. Şi totuşi capodopera nu a fost lăsată să dispară cu totul. În ultimii ani, specialiştii ruşi au depus eforturi în vederea reconstituirii comorii pierdute. Către 31 mai 2003, data când Sankt-Petersburgul a marcat 300 de ani de la infiinţare, Camera de Chihlimbar a fost reconstruită în totalitate din chihlimbar de Kaliningrad. Azi, acest monument de artă cu o istorie plină de mistere poate fi văzut de către toţi vizitatorii Palatului Ekaterina din Sankt-Petersburg.

Surse: descopera.ro; efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Cuibul vulturilor – locul secret al celui mai crud dictator

Published

on

By

Adolf Hitler, unul dintre cele mai controversate personaje din istorie, obişnuia să vină ca turist în satul de munte Obersalzberg, situat la o altitudine de 1200 m, la aproximativ 19 km de Salzburg. Fascinat de peisaj, şi-a cumpărat, în această zonă, o proprietate care avea să poarte numele de Berghof şi care avea să devină cartierul său de rezidenţă şi al altor lideri nazişti.

Reşedinţa din Berghof, clădirea din care Hitler a condus Germania mulţi ani, a fost distrusă în bombardamentul din 1945, lăsand în urma ei doar câteva pietre ca amintire, iar la câteva zeci de metri distanţă, s-a construit un hotel luxos, despre care mulţi nemţi spun că „nu se încadrează cu peisajul”. S-a luat decizia de a fi distrusă în totalitate, de teamă ca acest loc să nu devină loc de pelerinaj pentru admiratorii dictatorului.

Printre musafirii primiţi în acest loc s-au numărat, la data de 24 noiembrie 1938, şi Regele Carol al II-lea  şi fiul său, Mihai.

Din cartierul de rezidenţă de la Berghof a ramas complexul de bunkere, construite în munte, special pentru dictator în cazul în care acesta ar fi fost atacat. Un oraş subteran cu birouri, locuinţe, restaurante şi săli de şedinţă erau pregătite pentru a-i fi casă dictatorului. Însă dictatorul devenise atât de maniac şi paranoic încât suferea de claustrofobie şi nu-şi găsea niciodată locul perfect şi sigur, în cazul unui bombardament. Ca o ironie a sorţii, acest sistem de bunkere, a salvat vieţile a peste 1000 de localnici care s-au ascuns aici în timpul bombardamentelor din mai 1945, şi nu ale naziştilor.

Cuibul Vulturilor sau „Kehlsteinhaus” în germană, este o construcţie din piatră numită de dictator „casa de ceai” şi se află la o altitudine impresionantă… 1834 m! Această casă a fost un cadou din partea secretarului Martin Bormann pentru Adolf Hitler la împlinirea vârstei de 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu muncitori evrei, unii dintre ei pierzându-şi viaţa din cauza  altitudinii înalte la care se desfăşurau lucrările. Atât drumul de acces cât şi cabana au fost inaugurate de ziua dictatorului, pe 20 aprilie 1939.

De aici, se trece prin tunelul lung de 124 m placat cu granit şi luminat care duce la liftul ce funcţionează în stare originală de mai bine de 70 de ani. Interiorul liftului este căptuşit cu un înveliş metalic auriu şi placat cu oglinzi veneţiene, încap lejer 50 de persoane.

Drumul de acces şi complexul de bunkere sunt închise între lunile octombrie şi începutul lunii mai, din cauza avalanşelor şi masivelor căderi de zăpadă. De preferat ar fi o zi însorită pentru a putea cuprinde cu privirea toată Austria şi Germania.

Citește și:
Cum a fost Romania prăduită prin Caritas, schema creată de un contabil care a ţepuit mii de români

Mulţi istorici spun că Hitler nu a prea folosit această casă, însă tot aceştia spun că de fiecare dată când venea aici, punea la cale ceva rău. Ca şi cum altitudinea îi oferea o putere imensă de distrugere a celor mici, o sete de putere şi control nemaivazută. Spunea mereu că-i place locul acesta pentru că de aici vede toată Bavaria, lucru ce-i oferea o satisfacţie maximă.

Sursa: citygirltrip.wordpress.com

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister