Connect with us

Istorie

Astăzi nu mai are loc în cărțile de istorie de la școală. Fetița de 12 ani care în urmă cu 100 de ani și-a dat viața la Mărășești pentru România Mare

Published

on

În urmă cu aproape o sută de ani, pe câmpiile de la Mărăşeşti, s-a dat poate cea mai grea, mai îndelungată şi mai eroică bătălie din timpul Primului Război Mondial. De altfel, după război, pe locul unde s-au jertfit mii şi mii de ostaşi s-a ridicat cel mai mare mausoleu din ţară şi printre cele mai importante din Europa, care adăpostește 5.073 de soldați şi ofițeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare.

În mausoleul de la Mărășești se află înmormântată o fetiță eroină a Primului Război Mondial. Pe placa de marmură scrie cu litere de aur numele, vârsta și data la care și-a jertfit firava și scurta ei viață pentru apărarea țării în chiar cea mai glorioasă zi a bătăliei de la Mărășești. Această dată a fost 6 august 1917, zi plină de glorie dar și de sânge. O fetiţă de numai 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti, Maria Zaharia, cunoscută ca Măriuca, care dintr-un copac a transmis cea mai cumplită dintre zilele acelei confruntări care a rămas de pomină în istoria poporului român.

Mariuca s-a născut în 1905, în satul vrâncean Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea, chiar în timpul primei Conflagrații Mondiale, la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari.

In anul de grație 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front.

În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldaţii români şi chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mişcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldaţi. Dintr-un nuc, unul dintre soldați transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. La un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici.

Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”.

Așa începe fata să transmită pozițiile dușmanului. Ore în șir a stat cocoțată în pom. Ea spunea unde sunt trupele germane. Gherghina comunica, iar bateria de tunuri lovea conform indicațiilor fetei. Adversarul avea pierderi uriașe în sectorul controlat de privirea ageră a Mariei. La un moment dat, însă, germanii își dau seama că e un pom anume care are ochi. Și îndreaptă tunurile în acea direcție. Prima lovitură retează doar câteva crengi. Gherghina strigă la Măriuca să se dea jos, dându-și seama de situația extrem de periculoasă. Maria nici nu vrea să audă. A doua ghiulea e, din păcate, fatală. Explozia face ravagii, pomul se clatină, iar trupul fetei cade inert pe pământ. Gherghina, la rândul său rănit, nu mai are decât puterea de a plânge alături de cea care în ziua aceea îi fusese camarad de arme.

„Era o copilă şi nu şi-a dat seama prea bine ce se întâmplă, dar a fost un gest cu o anumită doză de curaj în momentul în care fetiţa a luat loc soldatului secerat de nemţi, ea sfârşind la fel. De asta şi se află în cel mai mare mausoleu din lume închinat eroilor din Primul Război Mondial. Dumitru Almaş a scris o poveste, care este reală, dar puţin romanţată, pentru a atrage copiii, dar este important faptul că Măriuca este o eroină a neamului românesc”, a declarat pentru Adevarul.ro, Florinel Agafiţei, profesor de istorie din Focşani.

În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsuflețit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917.

Recomandare:   „Când v-o fi dor de mine şi îţi vrea ca să mă vedeţi, să vă uitaţi la fotografie“. Ultima scrisoare a unui erou de la Mărăşeşti trimisă părinţilor

Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut eroina, sat care numără în jur de 300 de suflete, nu mai trăiește nimeni din familia Măriucăi. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localității, s-a descoperit că nu mai există nici un descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiței eroine de la 1917.

În 1969 s-a realizat un film artistic, Baladă pentru Măriuca, inspirat din acest eveniment al Primului Război Mondial, cu Brîndușa Hudescu în rolul Măriucăi și Ion Caramitru în rolul transmisionistului. Scenariul a fost scris de Călin Gruia. Filmul nu se găsește pe net și nici la vreun post tv, dar poate că în săptămânile sau lunile viitoare va putea fi văzut la tv, la fel ca alte filme care au ca subiect celebrele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din urmă cu un secol.

Mai multe despre Măriuca, eroina de la Mărășești, care in urma cu 100 de ani si-a dat viata pentru pământul acestei tari și care nu mai are loc acum in cărțile de istorie studiate la scoală, puteți citi si aici

Surse: activenews.ro,  Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Focul grecesc, una dintre cele mai misterioase şi teribile arme din istorie, al cărei secret nu a fost divulgat niciodată

Published

on

By

Focul grecesc sau Focul bizantin a fost una dintre cele mai puternice arme care au existat vreodată, dar secretul compoziţiei sale nu a fost divulgat niciodată.

Focul lichid a reprezentat pentru multe secole cea mai importantă armă a Imperiului Bizantin. O armă extrem de distrugătoare, care, pe deasupra, avea şi un efect devastator asupra moralului duşmanului.

Numeroase texte relatează groaza provocată de focul grecesc diverşilor inamici ai Bizanţului. Din secolul al XV-lea şi după momentul în care începe să se folosească pe scară largă praful de puşcă şi armele de foc, focul lichid şi, în general, materialele inflamabile au fost treptat abandonate.

Potrivit site-ului „Historia”, primele referiri scrise legate de focul lichid – cum mai era numit focul grecesc/bizantin – au fost făcute de cronicarul Teofan Confesorul. Acesta vorbeşte despre anii domniei împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul (665-685 d. Hr.), cel care a folosit cu succes această tehnologie în ciocnirile pe care le-a avut cu arabii în prima încercare a lor de a cuceri Constantinopolul (674-678 d.Hr.). Potrivit cronicarului, focul lichid a fost inventat de un anume Kallinikos (Callinicus), un meşteşugar şi arhitect din oraşul Heliopolis. Acesta a fost nevoit să fugă din calea invadatorilor arabi şi şi-a găsit refugiul în marea cetate a Constantinopolelui. El ar fi pus focul lichid la dispoziţia bizantinilor şi aceştia ar fi reputat o strălucită victorie împotriva asediatorilor musulmani.

Unii cercetătorii sunt de părere că nu este posibil ca un singur om să poată inventa un asemenea compus, iar aşa-zisa invenţie a lui Kallinikos ar fi de fapt unul dintre secretele Şcolii de chimie din Alexandria. Cert este că efectele devastatoare ale focului grecesc au fost descrise de numeroşi cronicari;focul lichid avea proprietatea de a arde chiar şi în apă.

Următoarea referire legată de folosirea focului grecesc este făcută tot de cronicarul bizantin Teofan, care spune că în al doilea asalt al arabilor asupra Constantinopolelui (717-718 d.Hr.), împăratul Leon al III-lea a reuşit în două rânduri să incendieze cu foc lichid oştirile de năvălitori, zădărnicind astfel încercarea lor de a pătrunde în capitala imperială.

Importanţa pe care o avea această armă, precum şi păstrarea secretului compoziţiei sale o o regăsim precizată în cartea împăratului Constantin Porfiregenetul (945–959), De Administrando Imperio, lucrare dedicată moştenitorului său. Acesta îşi sfătuieşte fiul, pe viitorul împărat Roman al II-lea, să nu divulge niciodată nimănui secretul focului grecesc, adăugând că acest foc a fost dat de un înger primului împărat creştin, Constantin cel Mare, şi că prepararea lui nu o pot face decât creştinii, şi doar în oraşul imperial. Ca un avertisment, el adăuga că un oficial care a fost mituit de duşmanii imperiului să le dea o parte din acest amestec chimic a fost lovit de o „flacără venită din rai”, în momentul în care voia să intre într-o biserică.

După cucerirea Constantinopolelui, în 1204, de către cruciaţi, nu se mai vorbeşte de focul grecesc sau lichid. Acest amestec misterios nu apare nici în timpul războaielor Imperiului grecesc de la Niceea (1204-1261) şi nici după recucerirea Constantinopolului în anul 1261. Principalele motive pentru care bizantinii au fost nevoiţi să părăsească tehnologia de luptă au fost:1. lipsa materiilor prime, generate de pierderea regiunilor asiatice şi în special al regiunii între Marea Caspică şi Marea Neagră, zone din care proveneau acestea;2. lipsa meseriaşilor care pregăteau focul lichid, care au fugit din cale cruciaţilor franco-veneţieni ce au ocupat Constantinopolul timp de 57 de ani;3. decăderea accentuată a Imperiului, care, începând cu secolul al XIII-lea, a încetat aproape să mai existe ca un pol de putere, rezumându-se la câteva teritorii minustule şi disparate.

Cu toate că această tehnică de luptă era foarte des folosită, componenţa focului lichid a rămas un secret chiar şi pentru locuitorii imperiului până la căderea acestuia. Înainte de a prezenta efectiv teoriile cu privire la compoziţia lichidului inflamabil, trebuie spus că focul bizantin are două componente:amestecul şi sistemul de pulverizare a acestuia.

Aşa cum remarca şi împăratul bizantin Constantin Porfirogentul, gradul de secretizare al acestei arme era foarte ridicat. Nimeni în afară de împărat nu cunoştea întreg procesul şi elementele constitutive. Astfel, în condiţiile în care inamicii ar fi pus mâna pe vreun vas să nu poată reproduce arma. Fapt care s-a şi întâmplat în anul 814 când bulgarii au pus mâna pe 36 dispozitive de pulverizare (sifon) şi chiar şi pe o cantitate importantă de amestec, dar nu au reuşit să le folosească.

Nimeni nu poate să fie absolut sigur de compoziţia exactă a focului grecesc. Deşi este şi astăzi o necunoscută, se pare că în amestec se găseau petrol lichid, nafta, sulf, răşină, bitum, var nestins şi un alt ingredient secret. În încercarea de a găsi o formulă, cercetătorii au pus cap la cap toate detaliile oferite de cronicarii antici. Astfel, focul grecesc era un amestec lichid şi nu un proiectil care ardea pe apă sau, conform unor interpretări, era chiar aprins de apă. Cert este că pentru a-l stinge se putea folosi doar câteva substanţe:nisip (care lipsea focul de oxigen), oţet sau urină veche. Amestecul era depozitat în amfore din lut şi era proiectat prin aceste sifoane;el provoca mult fum şi un zgomot „ca de tunet”. În primă instanţă, pornind de la ultimele două observaţii, fum dens şi bubuitură, cercetătorii au considerat că la baza amestecului stă de fapt salpetru (nitrat de potasiu). Totuşi, datele nu confirmă prezenţa acestui element, cunoscut ca o formă incipientă a prafului de puşcă în istoria artei războiului până în secolul al XIII-lea.

Mai târziu s-a mers pe versiunea aprinderii sau a intensificării puterii focului grecesc la contactul cu apa;se sugera astfel că la baza focului lichid s-ar fi aflat varul nestins. Această teorie este contrazisă însă chiar de autorii medievali, care spun că adesea focul bizantin era pulverizat direct pe corăbiile inamice, fără a intra in contact cu apa. De asemenea, împăratul Leon aminteşte în lucrarea sa Tacticade faptul că se foloseau nişte grenade de mână făcute din lut care erau umplute cu foc grecesc şi aruncate asupra inamicilor. Totuşi, pornind de la aceleaşi efecte descrise de cronicari, unii cercetători sugerează că de fapt Kallinikos ar fi descoperit celebra fosfură de calciu, care este un material pirotehnic şi un compus al bombelor incendiare.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă susţin că în compoziţie trebuie să fi fost ţiţeiul, sub formă de petrol distilat, şi alte ingrediente precum nitriul, varul nestins, sulf, răşini sau alte materiale inflamabile şi ca ar fi acţionat asemănător napalmului. Cert este că toate versiunile încercate de cei care au studiat fenomentul au eşuat, iar formula care a ţinut la depărtare toţi duşmanii Imperiului Bizantin vreme de 500 de ani a dispărut odată cu invazia cruciată a Constantinopolului.

Citeşte mai mult pe historia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Un raport CIA dezvăluie informaţii picante despre viaţa intimă a lui Adolf Hitler. Führer-ul ar fi fost atras de adjunctul său!

Published

on

By

CIA a declasificat un raport despre viaţa sexuală a lui Adolf Hitler. Acesta datează din anul 1943 şi se referă la viaţa pe care o ducea Adolf Hitler, inclusiv la relaţiile şi preferinţele sale sexuale.

Potrivit dosarului, care a fost întocmit de antropologul Henry Field pentru Biroul de Servicii Strategice, precursor al CIA, Adolf Hitler ar fi fost un sadomasochist bisexual, atras de adjunctul său, Rudolf Hess, care ar fi fost travestit. Raportul întocmit de Field, care primise ca sarcină să „adune toate informaţiile despre oficialii germani de rang înalt, inclusiv despre Adolf Hiltler“, după cum scrie „The Week“, a fost transmis preşedintelui american Franklin D. Roosevelt pentru a-i oferi acestuia cât mai multe date despre inamic, pornind de la obiceiuri alimentare şi până la gusturi în materie de muzică.

În acest raport, realizat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Henry Field a făcut speculaţii şi cu privire la viaţa sexuală a Führer-ului, ajungând la concluzia că „Adolf Hitler este un sadomasochist, care avea, probabil, tendinţe homosexuale”.

Agenţii americani ar fi primit informaţii interesante despre Hitler şi de la Ernst Sedgwick Hanfstaengl, afaceristul care l-a sprijinit pe dictator la începuturile NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani) şi care, potrivit raportului, era „un prieten intim“ al acestuia, scrie Adevărul. După ce a căzut în dizgraţia Führer-ului, Hanfstaengl s-a refugiat în Regatul Unit şi le-ar fi spus agenţilor SUA că hostelul vienez în care locuia Hitler în tinereţe era cunoscut ca „un loc în care bărbaţi în vârstă se întâlneau cu bărbaţi tineri pentru a se deda plăcerilor homosexuale“. Totuşi, nu există nicio dovadă clară că Hitler ar fi fost implicat în tinereţe în astfel de acte.

Raportul analizează şi zvonurile care circulau în acea vreme cu privire la relaţiile sexuale care ar fi existat între Adolf Hitler şi adjunctul său Rudolf Hess, care ar fi venit la „baluri mascate îmbrăcat în femeie“, ceea ce i-a determinat pe membrii homosexuali ai partidului să-l poreclească „domnişoara Anna“ (Fräulein Anna). În concluziile sale, antropologul Henry Field a scris că viaţa sexuală a lui Adolf Hitler era „dublă, la fel ca viziunea sa politică“: în viaţa sa profesională era „atât socialist, cât şi naţionalist fervent“, iar în viaţa sa personală era „şi homosexual, şi heterosexual“.

Totuşi, unii experţi rămân sceptici cu privire la caracterul ştiinţific al acestui raport. Asta pentru că, spun ei, documentul are la bază „o analiză psihologică îndoielnică“. De altfel, raportul, care are 70 de pagini, conţine speculaţii potrivit cărora mamei lui Adolf Hitler i-ar fi plăcut „să fie agresată fizic de soţul ei, tatăl viitorului dictator“, însă nu sunt prezentate dovezi în acest sens.

Sursa: adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister