Connect with us

Paranormal

Fantomele de la World Trade Center

Published

on

Atacurile din 11 septembrie 2001, din Statele Unite, au schimbat pentru totdeauna modul în care lumea priveşte terorismul şi securitatea, după ce, în acea zi fatidică, între orele 8.45 și 9.05, două avioane au percutat cele două Turnuri Gemene.

Impactul a fost atât de puternic, încât vârfurile celor două turnuri s-au deplasat cu 8 m.

Panica s-a instalat atât în interiorul clădirilor, cât și pe străzile din New York. Un fum negru a cuprins toată zona, după care s-au auzit mai multe explozii puternice, generate de kerosen.

Ca urmare a acestor explozii, clădirile au început să se prăbușească. Poliția și pompierii s-au mobilizat imediat, încercând să acorde ajutor supraviețuitorilor. Au fost aproape 2700 de victime.

La scurt timp după această tragedie, oficialitățile americane au declarat război grupării teroriste al-Qaida.

Fenomene paranormale

Canalele de televiziune americane au transmis în direct imagini de la locul tragediei. Toți cei care au privit la televizor sau au asistat direct la această tragedie, au observat în norul de fum o imagine asemănătoare cu un chip uman.

Fenomene mai puțin obișnuite au fost relatate de polițiștii și pompierii care au intrat în interiorul turnurilor pentru a salva supraviețuitorii. Locotenentul de poliție Franck Marra, coordonator al operațiunilor de salvare, avea să declare că pe tot parcursul operațiunii de salvare a fost urmărit de o umbră care avea aspectul unei femei.

Franck Marra a consultat un medium care i-a explicat că în momentul în care se produc tragedii, apar entități care conduc sufletele către lumea de dincolo.

Pe tot parcursul operațiunilor de salvare, Marra a reușit să filmeze câteva dintre acțiunile polițiștilor și ale pompierilor. El a pus la dispoziția autorităților acest film, care, analizând imaginile, au observat existența unor umbre în spatele salvatorilor.

Citește și:
Râpa Diavolului, locul ciudat din România, deasupra căruia nici vulturii nu zboară

Mărturiile lui Marra cu privire la apariția unor misterioase umbre au fost susținute și de alți polițiști și pompieri. Unii specialiști au susținut că toți cei care au participat la operațiunile de salvare s-au aflat sub un șoc emoțional care ar fi generat halucinații colective.

Halucinațiile colective

Society for Psychical Research a efectuat ample studii asupra fenomenului numit halucinații colective. De-a lungul istoriei au fost întâlnite mai multe astfel de cazuri, apariția Fecioarei Maria, a lui Hristos, a diavolului. Martori la astfel de evenimente au fost Socrate, Pascal, Goethe, care le-au relatat în operele lor.

Halucinațiile colective sunt de natură vizuală, apariția unor imagini, de natură sonoră, muzică, zgomote, gemete, de natură olfactivă.

Sursa: efemeride.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Enigma diavolului de la Ocnele Mari

Published

on

By

Una dintre cele mai enigmatice poveşti din zona Olteniei este legată de minele de sare din localitatea Ocnele Mari. Aceste mine nu sunt cunoscute doar pentru sarea pe care o dau, ci şi pentru o poveste înspăimântătoare, a diavolului însuşi.

Povestea apariţiei unui bărbat misterios cu pielea aurie şi îmbrăcat cu haine ciudate a fost relatată de un fost miner, ce a lucrat toată viaţa în galeriile de sare din adâncurile pământului. Minerul a povestit că, în anul 1986, pe când lucra în subteran în schimbul de noapte, a avut loc o surpare de galerie, iar din adâncuri, în urma acestei surpări, a apărut un cadavru aproape perfect conservat de sare.

Minerul a spus că este un om în toată firea, dar acest eveniment l-a îngrozit de-a dreptul: „L-am văzut cu ochii mei, în noaptea aceea eram de serviciu şi îmi amintesc totul de parcă a fost ieri. La un moment dat, s-a auzit un zgomot infernal, de parcă s-ar fi deschis o uşă metalică, scrâşnea pământul de parcă ar fi frecat fier pe fier. Apoi, dintr-odată, s-a crăpat pământul şi o lumină puternică a ţâşnit în noapte. Când ne-am uitat să vedem ce este, am văzut un bărbat ciudat, ce avea în jur de 2 metri şi o îmbrăcăminte demodată. Pielea lui era de o culoare aproape aurie şi avea o barbă lungă şi blondă. Ce ne-a uimit pe toţi era senzaţia că acel bărbat era încă viu, avea ochii larg deschişi, iar faţa sa, deşi cu trăsături frumoase,  inspira teroare. Unul dintre colegi a făcut o glumă spunând că aşa trebuie să fi arătat diavolul după căderea sa pe Pământ. După câteva zile, colegul respectiv a fost găsit mort în timpul serviciului din subteran.

În urma acestui incident, lucrul în mină a fost oprit, iar o echipă de la Securitate de la Bucureşti a venit imediat la faţa locului. Au izolat zona şi au început imediat să facă cercetări, iar martorii acelui eveniment au fost interogaţi şi cercetaţi amănunţit. Rezultatul anchetei a rămas însă secret. Minerul spune că au fost interogaţi despre prieteni şi familie. S-a zvonit chiar că mortul ar fi fost spion străin. Totuşi, ce spion vine îmbrăcat cu haine ce păreau a fi vechi de sute de ani, îşi pune un inel imens pe deget şi poartă un pumnal încrustat cu pietre scumpe?

Citește și:
Zidul imens din Oceanul Atlantic, care împarte planeta în două. Descoperirea făcută cu Google Earth, înfierbântă mințile pasionaților de paranormal

Identitatea bărbatului nu a fost aflată, dar au apărut diverse variante: Una dintre teorii spune că în urmă cu 3000 de ani Vâlcea făcea parte dintr-un ansamblu religios pelasg. Acest imperiu era condus de o dinastie de natură divină, ai cărei regi aveau şi titulatura de zeu şi purtau numele de Salmos. Este posibil ca acest bărbat sa fie unul dintre foştii regi pelasgi. Alte teorii susţin că locul acesta ar fi fost dintotdeauna ciudat. În aceste locuri erau aduşi cei condamnaţi la ocnă şi mulţi şi-au dat duhul în aceste mine de sare. Mulţi dintre aceşti deţinuţi dispăreau fără urmă de parcă se evaporau. Nu era vorba de accidente de muncă, ci pur şi simplu oamenii dispăreau. De aceea, printre ocnaşi circula vorba că minele erau stăpânite de diavol.

Într-o cronică de la 1812, se vorbeşte despre un preot trimis de la Tismana, ca să îi spovedească pe ocnaşi. Aceştia refuzau să mai intre în subteran, după ce mai mulţi colegi ai lor fuseseră luaţi pur şi simplu de lângă ei. Într-un raport către stareţ, preotul descria teama ocnaşilor şi dădea detalii precise despre cele văzute de aceştia în subteran.  Diavolul era descris ca un prinţ al adâncului, ce se plimba fără să păşească şi care putea să îi facă să dispară pe toţi ce i se împotriveau.

Sursa: teoriisecrete.ro

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Diverse6 ore ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse16 ore ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Dezvăluiri3 zile ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

Medicină3 zile ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

Descoperiri3 zile ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Diverse4 zile ago

Prima mașină electrică sută la sută românească. Este atât de ieftină încât și-ar putea-o permite aproape orice român

Doi oameni de afaceri din Cluj şi Baia Mare, Andrei Ostroveanu (47 de ani) şi Gheorghe Mureşan (58 de ani),...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister