Connect with us

Spiritual

Localnicii din Bărăganul buzoian, susțin ca apa unei fântâni a vindecat mii de români. Fenomenul mistic a luat amploare imediat după Revoluție

Published

on

La mai puţin de 20 de km distanţă de oraşul Buzău, pe marginea drumului care duce catre localitatea Smeeni, in inima Bărăganului se află o biserică despre care puţini ştiu că indică locul care până nu demult aduna mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Cunoscut ca izvorul tămăduitor de la Smeeni, fenomenul mistic a fost ponderat de autoritățile din perioada interbelică, apoi de comuniști. A fost redescoperit imediat după Revoluţia din ‘89, însă nu pentru mult timp.

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, sute de creştini din zona Bărăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma mică.

Oamenii, în mare parte vârstnici, vin dotaţi cu sticle si bidoane din plastic pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvorul despre care ştiu că vindecă boli.

”Ne rugăm pentru sănătate şi pentru binele casei. În fiecare an venim şi mereu ne-am simţit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care se vindecau. Şi eu sunt bolnav şi de aceea vin. Dacă e credinţă te vindeci”, declara un bătrân din zonă.

Acesta este unul dintre cei care veneau la izvorul vindecător şi în urmă cu peste două decenii, când mii de oameni se îmbrânceau ca să prindă o picătură din apa miraculoasă. În anii ‘90, vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini. Ulterior, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, aici s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.

Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici vindeca numeroase boli grave. Despre izvor, presa naţională scria în 1926 că poate vindeca orice boală.

Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei,  iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

Ştirea despre izvorul miraculos de la Smeeni, cum titrau ziarele din 1926, a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în rolul divin al apei.

Fenomenul creştea rapid în intensitate, ajungând ca mulţi dintre pelerini să creadă că până şi noroiul din balta formată lângă izvor are proprietăţi miraculoase. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau. Unii localnici au dezvoltat rapid mici afaceri cu “licoarea miraculoasă”, vândută de multe ori mai scump chiar decât o sticlă de vin celebră atunci.

Mărturii ale unor oameni convinşi de puterea miraculoasă a apei de la Smeeni au fost culese şi publicate de Marcela Ghiulbenghian, preşedintele Fundatiei Tezaurul Sacru al Religiilor, pe propriul blog:

“Fratele meu Petrică Hornet s-a spălat cu apa de la fântână şi vreo lună şi ceva n-a mai pus ochelarii la ochi. Şi de atunci foarte puţin, când citeşte ziarul sau are alte treburi mai migăloase, unde e nevoie să vezi bine”, povestea Manolache Hornet.

Tot Moş Manolache îşi aminteşte de marile pelegrinaje de dinainte de război, ca şi slujbele care se făceau la fântână. ”Era prin ’36. Mergeam cu Damian al lui Pocris să ducem caii la cireadă. Când am ajuns la fântână, un sobor de vreo şapte preoţi făceau slujbă mare. Toată suflarea se adunase. Era o rugă de ploaie pentru că seceta pârjolise totul. N-am ajuns bine acasă şi a început să toarne cu galeata”.

Confruntate cu un risc enorm de izbucnire a unor epidemii, autorităţile vremii s-au văzut nevoite să închidă zona, după numai câteva luni de la debutul fenomenului. Presa a ajutat şi ea, vorbind despre fântâna tămăduirii ca despre “o pepinieră a bolilor contagioase”.

„Fântâna de la Smeeni este un caz izolat din domeniul patologiei sociale şi evidenţiază satisfăcător misticismul arhaic, ce nici cultura nu a putut să-l extirpeze (…) Efectele de autosugestie au fost câteva şi au fost de ajuns ca cei mai ironici specialişti să cedeze în faţa enigmei. Fântâna de la Smeeni ameninţă să aducă o revoluţiune în domeniul moral, o redeşteptare spre datorie a clerului atras cam mult spre cele lumeşti. Iată însă că un control mai serios a dus la o surprinzătoare contestare a efectelor miraculoase de la Smeeni.”, scriau la 21 octombrie 1927 ziariştii gazetei „Vocea Buzăului”.

Pentru comunişti, fântâna cu apă tămăduitoare nu a existat însă nimic nu a putut şterge din memoria colectivă, preţ de aproape jumătate de secol, imaginea sutelor de pelerini atraşi din toată ţara de izvorul tămăduitor. După Revoluţie, localnicii au ridicat în acel loc o biserică iar în imediata vecinătate a fost amenajată o cişmea unde curge apa considerată de unii şi acum ca fiind binefăcătoare.

“În această zonă, se spune că ar fi o tradiţie veche încă de la 1860, despre care localnicii încă mai povestesc. Acele vindecări au fost consemnate şi în presa vremii, dar autorităţile au încercat să le închidă gura oamenilor, pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat şi uitat până după Revoluţie, când localnicii şi-au dezgropat moştenirea, căutând să ducă mai departe preţuirea acestui loc”, explica în urmă cu mai mulţi ani, pentru ziarul Adevărul, preşedintele Fundaţiei “Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, protopop Ioan Dumitran.

La începutul anilor ’90, vestea s-a răspândit din nou iar în scurt timp locul s-a umplut de pelerini. Mulţi oameni cu probleme de vedere se ungeau cu apa binefăcătoare în speranţa că se vindecă însă efectul era invers, în anumite cazuri. După ce se dădeau cu nămol pe ochi, pe răni sau operaţii, ajungeau la spital din cauza plăgilor infectate.

RENESTEREA FANTANII

Era o dimineata de inceput de martie. Primavara se apropia cu pasi repezi. Sfarsitul de an trezise noi sperante in sufletele tuturor romanilor. Revolutia din decembrie promisese oamenilor mult asteptata libertate si odata cu ea slobozirea credintei. La Smeeni, copiii, tinerii sau batranii mergeau fara frica la biserica.

Intr-o casa nu prea bogata de la margine de sat, o femeie sarmana isi traia viata dupa o zi pe alta. In aceea noapte de martie a avut un vis. Maica Domnului inconjurata de toi sfintii impartea daruri multimii adunate in jurul sau. Fiecaruia dupa viata si credinta sa. Anisoarei Tudose i-a spus aratandu-i cu mana spre nord: “ Iti gasesti vindecarea in a treia saptamana. Sa iei apa din fantana Domnului, sa bei si sa te speli cu ea” De cum s-a sculat, batrana a rememorat visul, etapa cu etapa. La cativa kilometri de casa se afla un izvor tamaduitor, acum uitat de toti.

Batrana avusese mai intai o gajaiala, dupa care isi pierduse graiul. Isi chema baietii si vecinii cu un fluier pe care il purta permanent la ea. Mos Vasile isi aminteste ca a zarit-o mergand la locul cu pricina. Batranii satului nu s-au mirat deloc de aceasta intamplare. Lucruri mult mai grozave vazusera si auzisera ei. S-au dus la parintele paroh Constantin Isbasoiu, cel care le vorbise in biserica despre recunoasterea credintei strabune. Abia acum s-au dumirit ei. Fantana tamaduirii putea sa devina fara oprelisti un bun al tuturor. Oamenii buni si batrani, noua la numar, s-au legat intr-un comitet. Sarcina lor nu era deloc simpla. Curatirea fantanii, intretinerea si amenajarea ei. Deja se auzise in toata tara si lumea o luase cu asalt.

O batrana din Gheraseni (sat invecinat cu Smeeni) ramasese oarba de ani buni. De nenumarate ori si-a rugat fiul sa o duca la fantana. Luat cu treburile, baiatul o tot amana. A apelat la un vecin care avea drum intracolo. Dupa trei slujbe a intrat pe poarta casei uimita de cele ce vedea ” Doamne, vad”, a exclamat. Apoi” Ioane, frumoasa casa ti-ai durat!”. “ Si susurul asta al tau nu stiam ca-i asa mandru!” Copii au ramas inmarmuriti. Batrana nu vedea de mai bine de 10 ani. A murit cand mergea pe 90 de ani, dar a murit cu vaz.

Citește și:
Li s-a interzis să vorbească. Mărturiile unui fost pilot al Armatei Române despre întâlnirea sa și altor 8 colegi aflați la bordul a 3 elicoptere, cu entități necunoscute

Anii dinainte de al doilea mare razboi au lasat in mintea batranilor multe imagini inca vii. In 1924, isi aminteste Teodor C. Radu, cantaret la parohia din Smeeni, aveam cativa ani si m-am imbolnavit de varsat. M-a luat mama pe brate si m-a dus la fantana. Era sarbatoare si venise lume din toata tara. Mama a vrut sa ma spele chiar acolo, dar un om bine imbracat i-a spus ca apa trebuie intai incalzita si pe urma sa ma spele. Apoi mama a luat apa acasa, a incalzit-o putin, m-a spalat de cateva ori, dupa care m-a infasurat intr-un cearsaf. M-am vindecat si nu mi-a ramas nici un semn, cu toate ca aveam varsat mare.

Acelasi Tudor C. Radu vorbeste de larga recunoastere a fantanii inainte de razboi. In 1944, la Budapesta aflandu-se ca vine de prin partile Buzaului a fost intrebat de fantana miraculoasa din Smeeni. Prin intermediul unui ceferist roman casatorit in Ungaria, un ungur a tinut mult sa-i comunice ca tatal sau, paralizat de o mana si de un picior, a plecat la fantana din Smeeni, unde a stat sub tratament o vara intreaga. Facea impachetari si se spala cu apa de aici, indeosebi pe mana si piciorul bolnave. Toamna a plecat sanatos. “ De unde o fi stiut ungurul acela de fantana noastra n-am aflat nici atunci, nici mai tarziu”.

Oamenii ajungeau să îşi vândă agoniseala ca să cumpere apă şi pungi cu nămol. În toamna anului 1990, autorităţile locale au decis din nou să izoleze sursa de apă de la Smeeni. “În urma analizelor, nu s-au descoperit substanţe deosebite în apă, dar cert este că era curată şi mai rece decât cea obişnuită, pentru că provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui. Nu este exclus însă ca unele vindecări ale unor boli mai puţin grave să fi fost rodul autosugestiei”, a declarat medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, pentru o publicaţie locală din Buzău.

Citește și:
Săpată în stâncă, cea mai veche mănăstire rupestră din România, o adevărată minune a artei, este lăsata pradă distrugerii

Pentru a ţine sub control calitatea apei, în 1991, lângă lăcaşul ridicat din banii strânşi în şase luni din donaţiile credincioşilor au fost amenajate o cişmea modernă şi o fântână. De atunci, însă, pofta credincioşilor pentru apa de izvor, de-acum la discreţie, s-a diminuat aproape instantaneu. Biserica mai atrage grupuri mari de oameni numai la sărbătoarea creştinească de Izvorul Tămăduirii.

Mai multe aflați pe: Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mistere

3 dintre cele mai îngrozitoare locuri de pe Terra. Aici doar cei tari de înger au curaj să se aventureze. Unii riscă să-şi piardă mințile sau chiar viața 

Published

on

Pe Terra există locuri unde doar cei tari de înger sau amatori de senzații tari şi-ar dori să se aventureze. Amatorii de paranormal susțin că în aceste locuri oamenii riscă să-şi piardă mințile sau chiar viaţa.

Parisul este un oraş superb pentru majoritatea vizitatorilor. Sub această lume plină de culoare, istorie şi cultură se află însă una întunecată, misterioasă şi absolut terifiantă. Mai precis, este vorba despre o reţea de tunele, întinse pe zeci de kilometri, care au fost transformate în cel mai mare cimitir din lume. Milioane de resturi din trupuri umane, unele cu o vechime de peste 1.200 de ani, se află în aceste tuneluri foarte vechi, cunoscute drept catacombele din Paris.

Aceste catacombe sunt rămăşiţe ale cavernelor şi tunelelor rămase din fostele cariere medievale ale Parisului, fiind transformate într-un adevărat osuar. Faima catacombelor vine din secolul al XVIII lea. Mai precis, în anul 1786, cimitirele pariziene deveniseră neîncăpătoare.

Mai mult decât atât, multe cadavre nu erau îngropate corespunzător şi exista riscul izbucnirii unei epidemii. S-a luat decizia mutării tuturor rămăşiţelor din cimitire în catacombele Parisului, transformate într-un uriaş osuar. Peste 6 milioane de schelete umane au fost mutate din cimitire în catacombe până în anul 1814. Catacombele au fost cu această ocazie amenajate, iar de-a lungul timpului, în anumite zone, craniile şi oasele umane au fost aranjate chiar artistic.

La început catacombele au fost o adevărată pacoste pentru francezi, fiind raportat un miros de moarte care se împânzise prin tot oraşul. Astăzi, catacombele sunt deschise publicului, fiind unul dintre cele 14 muzee oficiale ale Parisului. Cu toate acestea, catacombele pline de schelete sunt un loc cu adevărat terifiant. Şi asta în condiţiile în care au apărut mărturii despre fenomene paranormale care au avut loc în acest loc al morţii situat într-o zonă numită sugestiv ”Poarta Infernului”.

De asemenea sunt numeroase poveşti tulburătoare despre o prezenţă apăsătoare în aceste catacombe, despre strigăte ciudate şi spirite care bântuie locaţia. Se spune că mulţi îşi pierd minţile şi rătăcesc fără scăpare prin acest labirint subteran al morţii. Există chiar şi o înregistrare găsită pe camera unui turist. Camera a fost descoperită pe podeaua catacombelor. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu proprietarul acesteia.

O pădure din Japonia este considerat ”locul perfect pentru a muri” şi se află într-un top trei mondial al locaţiilor preferate de sinucigaşi. Este vorba despre pădurea Aokigahara, situată la poalele muntelui Fuji, în partea de nord-vest. Faima pădurii este una deosebit de macabră. Este un adevărat loc al sinucigaşilor. Această tradiţie terifiantă a început în anul 1950, atunci când un om de afaceri japonez s-a spânzurat în această pădure. De atunci cel puţin 500 de oameni au venit în această pădure şi nu s-au mai întors. O parte au fost găsiţi, după ce s-au sinucis în acest loc. Recordul de sinucideri în pădurea Aokigahara a fost atins în anul 2003, când au fost descoperite aici nu mai puţin de 105 cadavre.

Experţii în spiritism din Japonia spun că valul de sinucideri a contaminat copacii din această pădure şi că a devenit un loc extrem de bântuit, cu numeroase fenomene paranormale. Este o pădure extrem de deasă, întinsă pe o suprafaţă de 35 de kilometri pătraţi. Este uşor să te rătăceşti în ea, spune poliţiştii japonezi. Totodată cei care au vizitat-o spun că au trăit o senzaţie cumplită de apăsare. Cei cu un psihic labil sunt tentanţi să se piardă cu firea şi chiar să-şi curme viaţa. Tocmai de aceea au fost amplasate pe copaci plăcuţe cu îndemnuri la cumpătare, la gânduri plăcute şi sfaturi pentru evitarea suicidului. Evident circulă numeroase poveşti cu spirite care bântuie pădurea.

Un alt loc absolut terifiant şi inclus în multe top-uri ale locurilor bântuite din lume este un cimitir din Scoţia, o ţară care de altfel are o lungă tradiţie în ceea ce priveşte poveştile cu fantome. Este vorba despre Greyfriars Kirk Grave din oraşul Edinburgh. Este unul dintre cele mai vechi cimitire ale oraşului, cu morminte inclusiv din secolul al XVI lea. Odată cu lăsarea serii, cimitirul din vechiul Edinburgh devine un loc de coşmar, spun amatorii de spiritism. Fantomele sunt o prezenţă obişnuită, la fel şi gemetele morţilor. Cea mai terifiantă apariţie este aceea a lui Sir George Mackenzie, considerat un soi de ”poltergeist”. El ar fi cel mai violent spirit al acestui cimitir.   

Sir George Mackenzie a fost un avocat din secolul al XVII lea. Acesta a rămas cunoscut pentru prigoana declanşată împotriva celor care se opuneau regimului catolic al  lui Carol al II lea. Din cauza terorii declanşate în ţinut, a fost supranumit “Bloody Mackenzie” (n.r. Sângerosul Mackenzie). Se spune că mii de prizonieri au fost executaţi la ordinele sale, iar capetele tăiate ale acestora au fost înfipte în ţepii de fier ai gardului ce înconjoară cimitirul ca avertisment pentru cei care se opuneau domniei regelui Carol al II lea.     

Citește și:
Gândul e cea mai puternică forță din univers. Puterea gândului, legea binelui și secretele unei vieți armonioase în opinia celui mai renumit medic neurolog din România

Spiritul lui Sir Mackenzie s-ar fi ”trezit” după ce a fost tulburat în 1990 de un om fără adăpost care a intrat să se refugieze de ploaie în cripta familiei. Din acel moment, ”Sângerosul Mackenzie” ar fi pus stăpânire pe cimitir, iar spiritul său ar ataca efectiv vizitatorii veniți după lăsarea serii. Sute de mărturii vorbesc despre atacuri paranormale în Greyfriars, inclusiv despre oameni care au leşinat de frică, despre cei care s-au ales cu arsuri ciudate, cu nasul rupt sau zgâriați.

Toate locurile de mai sus sunt însoțite de legende urbane, dar nu s-a dovedit până acum științific dacă ar exista ceva adevărat în spatele lor.

Citește mai mult pe Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Datini, tradiţii şi obiceiuri de Bobotează. Nu se dă cu împrumut şi nu este bine să te cerţi. Ce se întâmplă dacă aluneci pe gheaţă

Published

on

By

Boboteaza, sărbătorită în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelor, de forțele răului.

Boboteaza reprezintă, de fapt, sărbătoarea dedicată botezului Domnului în apa Iordanului. Această sărbătoare, a Bobotezei, mai este cunoscută și sub numele de „Epifanie”, „Teofanie”, „Arătarea Domnului” sau „Descoperirea cuvântului Întrupat”.

De obicei, în această perioadă în țara noastră este foarte frig, de unde și expresia “gerul Bobotezei”.

Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceştia primesc preotul cu „botezul” sau cu „Iordanul”, care le binecuvântează locuinţele şi gospodăriile cu Agheasmă Mare.

Boboteaza ocupă un loc special mai ales în viaţa credincioşilor de la sate, unde cu acest prilej sunt organizate o serie de datini şi obiceiuri ce au rolul de a da o aură aparte acestui praznic împărătesc.

În această zi, de Bobotează, există tradiția conform căruia preoții sfințesc toate apele din care oamenii vor lua, mai apoi, pentru a stropi gospodăriile, casele și animalele, păstrând restul apei în sticle, pentru leac.

În satele și orașele traversate de râuri există obiceiul ca preoții să arunce crucea în apa înghețată, iar tinerii curajoși au datoria de a o scoate la mal. Se spune, conform tradiției și credinței, că cel care va face asta va avea parte numai de bine și va fi ferit de toate bolile.

Se crede, conform spuselor populare că, la Bobotează, când preotul înmoaie crucea în apă, toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmpuri până ce se termină sfințirea apelor. Nimeni nu-i vede, în afară de lupi, care se iau după ei și unde-i prind acolo îi sfâșie. Din această cauză, există și superstiția conform căreia nu ai voie să lași rufe pe sârmă deoarece, dracii, în fuga lor, se pot ascunde printre ele.

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfinţită, se desfăşoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiralesa), dar sunt impuse şi interdicţii pentru a asigura bunăstarea şi sănătatea credincioşilor în noul an. Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbaţi buni şi cuminţi, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia.

Există credinţa că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfantul Andrei (30 noiembrie). „Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”.

Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiralesa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiralesa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne”. Fiind şi ultima zi a ritualului de peţire a fetelor, Boboteaza reprezintă în conştiinţa populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului şi a dragostei adevărate, scrie crestinortodox.ro.

La sfinţirea caselor şi a creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul. În acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi.

Potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului. Sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se asează 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat.

De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

În ziua de Bobotează bătrânii spun că dacă vremea e frumoasă, atunci anul va fi bogat în pâine și pește.

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

În noaptea de Bobotează, fetele recurgeau la numeroase practici mai mult sau mai puţin magice pentru a-şi ghici sau vedea alesul, precum:

– numărau parii de la gard;

– ghiceau în oglindă şi chiar în apă;

– puneau fire de busuioc sub pernă;

– scoteau diferite obiecte simbolice de sub farfurii;

– scormoneau focul din vatră spunând: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie inima lui, şi nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui”.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina.

În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.

Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister