Articole adăugate recent

„Coronavirusul va rămâne cu noi” pentru totdeauna. Există slabe șanse ca acesta să fie eradicat”, a declarat profesorul John Edmunds, membru al Grupului de Consiliere Științifică pentru Urgențe – echipa de experți care sfătuiește guvernul de la Londra pe tema pandemiei.

Expertul avertizează că valul doi al epidemiei COVID va lovi puternic Marea Britanie, cu un vârf ce va fi atins în perioada Crăciunului, iar numărul deceselor va fi unul ridicat, scrie Sky News.

„Cred că dacă ne uităm la punctul în care ne aflăm, nu există șanse să scăpăm din valul acesta fără niște zeci de mii de decese”, a spus Edmunds.

Profesorul a mai precizat că, deși virusul va rămâne în populație pe termen indefinit, perspectiva unui vaccin ar trebui să schimbe situația și strategia guvernului odată cu aceasta.

„Dacă vaccinurile sunt foarte aproape, atunci, după părerea mea, ar trebui să încercăm să menţinem incidenţa cât mai scăzută acum, pentru că vom putea folosi vaccinuri într-un viitor nu prea îndepărtat”, a declarat expertul britanic.

El a afirmat că Marea Britanie a jucat un „joc inteligent” investind în diferite vaccinuri împotriva coronavirusului. Marea Britanie a semnat acorduri de aprovizionare pentru şase vaccinuri COVID-19 diferite, cu 340 milioane de doze asigurate.

„Cred că vom fi într-o poziţie rezonabilă peste câteva luni”, a spus el. „Nu cred că vom vaccina pe toată lumea, însă pentru început vom vaccina persoanele cu cel mai mare risc, angajaţii din domeniul medical şi tot aşa”, a mai afirmat el.

Până atunci însă, a avertizat el, autoritățile ar trebui să ia măsuri pentru a limita circulația virusului.

Citește și:
Fiți atenți ce zice Bill Gates: "Lumea nu va reveni la normal până când toată populația nu va fi vaccinată"

Potrivit estimărilor sale, apogeul valului doi al pandemiei va ajunge în următoarele 4-6 săptămâni în nord-vestul țării și cu câteva săptămâni mai târziu în alte regiuni.

„Vom vedea vârfuri în jurul Crăciunului și în noul an, cu foarte multe cazuri în tot Regatul Unit”, a spus Edmunds.

Comentariile profesorului Edmunds vin la două zile după ce Sir Patrick Vallance, principalul consilier științific al guvernului de la Londra, a admis că „este greu de crezut” că un vaccin va stopa complet infecțiile și a subliniat că este posibil ca boala să nu dispară niciodată.

Sir Patrick a subliniat că variola este singura boală care a fost eradicată și a explicat că, în viitor, tratarea COVID ar putea fi asemănătoarea cu tratarea gripei sezoniere.

În prezent, epidemia este în plină creștere în Marea Britanie și a atins o cifră record de 21.331 de cazuri noi, marți. Numărul deceselor, care a stat o vreme la un nivel redus, a crescut și el în ultimele zile și a ajuns, marți, la 241.

Sursa: 3dots.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here