Connect with us

Medicină

Există fantome? Răspunsul surprinzător al oamenilor de ştiinţă

Published

on

Fenomele paranormale din timpul nopţii ar putea fi asociate paraliziei în somn şi ”sindromului capului care explodează”,  susţin oamenii de ştiinţă.

Creierului uman îi este extrem de simplu să asocieze sunete precum scârţâitul pardoselii cu fenomene mai mult supranaturale decât reale. Însă cercetătorii susţin că toate aceste apariţii „sinistre” pot fi asociate somnului.

Specialista în psihologie Alice Gregory, din cadrul Universităţii Goldsmiths (Marea Britanie), a încercat să determine modul în care anxietatea, somnul REM şi ,,sindromul capului care explodează” ar putea oferi o explicaţie ştiinţifică apariţiilor paranormale din timpul nopţii.

Conform Mail Online, astfel de fenomene par să apară atunci când persoanele se întind în pat. În astfel de momente persoanele suţin că încep să simtă prezenţe neobişnuite şi uneori se simt imobilizate în pat.

Însă în spatele unor astfel de fenomene se pot afla afecţiuni cunoscute ale somnului precum paralizia în somn. Iată două dintre cele ce pot explica fenomenul:

Paralizia în somn

Atunci când adormim trecem prin diferite cicluri ale somnului, de mai multe ori. La începutul somnului trecem prin somnul NREM, ce se adânceşte progresiv. Apoi ajungem în faza REM, perioadă în care visăm. Tot în această etapă suntem paralizaţi. Însă, în cazul paraliziei în somn, caracteristicile fazei REM sunt resimţite şi atunci când persoana este trează. Persoanele ce resimt aceste lucruri susţin că au halucinaţii şi nu se pot mişca. Afecţiunea este comună, fiind întâlnită la 8% dintre persoane.

Sindromul capului care explodează

Unele persoane susţin că resimt explozii uriaşe în timpul nopţii, pe care nu pot să le explice. Acest lucru poate fi asociat din nou cu somnul. Atunci când adormim, formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral începe să ne inhibe abilitatea de mişcare, văz sau auz. Acel boom pe care îl aud unele persoane poate fi produs din cauza întârzierii acestui proces. Asemănător cu paralizia în somn şi acest sindrom este în continuă cercetare.

Citește și:
Femeia care priveşte feţele oamenilor dar vede... DRAGONI

Sursa: descopera.ro

Loading...
Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Savant japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a dovedit cât bine face postul organismului uman

Published

on

By

Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, în 2016, a fost acordat profesorului japonez Yoshinori Ohsumi, de la Tokyo Institute of Technology, care a descoperit mecanismele autofage, dovedind ştiinţific că postul este benefic pentru organism.

Descoperirile savantului au impus o nouă paradigmă cu privire la procesele prin care celulele îşi reciclează propriul conţinut şi au deschis calea pentru înţelegerea importanţei fundamentale a autofagiei în multiple procese fiziologice, de la capacitatea de adaptare la foame şi până la răspunsul organismului în cazul unor infecţii.

Autofagia celulară reprezintă un proces care care are loc la nivelul celulelor, când ele îşi pot distruge propriile elemente constitutive, izolându-le în membrane şi formând un fel de vezicule, ca nişte saci, ce sunt apoi transportate în „zona de reciclare”, pentru descompunere şi reciclare.

Autofagia are loc mai intens atunci când organismul este în stare de stres. De exemplu, este înfometat. În acest caz, celulele produc energie pe baza resurselor interne, chiar şi din gunoiul acumulat, inclusiv din bacteriile patogene.

Descoperirea laureatului dovedeşte că înfometarea organismului şi postirea sunt de un real folos, organismul într-adevăr se curăţeşte. Confirmat de către Comitetul Nobel.

Sursa: ganduridinierusalim.com

Loading...
Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Articole interesante

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister