Connect with us

Dezvăluiri

Buncărul antiatomic al familiei Ceaușescu, construit în secret la 10 metri sub București, dezvăluit publicului larg

Published

on

RA-APPS a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic, construit în secret în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti, unde familia Ceauşescu s-ar fi refugiat în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear.

Această încăpere se află la aproape 10 metri sub pământ, intrarea fiind mascată de o uşă capitonată. (Vezi video mai jos în articol). Pentru a pătrunde în buncărul aflat în subteran trebuie descuiată o uşă metalică masivă, închisă ermetic. Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roşu care ţine loc de balustradă şi pereţii bej, ornamentaţi, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii.

Agenţia de presă MEDIAFAX a filmat, în premieră, buncărul secret antiatomic, construit pentru familia Ceuşescu în subsolul Palatului Primăverii, unde cuplul prezidenţial urma să se refugieze în cazul unui bombardament sau atac chimic ori nuclear. Pentru a pătrunde în subteran trebuie descuiată o uşă metalică masivă, închisă ermetic.

Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roşu care ţine loc de balustradă şi pereţii bej, ornamentaţi, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii.”

Se află undeva la aproximativ 10 metri sub nivelul pământului, într-o laterală a clădirii, din acest motiv încăperea are niște sisteme de ventilație speciale în partea de sus a pereților, foarte bine filtrată. Asta cumva se leagă de ideea de paranoia a lui Nicolae Ceaușescu, de otrăvirea prin sistemele de aerisire ale clădirilor pe care le folosea el în timpul regimului comunism.

În primul rând ambele intrări spre această sală sunt închise de două uși metalice foarte groase, strict ca să păstreze integritatea structurii, iar deasupra tavanului se află o cantitate foarte mare de beton până aproape de nivelul solului. Din păcate, însă, nu se știe dacă are un centru de plumb, alt element special sau termen de izolare special”, explică Tudor Baican, unul dintre ghizii Palatului Primăverii.

În centrul buncărului se află o masă de lemn masiv, înconjurată de opt jilţuri sculptate, iar de jur-împrejurul camerei se află diverse cadouri primite de cuplul Ceauşescu, cum ar fi un strung de mare precizie construit în Bulgaria, un tablou realizat din coarne de cerb sau un corn de vânătoare. În partea opusă scării de intrare se află o canapea, o măsuţă de lemn şi încă două jilţuri, toate aflate lângă uşa care duce spre cea mai misterioasă parte a încăperii – coridorul secret de intrare în camera de refugiu.

„Nu există foarte multe informații oficiale sau informații publice cu privire la acest buncăr, iar de cele mai multe ori nu putem să luăm legătura cu persoane care să ne poată spune despre ce s-a întâmplat de fapt aici, fiindcă foarte multe s-au făcut în mare secret în momentul în care s-a construit acest palat”, spune Tudor Baican, care admite că nimeni nu ştie exact ce se află în spatele acelor cărămizi puse în grabă şi acoperite cu faianţă, care au început să cadă în ultimii ani şi să scoată la lumină conturul a ceea ce pare a fi un pasaj secret.

Conform poveştilor unora dintre angajaţii familiei Ceauşescu, acest culoar ducea spre un al doilea buncăr, o cameră de refugiu în care dictatorul s-ar fi putut ascunde o lungă perioadă de timp şi care avea legătură, de asemenea, cu un alt tunel secret care avea ieşire spre zona lacului Floreasca. Aceştia mai spun că în momentul fugii lui Ceauşescu tunelul ar fi fost zidit în mare grabă pentru a-l împiedica pe dictator să se ascundă aici şi a-l determina, astfel, să meargă spre o altă proprietate.

„Vizitarea acestui buncăr se face în cadrul unui tur privat, care va fi disponibil foarte curând în cadrul muzeului nostru, va include alte câteva camere pe lângă acesta și, de asemenea, va veni cu alte câteva privilegii pentru oaspeții care ne vizitează, în cadrul tururilor private. Costul unui tur va fi de 200 de lei, iar privilegiile înseamnă acordarea de multe informații și discuții mult mai amănunțite cu ghizii noștrii, care au reușit să acumuleze foarte multe informații despre cuplul Ceaușescu și pe care nu le prezintă întotdeauna în cadrul tururilor standard”, mai spune Baican.

Palatul, aflat pe bulevardul Primăverii din Bucureşti, la numărul 50, are 80 de încăperi. Aproape fiecare cameră frapează prin lux, decoraţiuni şi obiecte de artă care mai de care mai sofisticate. La etajul unu al clădirii, candelabre uriaşe, cu picături sculptate în sticlă de Murano, ne conduc spre apartamentul nupţial al soţilor Ceauşescu.

„Dormitorul comun al cuplului Ceaușescu, bineînțeles, cel mai așteptat de oaspeții noștrii, este și ultimul dintre cele cinci care se vizitează și, de departe, cel mai spectaculos, pentru că include două dintre pijamalele lor originale și un așternut de pat original.

Având în vedere că Palatul Primăverii a fost reședința lor principală în toți cei 24 de ani ai regimului este dormitorul pe care cuplul Ceaușescu îl folosea în fiecare seară, cu excepția momentului în care erau plecați în vizită oficială în țară sau în străinătate. Exista un sistem de telefoane interioare, precum și niște sonerii pe care puteau să le folosească, și, în mod surprinzător, sistemul funcționează și astăzi”, povesteşte ghidul muzeului în momentul în care prezintă dormitorul soţilor Ceauşescu.

Camera a rămas neatinsă, exact ca în ziua în care dictatorul a fugit, iar pijamalele aşezate acum pe pat ar fi urmat să fie îmbrăcate de Nicolae şi Elena Ceauşescu în noaptea de 22 decembrie, spune unul dintre foştii angajaţi ai cuplului, care s-a ocupat după Revoluţie de prezervarea Palatului Primăverii.

Impresionantă este şi ,,baia de aur”, aflată lângă dormitorul matrimonial, care e mai mare decât un apartament cu trei camere.

„Este baia care a fost construită în procesul de extindere al Palatului, între 1970 – 1971 și este baia care a devenit faimoasă ca ,,baia de aur” a lui Nicolae Ceaușescu, este cea care a apărut în toate imaginile de presă din perioada Revoluției”, precizează ghidul muzeului.

În realitate, nici robinetele, nici chiuveta, nici ţevile şi nici mozaicul nu sunt de aur, ci doar poleite, astfel încât să aibă un aspect preţios.

Inspirat de casele lorzilor britanici, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit să aibă şi o seră cu plante exotice, astfel încât arhitecţii au amenajat, la etajul unu, în una dintre camere, o astfel de seră unde şi astăzi cresc mandarini, palmieri sau ficuşi.

„Este o seră inspirată din orangeriile Britanice din secolele XVIII-XIV, o sală în care se mai retrăgea Nicolae Ceaușescu, destul de rar, dar obişnuia să mai bea un ceai din când în când. Impresionant este că s-au păstrat majoritatea dintre plantele originale. Palatul pe care îl vizităm noi astăzi conține incredibil de multe elemente din cele care existau și la momentul 1989”, mai spune Tudor Baican. Mai multe informatii si imagini video gasiti aici

Dezvăluiri

S-a născut în 1828. Imagini video cu cel mai bătrân român care a trăit vreodată. Un cioban din Oltenia, Ilie Stamate

Published

on

O viaţă liniştită şi o dietă fără carne, dar cu multe verdeţuri. Acestea ar fi fost secretele longevităţii unui cioban din Oltenia care este personajul principal al unui documentar din colecţia British Pathé.

Filmuleţul îl prezintă pe Ilie Stamate, din satul Firizu din Mehedinţi, care ar fi murit la vârsta de 138 de ani.

O echipă Digi24 a stat de vorbă cu oamenii care l-au cunoscut pe matusalemicul oltean.

„În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A. Decanul de vârstă al ţării este bine-nţeles oltean.”

Un bărbat sprinten, cu barba sură şi îngrijită. Aşa şi-l amintesc săteni din Firizu pe moş Mandău. Printre cei care l-au cunoscut se află şi actualul decanul de vârstă al localnicilor, care are doar 99 de ani.

„A mai trăit el mult în urmă, i-a făcut primarul casă”, povestește un localnic. Unii dintre localnici cred că Ilie Stamate a trăit foarte mult pentru că a avut o viață liniștită. Alții spun că secretul său a fost dieta compusă în principal din verdețuri.„Era un om slab, trăia din animale, ciobănitul era activitatea lui, griji prea multe nu a avut”, spune un alt localnic.

„Moș Măndău, 112 ani, cam așa, nu a mâncat carne în viața lui, a mâncat numai urzici și dragavei”, consideră un altul.
„Când eram mici, venea de la serbarea de 23 August, ne aducea bomboane, ne duceam pe la el în vizită”, își amintește Ion Mogoșanu, strănepotul lui Ilie Stamate.
În registrul primăriei figureaza că moş Măndău ar fi trăit doar 96 ani.

„Nu se ştia anul când s-a născut și au zis: hai să punem si noi un an, ca să nu fie registrul fără an de naștere, au ajuns la concluzia să pună anul 1872, dar nu cred, am avut bătrâni de 90 de ani și spuneau că tot bătrân l-au știut”, declară Andronie Grigorie, primarul comunei Ilovăț.

“Nu se stie cati ani a avut cand a murit. Era un om batran, zicea ca la razboiul cu turcii el afacut de garda pe aici pe dealurile astea, dar nu s-au gasit actele lui. El nu e nascut aici in sat, s-au ghidat asa dupa ce a spus el. El a fost cioban la vite, umbla pe timp de iarna cu pieptul gol, el nu stia de frig, de nimic. Ningea pe el acolo la oi, unde era cioban si nu avea nimic, desi dormea afara”, spune Mihai Moti, fostul vecin al lui Ilie Stamate.

„Cand am venit l-am prins aici in sat, venea aici la el de pe la partid, cum era in vremurile acelea si ii aducea paine. Spunea ca el a mancat mai mult de astea vegetale, urzici, dragavei, nu carne. Avea carne, dar zicea ca nu e buna si ca tine capre ca sa bea lapte de capra”, spune si Maria Mantog, o localnica din Firizu (Mehedinti).

„L-am prins in viata, era un batran cu barba, cu parul alb, mergea in boata, avea niste oi cu care se ducea in vale. Veneau incontinuu masini de pe la Severin la el acasa fiindca era cel mai batran om din Romania si se auzise pana la Bucuresti.
Era un om bun, nu se certa cu nimeni. Manca mai mult verdeturi, numai ce producea prin gospodarie”, isi aminteste Constantin Negoita.

Despre el se ştie că a fost căsătorit mai bine de 50 de ani cu soţia lui, Stanca, după care a mai avut două neveste . Documentarul British Pathé susţine insa că Ilie Stamate s-a născut în 1828 şi a murit la vârsta de 138 de ani, în 1966.

Surse: digi24.ro, adevarul.ro

Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Istorii insangerate. Surorile Papin – Menajerele ucigașe care au zguduit Franța

Published

on

Surorile Papin nu sunt cunoscute pentru vreo realizare extraordinară, ci pentru crimele pe care le-au comis. In nord-vestul Franței se află Le Mans, oraș cunoscut mai ales pentru celebra cursă de mașini care are loc aici o dată pe an, „Cursa de 24 de ore de la Le Mans”. Însă, dacă te vei uita pe articolul de pe Wikipedia despre Le Mans, în secțiunea cu oameni notabili, vei descoperi o mențiune interesantă pe poziția a șaptea din listă: surorile Papin.

Printre 20 de diferiți aristocrați, preoți și muzicieni celebri se află numele lui Christine și Lea Papin. Surorile Papin au oferit orașului o celebritate infamă, care ar fi fost greu de dobândit în alte condiții.

Surorile Papin nu sunt cunoscute pentru vreo realizare extraordinară. Ele sunt celebre pentru că le-au ucis, într-un mod îngrozitor, pe angajatoarea lor și pe fiica acesteia, în 1933.

Iată povestea lor

Familia Papin

Lea și Christine Papin erau niște menajere liniștite din Le Mans, Franța

Surorile Papin proveneau dintr-o familie cu probleme din Le Mans. Mama lor era Clemence Derre, iar tatăl lor se numea Gustave Papin. Deși circulau zvonuri care spuneau că Clemence avea o aventură cu șeful ei, Gustave o iubea.

În octombrie 1901, când Clemence a rămas însărcinată, Gustave s-a căsătorit cu ea. Emilia Papin s-a născut în februarie 1902.

Însă Gustave se întreba mereu dacă Clemence își continua aventura. El s-a hotărât să-și caute o slujbă în alt oraș, pentru a o duce pe Clemence departe de Le Mans.

La vreo doi ani după ce s-a născut Emilia, Gustave i-a spus soției sale că își va lua o slujbă nouă într-un alt oraș. Clemence a amenințat că se va sinucide dacă va trebui să părăsească Le Mans și acest lucru a întărit bănuiala lui Gustave că soția sa avea, într-adevăr, o aventură.

După ce Clemence și-a venit în fire, cei doi s-au mutat și au început o viață nouă. Relația lor devenea din ce în ce mai volatilă.

Relatările spun că Clemence nu arăta deloc afecțiune pentru copiii și soțul ei și că era o persoană instabilă. De aceea, Gustave s-a apucat de băut.

Când Emilia avea 9 sau 10 ani, Clemence a trimis-o la orfelinatul catolic Bon Pasteur. Mai târziu, a apărut informația conform căreia tatăl ei o violase.

Emilia Papin s-a alăturat mănăstirii care deținea orfelinatul și a devenit călugăriță. Clemence născuse încă alți doi copii pe care ea și soțul ei i-au trimis de la o vârstă fragedă la orfelinat.
Surorile Papin

Christine era un copil dificil. Ea s-a născut în 1905 și era copilul mijlociu al familiei. Curând după ce s-a născut, părinții ei au dat-o în grija surorii lui Gustave, care s-a bucurat să o aibă în casă.

Christine a rămas la mătușa ei vreme de 7 ani, după care a intrat într-un orfelinat catolic. Deși Christine voia să intre la mănăstire, mama ei nu îi dădea voie și mai târziu a angajat-o.

Christine avea o inteligență medie și o personalitate mai puternică și mai deschisă decât Lea. Angajatorii ei au relatat faptul că putea deveni uneori insolentă, dar muncea din greu și era o bucătăreasă bună.

Lea era cea timidă. Născută în 1911, era cea mai mică dintre cele trei fete. Evaluările indică faptul că Lea avea o inteligență ceva mai scăzută decât sora ei și era introvertită, tăcută și ascultătoare.

Din copilărie, Lea crescuse la fratele mamei ei până când acesta murise și apoi a stat într-un orfelinat catolic până când a împlinit 15 ani.

Casa Lancelin din strada Bruyere, numărul 6

Christine și Lea Papin aveau acum vârsta potrivită pentru muncă. În 1926, au avut norocul de a primi amândouă slujbe în Le Mans în casa familiei Lancelin.
surorile papin

Casa din Strada Bruyere, din Le Mans, unde surorile Papin au comis crima oribilă. Foto: captură Google Streetview

Aici locuiau avocatul pensionat Lancelin, soția sa, Leonie, și fiica lor adultă, Genevieve. Christine era bucătăreasa familiei, în timp ce Lea făcea curățenie în casă.

Majoritatea relatărilor spun că surorile Papin erau fete de treabă și menajere model. În fiecare duminică se îmbrăcau frumos și mergeau la biserică și aveau reputația de a munci din greu și de a avea un comportament potrivit.

Fiind mai degrabă nesociabile, surorile Papin preferau compania pe care și-o țineau una alteia. În fiecare zi, aveau o pauză de două ore după prânz.

Însă, în loc să iasă să se bucure de lumina zilei, rămâneau în dormitorul lor. În 1933, surorile Papin se aflau în casa Lancelin deja de 6 ani.

Christine avea 27 de ani și Lea avea 21 de ani. Pe data de 2 februarie a acelui an, doamna Lancelin și fiica ei au sosit acasă pe înserate, în jurul orei cinci și jumătate, când locuința era în mare parte scufundată în întuneric.

Era pentru a doua oară într-o săptămână când fierul de călcat care funcționa prost cauzase arderea siguranței electrice, în timp ce Christine călca hainele. Ciudat este faptul că fierul tocmai fusese luat în acea zi de la persoana care îl reparase și care spusese că nu îi găsea niciun defect.

Când Christine i-a spus doamnei Lancelin că fierul de călcat se stricase din nou, doamna s-a înfuriat și a izbucnit o ceartă. Desigur, mai existaseră dificultăți și în trecut.

Doamna Lancelin insista mereu ca treburile casnice să fie bine făcute. Ea obișnuia să-și pună mănușile albe și să verifice dacă praful fusese bine șters, comenta în mod regulat privitor la felul în care gătea Christine și o obliga pe Lea să curețe din nou atunci când descoperea că nu curățase bine o porțiune a casei.

Însă, de data asta, lucrurile au luat o altă turnură…

Crima secolului

Christine și-a pierdut cumpătul. Aflată la capătul scărilor care duceau la primul etaj, Christine a sărit pe Genevieve și i-a scos ochii cu degetele.

Lea s-a alăturat repede luptei și a pus mâna pe doamna Lancelin. Christine i-a spus să-i scoată ochii doamnei, apoi a fugit în bucătărie să ia un cuțit și un ciocan.

A urcat înapoi scările pe care celelalte încă se luptau și le-a lovit cu cuțitul pe mamă și pe fiică. Surorile Papin au folosit un ulcior de cositor aflat pe o masă în capul scărilor ca să le lovească în cap pe femeile Lancelin.

Experții estimează că incidentul a durat cam 30 de minute. Rezultatul final a fost că menajerele le-au ucis cu violență pe amândouă femeile.

Domnul Lancelin și ginerele său au sosit acasă cândva între orele 18:30 și 19:00. Ușa era zăvorâtă pe dinăuntru și cei doi bărbați nu au putut intra, deși știau că cineva trebuie să fie acasă.

Casa era scufundată în întuneric, cu excepția unei licăriri fade, care venea de la etaj. Totul părea foarte suspect, așa că cei doi s-au dus la poliție să ceară ajutor.

Investigația

O publicație le-a poreclit pe cele două surori „oile furioase”

După ce au intrat în casă, polițiștii au urcat scările și au descoperit scena macabră. Cele mai multe răni erau la capetele și fețele victimelor.

Totuși, pe picioarele și fesele fiicei se aflau urme de tăieturi adânci de cuțit. Amândouă femeile erau de nerecunoscut, fiindcă fețele le fuseseră complet distruse.

Dinții erau împrăștiați prin cameră și unul dintre ochii lui Genevieve se afla pe treapta din capătul șirului de scări. Mai târziu, investigatorii au găsit celălalt ochi sub corpul ei.

Ambii ochi ai doamnei Lancelin se aflau în eșarfa de la gâtul ei. Cadavrul ei era întins pe spate, cu picioarele desfăcute și cu un singur pantof rămas pe unul dintre ele.

Cadavrul lui Genevieve stătea întins cu fața în jos. Lângă coapsa ei dreaptă se afla un cuțit de bucătărie însângerat, cu un mâner de culoare închisă.

Întreaga scenă era acoperită de sânge. Sângele ajunsese și pe pereți, la doi metri deasupra cadavrelor.

După ce polițiștii au descoperit cadavrele, au căutat și în restul casei. În mintea lor, se întrebau dacă ucigașul le făcuse același lucru și celor două surori Papin.

Însă când investigatorii au ajuns în camera menajerelor, ușa era încuiată. Un lăcătuș a venit pentru a deschide ușa și când polițiștii au deschis-o, le-au găsit pe cele două fete în pat, cu halatele pe ele (unele surse spun că erau dezbrăcate).

Pe un scaun de lângă pat se afla ciocanul însângerat, cu fire de păr lipite de el. Polițiștii le-au întrebat ce se întâmplase și cele două surori și-au mărturisit imediat crima.
Notă

Potrivit lui Frederic Chauvaud, autorul cărții Crima îngrozitoare a surorilor Papin, investigatorii au găsit victimele cu fustele ridicate și cu lenjeria trasă în jos.

La acea vreme în Franța, ar fi fost nepotrivit să se facă fotografii în care organe genitale să fie expuse, așa că investigatorii (poate chiar jurnaliștii) au tras înapoi fustele victimelor, înainte ca poliția să termine investigația.

Arestul și procesul

Polițiștii le-au arestat pe surori și le-au luat în custodie. Christine a devenit neliniștită și a făcut niște crize de disperare atunci când a fost separată de sora ei.

În cele din urmă, autoritățile le-au permis surorilor să se întâlnească. Relatările spun că Christine a vorbit și s-a purtat într-un fel care sugera faptul că întrețineau relații sexuale.

Tribunalul a numit trei doctori care să le evalueze psihologic pe surori, pentru a determina dacă erau sau nu normale. Christine manifesta indiferență față de lume și a indicat faptul că nu se simțea atașată de nimeni în afară de Lea.

Doctorii au spus că afecțiunea lui Christine era de devotament familial și nu au detectat nicio urmă de conținut sexual. Pe de altă parte, Lea o privea pe Christine ca pe o figură maternă.

Evaluarea a stabilit faptul că cele două nu sufereau de tulburări mentale patologice. Doctorii au spus că fetele erau normale și că legătura lor neobișnuit de apropiată a făcut ca amândouă să acționeze împreună și că erau amândouă la fel de vinovate pentru crimă.

La proces, jurații au avut nevoie de doar 40 de minute pentru a delibera. Bineînțeles, le-au declarat vinovate pe cele două surori. Lea a primit o sentință de 10 ani de închisoare.

Christine trebuia să fie ghilotinată, însă sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață.
De ce și-au ucis surorile angajatorii?

Dubla crimă brutală a înfuriat orașul și a șocat Franța. Publicul nu mai întâlnise o astfel de brutalitate. Mulți au început să se întrebe de ce două fete (care, potrivit relatărilor, erau cumsecade și fuseseră tratate bine) ar fi putut să aibă o ură atât de adâncă încât să comită aceste crime.

Crimele erau destul de odioase oricum, însă scoaterea ochilor cu degetele era un act de o sălbăticie animalică. Psihoterapeuții, filosofii, scriitorii și alții au început să vină cu teorii.

La procesul din 1933: Lea Papin (în spate în stânga) și Christine Papin (în spate în dreapta)

Unii intelectuali simpatizau cu fetele și lupta lor de clasă. Ei vedeau crima ca o reflexie a diferențelor opresive între clase.

Alții spuneau că deoarece fetele avuseseră o slujbă bună la o familie de treabă, mâncau aceeași mâncare ca și familia și aveau un salariu lunar generos, nu exista niciun motiv logic pentru o astfel de crimă.

Era vorba de ceva înrădăcinat în copilăria surorilor? Unele surse spun că fuseseră lipsite de dragoste și afecțiune. Dar chiar așa să fi stat lucrurile?

Își petrecuseră anii de formare departe de instabilitatea casei părintești, cu membri ai familiei care se presupunea că le iubiseră. Deși trebuiseră până la urmă să meargă la un orfelinat catolic, nu există dovezi că ar fi suferit sau că nu ar fi fost îngrijite.

Cea de-a treia identitate

La proces, un al patrulea doctor a depus mărturie. Acesta a spus că fetele nu puteau fi considerate normale.

Doctorul a propus teoria conform căreia relația dintre cele două surori dusese la contopirea completă a personalităților lor și că Lea își pierduse personalitatea în favoarea personalității mai puternice a lui Christine.

În esență, nu exista nicio „Christine” și nicio „Lea”. Ucigașul era, de fapt, personalitatea contopită a celor două surori – o a treia identitate. În întreaga lume, psihoterapeuții au căutat un diagnostic.

„Cele două surori par să fi suferit de ceea ce se cheamă boală paranoică comună. Această boală apare în cadrul grupurilor mici sau a cuplurilor care se izolează de lume.

Adeseori, acestea duc o existență intensă și introvertită, cu o percepție paranoică a lumii înconjurătoare. În cazul acestei boli, este tipic ca un partener să îl domine pe celălalt și surorile Papin par a fi un exemplu perfect.”

Însă a apărut și o teorie mai senzațională. Descoperise cumva doamna Lancelin că surorile aveau o relație homosexuală incestuoasă?

Văzuse ceva ce nu trebuia să vadă, acesta fiind motivul pentru care fetele i-au scos ochii cu mâinile goale?
Ce s-a întâmplat cu surorile Papin?

Fără sora ei, lui Christine nu i-a fost bine în închisoare. A dat dovadă de puseuri de nebunie și a devenit depresivă și disperată, refuzând în cele din urmă să mănânce.

Oficialii închisorii au transferat-o într-o instituție pentru bolnavi mintali. Însă ea a continuat să se înfometeze până când a murit, în mai 1937.

Pe de altă parte, Lea Papin a dat dovadă de un comportament exemplar și a fost eliberată după 8 ani. În 1941 a devenit o femeie liberă.

A locuit cu mama ei în Nantes, Franța, sub un nume fals și a lucrat în domeniul hotelier. Unele relatări spun că a murit în 1982.

Totuși, în anul 2000, când lucra la filmul În căutarea surorilor Papin, Claude Ventura susține că a descoperit-o pe Lea în viață, într-un ospiciu din Franța.

Femeia suferise un accident cerebral și era paralizată parțial și incapabilă să vorbească. A murit în 2001.
O privire de ansamblu

După crime, a existat un val de gânduri, emoții și temeri. Primul stadiu a fost șocul și indignarea. Apoi, a apărut întrebarea: De ce au făcut-o?

Apoi, au apărut reflecțiile privitoare la imaginea de ansamblu. Surorile comiseseră această crimă fiindcă existau elemente negative în societate, defecte ale structurii sociale, neajunsuri ale orfelinatelor catolice sau prea multă opresiune și persecuție?

Trebuia reformată societatea în întregul ei? Nu este clar dacă dubla crimă din Le Mans a avut drept rezultat vreo schimbare socială majoră.

Este, însă, sigur faptul că, aproape un secol mai târziu, orașul din nord-vestul Franței este în continuare celebru numai pentru cursa de mașini organizată acolo.

Însă, chiar și astăzi, crima sălbatică de pe strada Bruyere numărul 6 din data de 2 februarie 1933 are un ecou puternic în acest loc.

sursa incredibilia.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister