Eleganţa feminină este încununată întotdeauna de ţinuta potrivită contextului, evenimentului sau cadrului general. O piesă vestimentară va căpăta la rândul ei un plus de charm şi personalitate, dacă este purtată firesc, este potrivită contextului, staturii şi posturii.

1
loading...

Eleganța feminină este încununată întotdeauna de ținuta potrivită contextului, evenimentului sau cadrului general. O piesă vestimentară va căpăta la rândul ei un plus de charm şi personalitate, dacă este purtată firesc, este potrivită contextului, staturii şi posturii.

O ținută de damă nu va fi completă, până nu i se va adăuga accesoriul potrivit. Indiferent cât de mic sau cât de mare ar fi, un accesoriu îşi va găsi locul într-o ţinută de damă. Eşarfa, ceasul, poşeta, bijuteriile, mănuşile sau pălăria vot forma un tot elegant şi feminin, în combinaţii unice şi originale.

Ceasul potrivit oricărei ţinute

Ţinutele vor fi întotdeauna punctate de modele de ceasuri dama dintre cele mai variate,  potrivite şi  adaptate stilului abordat şi tendinţelor preferate. Chiar dacă era tehnologie ne permite să aflăm cât este ora oriunde am privi, frumuseţea şi farmecul  unui ceas de mână nu pot fi anulate. Piaţa de specialitate vine în întâmpinarea tuturor, oferind variante multiple de ceasuri, cu mecanisme mecanice sau automate,  de la cele destinate ţinutelor sport, realizate într-un design îndrăzneţ şi dotate cu funcţii speciale, până la cele casual sau  elegante, cu brăţări metalice sau din piele  şi culori interesante.  Alegerea ceasului potrivit va conferi un plus de farmec şi originalitate oricărei ţinute, completând outfit-ul fiecărui eveniment.

Rolul genţii în accesorizarea feminină

Palierul genţi damă cuprinde o diversitate foarte amplă de modele, asigurându-se astfel posibilitatea accesorizării oricărei ţinute. Alegerea unei genţi se va face în funcție de vestimentaţie, de eveniment sau context, dar şi de preferinţe. Pentru activităţile de zi cu zi se poate opta pentru o geantă generoasă, tip rucsac sau poştaş, pentru modele viu colorate şi foarte compartimentate. O ţinută sport permite purtarea unei genţi mari, iar ţinuta elegantă impune genţi  mici, asortate cromatic sau, din contră, în contrast. O poşetă delicată sau un clutch sclipitor, vor cadra foarte bine unei ţinute de seară.

Originalitatea unei ţinute

Alegerea unei ţinute reprezintă o provocare foarte atrăgătoare pentru fiecare doamnă şi domnişoară. Combinaţiile de culori, stilul preferat sau trendul actual, vor fi împletite în combinaţii fascinate de fuste, cămăşi, sacouri, pulovere, pantaloni şi pantofi. Însă originalitatea şi unicitatea unei ţinute va fi realizată apelând la accesorii damă. Eşarfe, fulare, berete, curele, căciuliţe, mănuşi sau coliere extravagante, toate vă vor ajuta să vă exprimaţi prin ţinuta realizată, scoţând în evidenţă într-un mod elegant şi feminin, înclinaţiile dumneavoastră în materie de modă, tendinţe şi stiluri vestimentare.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:

Nu ratați !

1 Comment

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here