Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiție de mii de ani. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoșii noștri cunoșteau metalurgia aurului. Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone

Din 2005, însa România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licențe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceaușescu, spune dr. ing. Neagu Florea, fostul director al Institutului de Proiectări Miniere, potrivite Libertatea.ro

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” – adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.

Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în ultimii ani, opt firme străine au primit licenţe de explorare şi exploatare pentru aur în ţara noastră, exact pe zonele unde, oficial, nu mai existau zăcăminte. Libertatea a publicat un articol amplu pe această temă. Jurnaliştii Libertăţii au cerut atunci ANRM detalii despre licenţele primite de aceste firme. Răspuns ANRM: „Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria surselor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Menţionăm că aceste contracte pe bunuri publice, adică zăcămintele naţionale, nu pot fi secretizate, deoarece conţin informaţii de interes public, conform Legii 544/2001.

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness.ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate… Cum?

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

„Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primește prea putin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, a spus prof. Gheorghe Popescu, pentru ziarul Libertatea. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevența pentru aur este de 20%.

România este pe locul 4 în Europa la capitolul resurse minerale. În cel mult 10 ani industria extractivă va exploda în Uniunea Europei și în Statele Unite, iar în acest context, trebuie să fim pregătiți pentru reluarea mineritului în avantajul național. În prima fază se va inventaria, apoi se va proiecta o strategie, pentru că suntem rămași în urmă în domeniul extractiv chiar și față de țările din zonă care sunt mai sărace în resurse’, a spus Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României. Citiți mult mai multe informații despre acest subiect pe aurul-romaniei.ro

Controversele privind autenticitatea Giulgiului din Torino, presupusa pânză care i-ar fi acoperit trupul lui Iisus, continua după ce un savant britanic susține ca relicva nu a fost decât un obiect de ritual din Evul Mediu, în urma unui studiu recent.

Charles Freeman considera ca Giulgiul nu numai ca provine din Evul Mediu, asa cum sugerează si datarea cu radiocarbon, dar este posibil sa fi fost creat pentru ritualuri medievale legate de Sărbătoarea Pastelui, potrivit The Guardian.

Atunci când v a fost expus la Torino, in 2015, pentru prima data in ultimii cinci ani, erau așteptați doua milioane de oameni pentru a venera pânza țesută ca un giulgiu, care se crede ca l-ar fi acoperit pe Iisus după răstignirea lui si pe care a fost transferata imaginea sa fantomatica. In ciuda faptului ca in 1988 rezultatele datării cu radiocarbon a panzei au dovedit proveniența din secolul al XIV-lea, o serie de teorii continua sa fie prezentate in vederea susținerii autenticității sale.

Dintre acestea, in acest an, oamenii de știința de la Politehnica din Torino au susținut ideea ca un cutremur din anul 33 d.Hr. ar fi putut cauza o eliberare de neutroni ce ar fi fost responsabila pentru formarea imaginii de pe Giulgiu. Freeman a studiat primele descrieri si ilustrații ale Giulgiului. Niciuna nu a precedat 1355, anul primei sale apariții în documente, provenita dintr-o capela din Lirey, in apropiere de Troyes, Franta.

In mod special, Giulgiul a apărut într-o gravura, mai putin cunoscuta, a lui Antonio Tempesta, un artist legat de Casa de Savoia, care a realizat o imagine detaliata meticuloasa a uneia dintre prezentările ceremoniale ale pânzei pentru pelerinii din 1613.

„Surprinzător, câțiva cercetători par sa fi înțeles ca giulgiul arata diferit de obiectul pe care îl vedem astăzi”, a scris savantul.

Ce argumente însă oamenii biserici, care infirmă studiile cercetătorilor, legate de autenticitatea Giulgiului din Torino?

Cercetarile făcute in ultimii ani neaga studiul efectuat in 1988, care pretindea ca pânza a fost fabricata in secolul 13 sau 14. Asociatia Americana de Studiu al Giulgiului din Torino (AMSTAR) a gasit ca testele din 1988, bazate pe datarea cu Carbon-14, au fost efectuate pe un petec cusut mult mai tarziu pe Giulgiul original.

Tom D’Muhala, presedintele AMSTAR, afirma ca noile teste chimice arata ca panza principala a Giulgiului este “mult mai veche decât a datat-o testul din 1988”. Giulgiul de la Torino constituie o permanenta piatra de poticnire pentru stiinta moderna. Credincioșii creștini, fie ei ortodocși sau catolici, s-ar bucura, desigur, de validarea definitiva a autenticității Giulgiului cu mijloace stiintifice, dar nu s-ar tulbura prea mult dacă s-ar dovedi ca Giulgiul nu este autentic, pentru ca adevărata credința nu este dependenta de astfel de probe materiale.

Sfântul Giulgiu este un material textil conservat in prezent la Torino. Începând din 1578, aceasta panza e venerata de credincioși ca fiind Giulgiul in care a fost pus in mormânt Iisus. Ea are 436 cm lungime si 110 cm lățime. Diferitele urme de pe pânza conturează doua imagini – din fata si din spate – ale unui barbat cu inaltimea de 1,85 m. Problema autenticității Giulgiului e acerb dezbatuta si astazi. Toate analizele efectuate pana acum, mai putin testul cu Carbon 14, acrediteaza ideea ca, intr-adevar, aceasta panza este autentica. Ea a fost ultima oara expusa spre venerare in perioada 13-22 octombrie 2000, iar urmatoarea expunere va avea loc in 2025. In chiar perioada ultimei expuneri, s-au intetit si dezbaterile pe marginea autenticitatii Giulgiului.

Elvetianul Mechthild F. Lemberg, o autoritate in materie de istorie a textilelor si unul dintre savantii ce-au contribuit la restaurarea Giulgiului inainte de expunerea din anul 2000, declara la vremea respectiva ca a gasit dovezi noi, in baza carora relicva, considerata timp de un deceniu drept un produs medieval (aprox. 1260-1390), ar putea avea o vechime de doua milenii. El a constatat ca exista similaritati izbitoare intre panza Giulgiului si alte fragmente de îmbrăcăminte, descoperite in ruinele cetatii Masada, din apropierea Marii Moarte, cu o vechime de 2000 de ani. Singurul detaliu divergent e varsta stabilita prin datarea cu Carbon 14. De aceea, savantul elvetian a emis ipoteza ca e foarte probabil ca datarea sa fi fost eronata. (Precizam ca in 1988 Vaticanul a aprobat ca mostre din Giulgiu sa fie datate cu Carbon 14, in trei laboratoare independente, din Anglia, Elvetia si SUA).

Raportul pe care cercetatorul elvetian l-a prezentat in cadrul unei conferinte organizate de Biserica Catolica a sporit presiunile asupra Vaticanului, pentru a autoriza un nou set de teste cu Carbon 14, cele din 1988 fiind suspecte de “alterare”, din cauza prafului (care continea acid carbonic) depus intre Giulgiu si panza de Olanda pe care fusese cusut in 1534, spre a nu se deteriora. Alti adepti ai autenticitatii Giulgiului sunt de parere ca mostrele analizate in 1988 au fost prelevate din zonele expuse actiunii incendiilor prin care a trecut, ceea ce i-a alterat continutul de carbon. Argumentele lui Lemberg nu sunt singurele invocate pentru repetarea datarii cu Carbon 14. Sunday Times informa nu demult ca o cerere similara a fost facuta si de cativa cercetatori israelieni. Acestia au analizat particulele de polen descoperite pe suprafata tesaturii, constatand ca cea mai parte a lor apartine unei specii de plante care creste numai in Orientul Mijlociu si care ar fi putut fi utilizate la… confectionarea unei coroane de spini! Ian Wilson si Barrie Schwortz, primul un vechi cercetator al relicvei, iar al doilea un reputat fotograf profesionist, cer, la randul lor, refacerea testelor cu Carbon 14. Motivul? Grupa sanguina a petelor de sange prezent pe Giulgiu – AB – e foarte rara printre europeni, dar foarte comuna printre evreii din Orientul Mijlociu. Or, e putin probabil ca presupusul “autor medieval al falsului” sa fi avut cunostinte despre grupele sanguine cu câteva secole înainte de descoperirea lor… Citește continuarea pe crestinortodox.ro