Coordonatorul echipei medicale de la Casă Albă, doctorul Anthony Fauci, estimeaza ca vaccinul pentru combaterea pandemiei de Covid-19 ar putea fi gata până anul viitor.

Primele rezultate ale testelor făcute cu vaccinul anti-Covid 19 au fost publicate într-o revistă de specialitate. Este primul vaccin de acest fel ale cărui rezultate sunt făcute publice. Vaccinul a reuşit să declanşeze un răspuns imunitar cu efecte secundare minore.

Dr. William Schaffner, Universitatea Vanderbilt: „Sunt studiile din prima fază, dar este un prim pas bun. Se pare că vaccinul a generat un răspuns imunitar viguros. Ne place acest lucru. Credem că acest lucru va fi asociat cu protecţia. Câteva remarci: acesta este un vaccin cu două doze. Şi au fost oameni care au manifestat o inflamare a braţului şi puţină febră şi oboseală şi aşa mai departe. Un preţ mic în comparaţie cu protecţia faţă de Covid, cred eu. Aşadar, nu este nimic care să ne oprească să trecem la teste pe scară largă. Iar acestea sunt în desfăşurare”.

Au fost deja încheiate două faze ale testării, iar spre finele lunii iulie va începe cea de a treia etapă, şi ultima, după care autorităţile sanitare vor decide dacă vaccinul poate fi utilizat la nivelul populaţiei.

Dr. Anthony Fauci: „Când va fi disponibil pentru toată lumea? Presupunând că programul meu este corect, iar dacă este, cred că imediat ce întrăm în 2021, companiile care sunt implicate în producerea vaccinului au promis că vom avea multe doze. Până la cifra de câteva sute de milioane. Dacă avem o companie cu câteva sute de milioane, o altă companie crede că în mai puţin de un an poate avea câteva sute de milioane până la un mililard. Chiar acum mă simt mult mai bine cu privire la vaccinul care va fi distribuit nu numai în ţara noastră și vor fi disponibile doze pentru oamenii din toată lumea, care nu îşi permit sau sunt în situaţia de a nu a ajunge uşor la a fi vaccinaţi”.

Citește și:
Ce se întâmplă când are loc o crimă în Antarctica

În faza a doua a testării, vaccinul a fost administrat persoanelor cu anumite caracteristici, în funcţie de vârstă şi starea de sănătate. În cea de a treia etapă, va fi injectat miilor de oameni şi va fi verificat pentru eficienţă şi siguranţă.

Dr. William Schaffner, Universitatea Vanderbilt: „Este un pas prudent. La început, un grup mai mic de tineri. Apoi, se extinde la oameni mai în vârstă, după ce a dat rezultate pe grupul de tineri. Şi va trebui să vedem cum răspund persoanele mai în vârstă. Ştim că, în mod general, acestea nu răspund la fel ca tinerii la vaccinuri. Este un lucru la care trebuie să fim foarte atenţi. Este probabil unul dintre motivele pentru care este un vaccin din două doze, pentru că vrem să îi protejăm pe oamenii în vârstă şi pe cei vulnerabili şi cu boli cronice existente. Este foarte important că vaccinul să dea rezultate în aceste grupuri de oameni”.

Sursa: stirileprotv.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Loading...

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here