Connect with us

Diverse

Descoperire istorică în Marea Neagră. „Va schimba din temelii tot ce știam până acum despre navigație”, spune un specialist

Published

on

Marea Neagră adăpostește încă multe comori ale istoriei imperiilor care s-au succedat de-a lungul coastelor ei. O expediție de doi ani a unei echipe de specialiști din domeniul cercetării maritime a descoperit pe fundul Mării Negre vase naufragiate din epoca romană, bizantină și otomană.

În ultimii ani, anunțurile privind diverse descoperiri pe acest segment arheologic au fost atât de dese, încât vorbim, practic, despre un vertiabil muzeu subacvatic în bazinul Mării Negre.

Ultima cucerire a adâncurilor? Un vas care zace în apele Bulgariei de circa 2.400 de ani. Arheologii cred că, după toate probabilitățile, se află în fața celei mai vechi epave găsite vreodată în adâncul Mării Negre, scrie The Guardian.

Echipa care a descoperit epava face parte din proiectul Black Sea MAP, descris de specialiști ca fiind cea mai amplă inițiativă de arheologie maritimă din istorie. Până acum, aproape 60 de relicve navale, perfect conservate datorită lipsei de oxigen, au fost localizate de scufundători. Istoriografic, epavele acoperă două milenii de navigație.

Noul vas descoperit pare a fi aparținut Greciei Antice, având catargul, cârma și băncile de vâslit sunt aproape intacte.

„O navă care a supraviețuit aproape intactă lumii antice, situată la 2 kilometri adâncime, este o descoperire pe care nimeni nu ar fi crezut-o posibilă vreodată”, a declarat Jon Adams, de la Universitatea din Southampton, conducătorul proiectului. „Acest lucru va schimba din temelii ceea ce știam până acum despre navigația în lumea antică”.

Se pare că vasul a fost cândva o navă comercială, un model care, până acum, nu a fost văzut decât pictat pe vasele grecești de ceramică, spun cercetătorii din Black Sea MAP.

Echipa a declarat că nu intenționează să aducă vasul la suprafață.

Proiectul Black Sea MAP reunește cercetători maritimi din Marea Britanie, Statele Unite, Bulgaria, Norvegia, Suedia, Grecia și Ucraina, fiind finanțat de Fondul de caritate Julia și Hans Rausing.

În iulie 2018, în apele teritoriale ale României, în timpul unui exercițiu de antrenament, scafandrii militari români au dat accidental, la 60 de metri adâncime, peste epavele a două nave.

sursa digi24.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Sindicatele trag un semnal de alarmă! Companiile au început deja să le implanteze microcipuri angajaţilor

Published

on

By

Cel mai mare sindicat al angajaților din Marea Britanie trage un semnal de alarmă cu privire la planul unor companii de a le implanta microcipuri angajaților. Firma britanică BioTeq, care oferă astfel de implanturi persoanelor fizice și companilor, a pus deja 150 de microcipuri oamenilor, relatează The Guardian.

Microcipurile sunt implantate sub piele, între degetul mare și arătător, și sunt similare celor puse animalelor de companie. Acestea le permit oamenilor să deschidă ușile de acces în firmele în care lucrează, să își deschidă birourile sau să își pornească mașina. De asemenea, cipul poate reține și istoricul medical al unei persoane.

O altă companie, Biohax, de origine suedeză, pune implanturi de dimensiunea unui bob de orez, iar reprezentanții săi au declarat pentru Daily Telegraph că sunt în negocieri cu mai multe firme din domeniul financiar și al avocaturii care vor să le pună astfel de cipuri angajaților. Printre ele se numără și o multinațională cu sute de mii de angajați.

CBI, cel mai mare sindicat britanic, care reprezintă angajații a peste 190.000 de companii din Marea Britanie, se opune ferm acestui proiect. „Deși tehnologia schimbă modul în care lucrăm, acest lucru este extrem de inconfortabil. Companiile ar trebui să se concentreze mai degrabă pe stimularea angajaților și pe prioritățile imediate pe care le au, au declarat sindicaliștii.

Un alt sindicat își exprimă îngrijorarea că angajații ar putea fi obligați să își facă implantul cu microcip: „Implantarea microcipurilor le-ar da șefilor și mai multă putere și control asupra angajaților. Există riscuri evidente, iar angajații nu trebuie să fie obligați sau presați să le accepte. Deja știm că unii angajați sunt îngrijorați că angajatorii lor folosesc tehnologia pentru a-i controla și a le încălca drepturile la viață privată”.

Steven Northam, fondatorul și CEO-ul companiei BioTeq, a declarat pentru The Guardian că cele 150 de microcipuri implantate până acum au fost pentru persoane fizice și doar câteva pentru angajații unor companii din domeniul ingineriei și cel financiar.

BioTeq a implantat microcipuri și angajaților unei bănci care testează acest tip de tehnologie, iar mai multe microcipuri au fost livrate spre Spania, Franța, Germania, Japonia și China. Un microcip BioTeq costă între 80 și 300 de euro de persoană.

La compania suedeză Biohax, microcipurile se vând cu 170 de euro bucata. Jowan Österlund, fondatorul companiei, susține că microcipurile pot ajuta companiile să își îmbunătățească securitatea, în special cele din domeniul legal și financiar. „Aceste firme operează cu documente confidențiale. Cipurile le-ar ajuta să restricționeze accesul la astfel de documente”, a spus el.

Anul trecut, compania Three Square Market a încheiat un parteneriat cu Biohax și a devenit prima companie din SUA care le pune implanturi cu microcipuri angajaților voluntari.

Sursa: digi24

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Peştera cu cristale din România. Foarte mulți care au intrat cu dureri de cap în peșteră au sesizat că migrenele le-au dispărut. Are o forță energetică ce o face unică in Europa

Published

on

By

Singura peșteră cu cristale de calcit amenajată din Europa și a doua din lume care poate fi vizitată se află în Bihor, în comuna Roșia, fiind descoperită de un miner în timpul lucrărilor la o galerie a fostei mine de bauxită Farcu, cercetări recente atestând și efecte benefice asupra sănătății oamenilor.

Spectacolul din interiorul peșterii este unul magnific, privirea fiind răsfățată cu prezența libelulelor din cristale transparente și cristalite, crescute sub forma unor corali. Pereții peșterii sunt împodobiți cu cristale de calcite unice, translucide, completând rezervația de cristale.

”E o peșteră tip geodă, adică un spațiu închis în care s-au format cristalele, pentru că numai în spații închise se formează cristalele. Dacă ar fi avut legătură cu exteriorul, cu aerul de afară, nu am mai fi avut cristale de calcit. De aici și raritatea. Este a doua peșteră din lume cu cristale de calcit vizitabilă. Mai este una în Africa de Sud. Asemenea cristale de calcit mai există în România și în lume, doar că peșterile sunt închise și nu pot să intre decât oameni de știință sau speologi, cu programări și aprobări”, a declarat, pentru ghidul peșterii, Valentina Ciuhandu.

Cristalele de calcit din mina Farcu, albe și strălucitoare, sunt formațiuni geologice de o rară frumusețe. Ele cresc în diverse forme, de la floare de lotus până la cele mai spectaculoase, din tavan, în forma unor iatagane verticale, cu lungimi de până la un metru, dar cu o grosime a panglicii de doar trei-patru milimetri. Ele sunt foarte fine, fragile și extraordinar de frumoase.

”Se pare că aceste cristale au și o valoare energetică deosebită, pentru că deja cercetători din Ungaria și România, specializați în speoterapie, au venit aici și au făcut măsurători. Rezultatele sunt neașteptate. Cristalele creează o stare de calm și o stare de stabilitate termică. Foarte mulți care au intrat cu dureri de cap în peșteră au sesizat că migrenele le-au dispărut destul de surprinzător. Nu există încă o explicație științifică, dar efectele sunt evidente”, a declarat, speologul Viorel Lascu, fost președinte al Federației Române de Speologie.

Potrivit speologului Viorel Lascu, Peștera cu cristale din mina Farcu reprezintă un unicat în Europa, din mai multe motive. În primul rând, pentru că se deschide dintr-o mină de bauxită în care, teoretic, mai sunt posibile activități economice. În al doilea rând, pentru că astfel de peșteri cu valoare inedită, cu cristalizări de asemenea natură sunt foarte rare și acolo unde sunt, nu sunt deschise accesului public, ci numai cercetării. Și nu în cele din urmă, este unicat prin modul de administrare inedit, prin faptul că aici și-au dat mâna asociații nonprofit, comunitățile locale și instituții guvernamentale pentru un management asociativ.

Turiștii care vor să viziteze peștera cu cristale vor intra printr-o galerie de bauxită. Prima atracție este muzeul minier, unde poate fi văzut un trenuleț încărcat cu bauxită, dar și unelte de minerit. De altfel, una dintre galerii mai conține bauxită, ea putând fi oricând deschisă exploatării.

”Aici se combină trei lucruri: partea de muzeu minier, vizita peșterii cu cristale și partea de dezvoltare economică. Una dintre galerii cu bauxită poate fi oricând deschisă exploatării, fiind în prezent în conservare. Dacă se dovedește că e rentabilă bauxita — pentru că în prezent e mai ieftină cea adusă din țările africane și Ucraina — ar putea fi exploatată”, a mai spus Viorel Lascu.

După vizitarea peșterii, la suprafață, se poate urca într-un punct de belvedere — un balcon situat la peste 50 de metri înălțime, deasupra stâncilor și a unei văi splendide. Curajoșii pot încerca și un ”zbor” cu tiroliana peste o prăpastie de 270 metri lungime.

Sursa: a1.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister