Connect with us

Medicină

De ce venele sunt albastre dacă sângele este roșu?

Published

on

Sângele este roşu, însă venele par să fie albastre atunci când sunt privite prin piele. Cu cât venele sunt mai adânci şi pielea este mai palidă, culoarea albastră pare să fie mai intensă. Din acest motiv, încă din perioada medievală, nobilimea spaniolă şi, ulterior, întreaga aristocraţie europeană susţinea că ar avea „sânge albastru” (n.r. sangre azul, în spaniolă). Venele lor, care se observau uşor prin pielea palidă, îi deosebeau de categoriile sociale inferioare, ai căror membri munceau în aer liber, sub razele soarelui şi se bronzau.

Spaniolii se bazau pe venele uşor vizibile pentru a-şi demonstra originea pură, care nu a suferit amestecuri de sânge, mai ales cu sânge maur.

Nuanţa albastră a venelor nu se datorează însă nici originii nobiliare şi nici timpului petrecut în casă, departe de razele soarelui, ci este, mai degrabă, unui fenomen optic. Atunci când lumina penetrează ţesutul uman, întâlneşte celule şi alte structuri, care fie o absorb, fie o reflectă, relatează Business Insider.

După cum ştim, lumina albă este compusă din cele şapte culori ale spectrului vizibil, roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet, fiecare obiect reflectând o parte dintre acestea şi absorbindu-le pe restul. Culoarea obiectelor este dată de culorile pe care le reflectă şi poate lua diferite nuanţe, de la albul obiectelor care reflectă toate culorile, până la negrul celor care le absorb pe toate.

Sângele pare, de obicei, roşu, datorită hemoglobinei, o proteină conţinută în globulele roşii, care vehiculează oxigenul. Aceasta absoarbe lumina albastră şi o reflectă pe cea roşie, pigmentând sângele. Tradiţional, nuanţele de albastru indică lipsa oxigenului, despre persoanele care se sufocă spunându-se că devin livide, se învineţesc.

Spre deosebire de artere, prin vene curge sânge dezoxigenat, care absoarbe mai multă lumină roşie decât ţesuturile adiacente. Astfel, la suprafaţa pielii, zona aflata deasupra venelor va părea „mai puţin roşie” decât restul pielii. „Comparând lumina reflectată de vene cu cea pe care o reflectă ţesutul din jurul lor, observăm mai puţină lumină roşie, în timp ce cantitatea de lumină albastră nu se schimbă”, spune Michael Patterson, profesor la Universitatea McMaster din Orlando.

Această situaţie dă naştere unei iluzii optice. Venele nu par albastre pentru că reflectă mai multă lumină de această culoare, ci pentru că reflectă mai puţină lumină roşie decât ţesutul din jurul lor. Pentru că roşul are cea mai mare lungime de undă dintre toate culorile, iar albastrul are o lungime de undă mai scurtă, venele adânci par să fie mai albastre decât cele aflate la suprafaţă. Acest lucru se datorează faptului că venele absorb lumina roşie, mai lungă, în timp ce lumina albastră, mai scurtă, este reflectată înainte să ajungă la vasele de sânge.

Recomandare:   Adevărul despre bicarbonatul de sodiu, dezvăluit de medici. Internetul e plin de rețete care vindecă în mod miraculos, însă...

Pe scurt, venele par albastre pentru că transportă sânge dezoxigenat, care reflectă mai puţină lumină roşie decât ţesutul din jur. Venele mai adânci par mai albastre decât cele de la suprafaţă, pentru că absorb mai multă lumină roşie, care are o lungime de undă mare, lumina albastră, cu o lungime de undă mai scurtă, fiind reflectată.

Sursa: omofon.com

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicină

Psihiatrul Manfred Spitzer: „Smartphone-ul e unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie”

Published

on

By

Telefonul mobil poate să scadă IQ-ul prin simpla prezență. Niciun studiu nu arată că folosirea computerelor în școli e ceva bun. Dimpotrivă! Cu cât adolescenții folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât au mai puțină empatie pentru părinți și prieteni. Smartphone-ul este unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie. „Nu sunt conservator, dar sunt îngrijorat”, spune în mijlocul acestei pledoarii prof. dr. Manfred Spitzer, psihiatru, psiholog, cercetător în neuroștiințe, directorul medical al Spitalului Universitar de Psihiatrie de la Ulm, Germania.

StirileTVR.ro a prezentat una dintre cele mai aspre analize asupra tehnologiei digitale, expusă într-o ediție-eveniment a emisiunii „Garantat 100%”, realizată de Cătălin Ștefănescu.

„Există o formă de declin mintal cauzat de suprautilizarea mediului digital la vârste fragede”

„Nu am pretenții că am descoperit o nouă cauză a demenței. Dar ideea mea este una simplă. Dacă nu îți educi intensiv creierul în primii 25 de ani de viață, apoi începe declinul. Se întâmplă ceva în creier și ajungi jos. Există o formă de declin mintal cauzat de suprautilizarea mediului digital la vârste fragede. Termenul ‘demență digitală’ a fost inventat, de fapt, de medicii coreeni, după ce au analizat cazuri de bărbați între două vârste, care au jucat prea multe jocuri pe calculator, iar acum sufereau de pierderi de memorie, depresie, lipsă de concentrare și alte lucruri asociate. Eu folosesc termenul mai precis ca să arăt că, dacă nu ai parte de o educație bună în tinerețe și de un mod general de a-ți educa mintea, dacă nu ai acces la muzică, sport, teatru, limbi străine, activități manuale și tot restul… Cu cât creierul e mai educat, cu atât e mai ferit de declinul timpuriu, demență.

Tehnologia digitală ne scutește de efortul mintal. Ne oferă mijloace care se ocupă de treburile mintale. Înainte, ne foloseam creierul, acum folosim smartphone-ul. Dacă trebuie să facem calcule, folosim calculatorul. De câte ori transferi activitatea mintală spre așa ceva, este ca și cum ți-ai transfera energie unui aparat care face totul în locul tău. Nu-ți mai folosești mușchii. E la fel ca atunci când mergi la sală, fiindcă știm că ni se atrofiază mușchii dacă nu-i folosim. La fel se întâmplă și cu creierul. Dacă nu îl folosim, nu e bine antrenat. Mai important e că, în timp ce creierul se dezvoltă, trebuie antrenat ca să-și folosească întregul potențial. Deci când în evoluția creierului tânăr intervine mediul digital, dezvoltarea lui este afectată puternic. Și trebuie să știm ce riscuri ulterioare există. Eu cred că avem nevoie de evaluarea acestor riscuri și asta este ceva ce nu s-a făcut până acum.

De la tehnologie la boală

„Gândiți-vă la efectele secundare ale acestei tehnologii. Nu duce doar la scăderea capacității de învățare și a atenției, ci și la depresie. Cu cât fetele americane petrec mai multe ore uitându-se pe telefon, cu atât au mai multe tendințe sinucigașe. În ultimii 7 ani, numărul sinuciderilor în rândul fetelor din SUA s-a dublat. E o problemă seriosă. În Marea Britanie, fetele care petrec peste 3 ori pe zi la telefon au de două ori mai multe șanse să facă depresie la 18 ani. Studii de anvergură arată că, cu cât adolescenții folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât au mai puțină empatie pentru părinți și prieteni.

Smartphone-ul cauzează diabet, hipertensiune, fiindcă folosirea lui înseamnă că dormi mai puțin cu 1-2 ore. Și e important mai ales cât îl folosești înainte de culcare, fiindcă are lumină albastră, care suprimă melatonina, hormonul somnului. Și când dormi puțin, apare un metabolism pre-diabet. Lipsa somnului e un factor care duce la diabet. Dacă eu dorm mai puțin, nu contează. Nici dacă fac diabet acum nu e ceva așa grav, fiindcă durează decenii întregi să apară efectele negative. Însă dacă faci diabet la 10-15 ani, ai tot timpul să apară efecetele secundare și ele apar.

Și nu am terminat. Smartphone-ul a înlocuit alcoolul ca principală cauză a accidentelor de circulație. Trebuie să știți asta. Mai mult, știrile false se răspândesc mai repede așa decât adevărul, a demonstrat recent un studiu.  Există tot felul de consecințe negative. Oamenii se îngrașă fiindcă se mișcă mai puțin. Prin comparație, fumatul nu înseamnă mai nimic. Nu am vorbit încă despre adicție. Smartphone-ul cauzează și dependența de alcool și nicotină.

Adunând toți acești factori, smartphone-ul e unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie. Am discutat asta cu mulți oameni. Le-ați da ceva așa de periculos copiilor când au 8-10-12 ani? (…)

Bill Gates a spus că fiica lui nu are acces la așa ceva. La fel a spus și șeful de la Apple, că nepotul lui nu are smartphone, fiindcă distruge performanțele școlare. Fostul șef de la Facebook a declarat că smartphone-ul e făcut să inducă dependența, mai ales atunci când folosești Facebook-ul. De curând, investitorii Apple au scris o scrisoare spunând că așa ceva produce dependență și că, dacă 4 miliarde de utilizatori de smartphone de pe glob dau în judecată Apple cerând daune, Apple va da faliment. Așadar, nu spun doar eu asta și nu sunt conservator. Vorbesc despre riscurile medicale ale folosirii smartphone-ului. Trebuie să le luăm în serios”.

Citeşte mai mult pe StirileTVR.ro

Citește mai departe>>

Medicină

Moartea „de inimă rea” chiar există! Doi soţi au murit în aceeaşi zi, la interval de 9 ore, după o căsnicie de peste 60 de ani

Published

on

By

Doi vârstnici din Noua Zeelandă au murit la distanţă de nouă ore unul de celălalt, după 61 de ani de căsnicie, informează DPA, conform Agerpres.

Peter Bedford, în vârstă de 86 de ani, şi soţia sa, Ruth, în vârstă de 83 de ani, au decedat la 14 mai, potrivit unui necrolog publicat sâmbătă de publicaţia New Zealand Herald.

„Este bine că au plecat împreună. Ar fi fost complet pierduţi unul fără celălalt”, a declarat fiica lor, Caroline Bedford.

Peter Bedford a fost internat sâmbătă seara la spital. „Cred că mama şi-a dat seama că nu se va mai întoarce”, a povestit Caroline. Ruth Bedford a murit la domiciliul cuplului din Kaitoke (Insula de Nord), la 10 a.m. pe 14 mai (22:00 GMT 13 mai), fiind urmată de soţul său la câteva ore, după ce acesta aflase de moartea sa.

Peter Bedford a emigrat după Al Doilea Război Mondial din Marea Britanie, unde a cunoscut-o pe Ruth, cu care s-a căsătorit pe 30 decembrie 1957.

Deşi decesul membrilor unui cuplu de lungă durată la câteva ore distanţă este un fenomen relativ rar, moartea „de inimă rea” a fost subiectul mai multor studii.

O cercetare realizată la Harvard în 2013 a constatat ca probabilitatea ca o persoană să moară creşte cu 30% în primele trei luni după decesul partenerului.

Durerea se manifestă extrem de puternic în special la persoanele în vârstă – sindromul inimii frânte, numit şi cardiomiopatie indusă de stres, fiind capabil să afecteze şi un adult anterior sănătos.

Sursa: a1.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister