Connect with us

Diverse

De acum, românii pot refuza să dea buletinul de identitate. Schimbarea adusă de GDPR

Published

on

Începând cu 25 mai 2018 se va aplica în toate statele membre ale Uniunii Europene Regulamentul GDPR (General Data Protection Regulation) care aduce modificări substanțiale în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate, informează publicaţia „Capital”.

Asociaţia pentru bune practici GDPR (regulamentul european privind protecţia datelor) îşi propune să fie o voce a societăţilor în faţa autorităţii, astfel încât autoritatea să nu aibă doar punctul de vedere al statului, ci să ştie exact ce se întâmplă în piaţă, să vadă cu ce se confrunta societăţile, a declarat Elena Grecu, invitată la emisiunea Capital Live.

În sfera datelor cu caracter personal intra şi codul numeric personal(CNP). Din 2012, CNP-ul nu ar trebui să mai existe pe facturi. Acesta este un aspect foarte important şi priveşte foarte multe businessuri care se adresează consumatorilor. Foarte mulţi contabili sfătuiesc în continuare să se treacă CNP-ul pe facturi, având în vedere declaraţia 396 care specifica înainte obligativitatea depunerii codului numeric personal. Anul trecut a fost modificată şi această declaraţie, iar acum este suficient pentru emiterea unei facturi numele, prenumele şi domiciliul complet.

Numele şi adresa sunt şi ele date cu caracter personal, totuşi CNP-ul se distinge de celelalte date, deoarece este o dată mult mai sensibilă, în sensul în care în proiectul de lege este specificat că societăţile care colectează CNP-uri, vor trebui să aibă angajat un specialist care să fie responsabil de prelucrarea datelor cu caracter personal.

Opoziţia la prelucrarea datelor se poate face în situaţiile în care cineva ne prelucrează datele pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau în scopul unor interese legitime. Prin urmare, ne putem opune doar atunci când prelucrarea se face în baza unuia dintre aceste două temeiuri.

În cazul companiilor, angajatorii au obligativitatea de a avea copii ale cărţilor de identitate a tuturor angajaţiilor.

În afară de proprii angajaţi, companiile nu ar trebui să colecteze CNP-urile, cu mici excepţii, cum ar fi şcolile şi grădiniţele care trebuie să raporteze către Ministerul Educaţiei, sau contabilii care mai au şi anumite reglementări, dar altfel, societăţile obişnuite care nu au obligaţii de raportare către un minister, nu ar trebui să colecteze CNP-urile clienţilor.

Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă: a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul; sau b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legala, prelucrarea facându-se nu în baza acordului beneficiarului, ci în baza unor prevederi legale exprese privind evidenţa muncii şi declararea şi plata obligaţiilor fiscale.

Potrivit textului său, intrarea în vigoare a Regulamentului european privind protecţia datelor a fost stabilită pentru 25 mai 2018, la aproximativ doi ani de la publicare, tocmai pentru a permite companiilor să îşi poată schiţa şi implementa propriul cadru de conformitate la prevederile Regulamentului. Cu alte cuvinte, companiile vor trebui să-şi rezolve problemele impuse de GDPR înainte de data de intrare în vigoare, pentru că după această dată riscă sancţiuni importante pentru lipsa de conformitate. Citeşte mai mult pe capital.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Preşedintele Academiei Române despre situaţia naţiunii române: „Popoarele care nu sunt bine conduse pier încet”

Published

on

By

Profesorul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, este un cărturar român care-şi iubeşte ţara, conştient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este românul care vorbeşte cu durere despre trădările şi vânzările la care am fost şi suntem supuşi, care înţelege perfect profunzimile şi potenţialul extraordinar al neamului românesc.

El face o radiografie extrem de precisă a situaţiei naţiunii române, la o sută de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniţi între noi pentru că nu ne mai iubim şi nu mai avem încredere în neamul nostru, și asta nu numai din pricina globalizării induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricină că, atât din afară, cât şi din interior, s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, uşor de modelat de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe acest pământ.

Domnia sa este cât se poate de tranşant atunci când spune:

Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie; pentru că suntem membri ai UE și NATO, adică facem parte din clubul selecților și nu din „blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii; pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum 100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii, au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că făuresc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari.

Romanii, din care ne tragem, cel puțin în parte, aveau o vorbă: Nihil homini natura sine magno labore dat, adică „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”.

O țară și o națiune nu se fac o dată pentru totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.

Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate.

Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”.

În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…

„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternică astăzi”

De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit.

De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui.

La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională.

Toate popoarele se raportează la identitatea lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându-ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidiene și să te convingi de contrariu.

„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine”

„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp. Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!

Românii sunt și ei prinși în acest vârtej

Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare.

Sunt însă și motive mai profunde. Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele.

Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment de respingere față de țară, mai ales atunci când vorbim de civilizație. Este justificat acest sentiment?

Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.

Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români?

Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția.

Citeşte mai mult pe familiaortodoxa.ro

Citește mai departe>>

Diverse

Nouă lucruri interesante văzute și auzite în Coreea de Sud, de la freza lui Kim Jong-un, la zidul Berlinului din stația de tren Dorasan

Published

on

By

Coreea de sud are multe de arătat potențialilor turiști, dar sunt câteva lucruri mai puțin știute despre această țară.

Steagul României comuniste

Un drum spre Zona Demilitarizată din Coreea de Sud te duce automat și în orașul Paju. Acolo este un muzeu în aer liber, unde pot fi văzute o locomotivă veche, Podul libertății și altele. Totuși, deși te afli în Coreea de sud, ce îți atrage atenția, ca român, este o poza afișată afară. Aceasta a fost realizată în Coreea de Nord, dar este expusă la Paju. În imagine, steagul nord-coreean este vizavi de cel românesc, iar mesajul dintre ele spune că ne înfrățim cu ei. Poza a fost realizată, cel mai probabil, în timpul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în această țară.

Cel de-al treilea tunel din zona demilitarizată

În zona demilitarizată există un tunel, renumit ca fiind al treilea și cel mai aproape de Seul, la 52 kilometri. Acesta a fost descoperit pe 17 octombrie 1978 și este considerat mai amenințător decât celelalte identificate. Se află la 73 de metri sub pământ, are un diametru de 2 metri, o lungime de 635 metri, iar calculele arată că 30.000 de soldați ar putea parcurge tunelul într-o oră. A fost descoperit din greșeală, când sud-coreenii făceau niște studii pentru a vedea resursele din zonă. Nord-coreenii, care săpau tunelul cu instrumente rudimentare pentru a nu fi descoperiți, au luat pauza de masă și, pentru că s-au apucat să gătească în subteran, a început să iasă fum, moment în care au fost surprinși. Tunelul a fost sigilat la scurt timp după eveniment. Deși este realizat de Nord, Sudul îl folosește în scop turistic.

Sud-coreenii sunt geloși pe Germania

Când ne gândim la Zidul Berlinului și Coreea de Sud, vedem o oarecare asemănare. Ei bine, sud-coreenii sunt puțin geloși pe ce a reușit Germania în 1989 și încearcă să învețe din procesul german de unificare. Mai mult, o bucată din Zidul Berlinului se află în Coreea de Sud, în stația Dorasan, de lângă Zona Demilitarizată, pentru a-și reaminti că trebuie să urmeze exemplul german. Stația, în sine, așteaptă să se realizeze unificarea pentru ca trenul să plece spre Nord.

Ce spun sud-coreenii despre freza lui Kim Jong-un

Reproducem exact ce ne-a spus un sud-coreean:

„Știți de ce are acea freză ciudată? Există un motiv. Și el știe că este o freză haioasă. S-a născut în 1984 și nu e primul născut. El este al treilea copil. Practic e copilul celei de-a patra femei a tatălui său, fiind al doilea fiu al ei. Kim Ir-sen, fondatorul Coreei de Nord, a avut 5 femei. Kim Jong-un copiază stilul tatălui său, nu numai stilul frezei, precum și gesturile. Unii sud-coreeni chiar cred că a făcut operație estetică. Când a devenit lider în 2011, după ce tatăl său a murit, nu era o figură cunoscută. Era foarte tânăr. Oamenii lui i-au sugerat să aibă aceeași freză. Nu i-a plăcut, dar a trebuit să facă asta.”

Arta din fața sediilor multor companii mari

La tot pasul, în fața sediilor companiilor mari sunt obiecte de artă. Există o „bătălie” între companii pentru care are cea mai frumoasă și mai reprezentativă lucrare. Se spune că un bărbat a studiat arta în afara țării și, la revenirea în țară, nu prea avea bani. Într-o zi a avut ideea să fie ca un broker între artiști și firme. În urmă cu 10 ani, o companie l-a căutat pentru o sculptură în fata sediului acesteia, iar la scurt timp după finalizare, tot mai multe firme au apelat la serviciile acestuia. Acum este bogat, iar industria este în expansiune, pe măsură ce companiile sunt din ce în ce mai mari.

Oraşul administrativ sud-coreean

Ai putea crede că țara este condusă de miniștri din Seul. Ei bine, doar președintele mai are acolo reședința. În 2009 autoritățile s-au apucat de construit capitala administrativă la Sejong, la circa 120 kilometri de Capitală. Acum orașul are peste 300.000 de locuitori, mulți dintre ei lucrând pentru guvern. Oficialii sud-coreeni spun ca au decis construirea acestui oraș pentru a dezvolta zona, dar cel mai probabil au făcut acest lucru de teama unui atac din Coreea de Nord.

Oamenii străzii din pasaje

Nu veți observa în timpul zilei, dar seara, dacă umblați prin oraș intrând și ieșind din pasaje, veți realiza că sunt mulți oameni ai străzii care dorm acolo. Ei își fac paturi din carton și nu deranjează trecătorii cerșind sau ținându-se după ei. Statul a demarat, recent, un program pentru a-i ajuta să intre în câmpul muncii și a le oferi adăpost.

Brand de oraș: I Seoul U

Cei care au mers în Seul recent, în centru au putut vedea scris cu litere mari „I Seoul U”, chiar în fața Primăriei. Deși sună cumva ciudat în engleză, trebuie precizat că este Seul în coreeană se pronunță Sol, cu accent pe „l” și seamănă cu „soul” (suflet, în engleză). Cu alte cuvinte, I Seoul U, e un fel de „I love you” cu accent pe suflet, reprezentând și o iubire față de oraș. Mulți sud-coreeni spun că nu le place acest brand.

Mașina cu nume pervers

Coreea de Sud are o industrie auto dezvoltată în acest moment. Totuși, prima mașină a fost realizată în 1955 și poartă numele unei înjurături: Sibal. Sibal mai înseamnă ceva în coreeană, respectiv „început”. Din motive ce țin de limbaj, nu putem reproduce ceea ce reprezintă. Mașina a fost realizată după războiul coreean, cu piese la mâna a doua de la mașinile armatei americane. Aceasta poate fi văzută la Muzeul de Istorie Contemporană din Seul, amplasat în fața intrării principale a marelui palat Gyeongbokgung.

Sursa: HotNews

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister