Articole adăugate recent

Începând cu 25 mai 2018 se va aplica în toate statele membre ale Uniunii Europene Regulamentul GDPR (General Data Protection Regulation) care aduce modificări substanțiale în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate, informează publicaţia „Capital”.

Asociaţia pentru bune practici GDPR (regulamentul european privind protecţia datelor) îşi propune să fie o voce a societăţilor în faţa autorităţii, astfel încât autoritatea să nu aibă doar punctul de vedere al statului, ci să ştie exact ce se întâmplă în piaţă, să vadă cu ce se confrunta societăţile, a declarat Elena Grecu, invitată la emisiunea Capital Live.

În sfera datelor cu caracter personal intra şi codul numeric personal(CNP). Din 2012, CNP-ul nu ar trebui să mai existe pe facturi. Acesta este un aspect foarte important şi priveşte foarte multe businessuri care se adresează consumatorilor. Foarte mulţi contabili sfătuiesc în continuare să se treacă CNP-ul pe facturi, având în vedere declaraţia 396 care specifica înainte obligativitatea depunerii codului numeric personal. Anul trecut a fost modificată şi această declaraţie, iar acum este suficient pentru emiterea unei facturi numele, prenumele şi domiciliul complet.

Numele şi adresa sunt şi ele date cu caracter personal, totuşi CNP-ul se distinge de celelalte date, deoarece este o dată mult mai sensibilă, în sensul în care în proiectul de lege este specificat că societăţile care colectează CNP-uri, vor trebui să aibă angajat un specialist care să fie responsabil de prelucrarea datelor cu caracter personal.

Opoziţia la prelucrarea datelor se poate face în situaţiile în care cineva ne prelucrează datele pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau în scopul unor interese legitime. Prin urmare, ne putem opune doar atunci când prelucrarea se face în baza unuia dintre aceste două temeiuri.

În cazul companiilor, angajatorii au obligativitatea de a avea copii ale cărţilor de identitate a tuturor angajaţiilor.

În afară de proprii angajaţi, companiile nu ar trebui să colecteze CNP-urile, cu mici excepţii, cum ar fi şcolile şi grădiniţele care trebuie să raporteze către Ministerul Educaţiei, sau contabilii care mai au şi anumite reglementări, dar altfel, societăţile obişnuite care nu au obligaţii de raportare către un minister, nu ar trebui să colecteze CNP-urile clienţilor.

Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă: a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul; sau b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legala, prelucrarea facându-se nu în baza acordului beneficiarului, ci în baza unor prevederi legale exprese privind evidenţa muncii şi declararea şi plata obligaţiilor fiscale.

Citește și:
Mergea fără niciun fel de combustibil. Automobilul creat de Tesla a fost "îngropat", pentru că ar fi falimentat corporațiile petroliere și guvernele lumii

Potrivit textului său, intrarea în vigoare a Regulamentului european privind protecţia datelor a fost stabilită pentru 25 mai 2018, la aproximativ doi ani de la publicare, tocmai pentru a permite companiilor să îşi poată schiţa şi implementa propriul cadru de conformitate la prevederile Regulamentului. Cu alte cuvinte, companiile vor trebui să-şi rezolve problemele impuse de GDPR înainte de data de intrare în vigoare, pentru că după această dată riscă sancţiuni importante pentru lipsa de conformitate. Citeşte mai mult pe capital.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here