Connect with us

Diverse

Datini, tradiţii şi obiceiuri de Bobotează. Nu se dă cu împrumut şi nu este bine să te cerţi. Ce se întâmplă dacă aluneci pe gheaţă

Published

on

Boboteaza, sărbătorită în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelor, de forțele răului.

Boboteaza reprezintă, de fapt, sărbătoarea dedicată botezului Domnului în apa Iordanului. Această sărbătoare, a Bobotezei, mai este cunoscută și sub numele de „Epifanie”, „Teofanie”, „Arătarea Domnului” sau „Descoperirea cuvântului Întrupat”.

De obicei, în această perioadă în țara noastră este foarte frig, de unde și expresia “gerul Bobotezei”.

Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceştia primesc preotul cu „botezul” sau cu „Iordanul”, care le binecuvântează locuinţele şi gospodăriile cu Agheasmă Mare.

Boboteaza ocupă un loc special mai ales în viaţa credincioşilor de la sate, unde cu acest prilej sunt organizate o serie de datini şi obiceiuri ce au rolul de a da o aură aparte acestui praznic împărătesc.

În această zi, de Bobotează, există tradiția conform căruia preoții sfințesc toate apele din care oamenii vor lua, mai apoi, pentru a stropi gospodăriile, casele și animalele, păstrând restul apei în sticle, pentru leac.

În satele și orașele traversate de râuri există obiceiul ca preoții să arunce crucea în apa înghețată, iar tinerii curajoși au datoria de a o scoate la mal. Se spune, conform tradiției și credinței, că cel care va face asta va avea parte numai de bine și va fi ferit de toate bolile.

Se crede, conform spuselor populare că, la Bobotează, când preotul înmoaie crucea în apă, toți dracii ies din ape și rătăcesc pe câmpuri până ce se termină sfințirea apelor. Nimeni nu-i vede, în afară de lupi, care se iau după ei și unde-i prind acolo îi sfâșie. Din această cauză, există și superstiția conform căreia nu ai voie să lași rufe pe sârmă deoarece, dracii, în fuga lor, se pot ascunde printre ele.

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfinţită, se desfăşoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiralesa), dar sunt impuse şi interdicţii pentru a asigura bunăstarea şi sănătatea credincioşilor în noul an. Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbaţi buni şi cuminţi, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia.

Există credinţa că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfantul Andrei (30 noiembrie). „Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”.

Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiralesa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiralesa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne”. Fiind şi ultima zi a ritualului de peţire a fetelor, Boboteaza reprezintă în conştiinţa populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului şi a dragostei adevărate, scrie crestinortodox.ro.

Citește și:
Mănăstirea care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei ochi și două guri. Mii de pelerini vin aici de sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului” ca să vadă minunea

La sfinţirea caselor şi a creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul. În acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi.

Potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului. Sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se asează 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat.

De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

În ziua de Bobotează bătrânii spun că dacă vremea e frumoasă, atunci anul va fi bogat în pâine și pește.

Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

În noaptea de Bobotează, fetele recurgeau la numeroase practici mai mult sau mai puţin magice pentru a-şi ghici sau vedea alesul, precum:

– numărau parii de la gard;

– ghiceau în oglindă şi chiar în apă;

– puneau fire de busuioc sub pernă;

– scoteau diferite obiecte simbolice de sub farfurii;

– scormoneau focul din vatră spunând: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie inima lui, şi nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui”.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina.

În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.

Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Gripa a ucis deja 10 oameni! Ce are diferit gripa de anul acesta?

Published

on

By

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 10, potrivit Ministerului Sănătății, printre victime numărându-se și un bebeluș. Față de anul trecut, virusul gripal a apărut mai devreme, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, care atrage atenția asupra importanței vaccinării.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că persoane tinere, fără comorbități au făcut complicații și recomandă vaccinarea ca fiind singura metodă de prevenire a gripei.

„Ceea ce eeste nou comparativ cu anul trecut este că circulația virusului gripal a apărut mai repede în această perioadă față de perioada corespunzătoare anului precedent. Anul trecut, s-au înregistrat peste 100 de decese datorate gripei, până la sfârșitul sezonului gripal. Sperăm să nu ajungem la această situație. Preocuparea este justificată legată de eventuala virulență crescută a uneia dintre tulpinile virusului. Nu putem trage concluzii. Abia la sfârșitul sezonului gripal putem afirma dacă am avut de-a face cu o tulpină cu virulență deosebită. Ceea ce e preocupant, persoanele care nu aveau comorbidități, persoane tinere au făcut complicații și e un lucru care trebuie să îngrijoreze. Suntem în aceeași situație an de an. Ne întrebăm ce putem face să stopăm răspândirea. Singurul răspuns este să ne vaccinăm în număr cât mai mare,” a declarat pentru Digi24 Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Gripa nu e ca oricare alta. Asta e diferența majoră între gripă și o viroză banală. Gripa e o infecție virală care evoluează imprevizibil și predispune la complicații și deces. Gripa omoară, e un lucru cunoscut în istorie. Gândiți-vă ce s-a întâmplat în timpul pandemiei din 1918, când numărul deceselor l-a depășit pe cel din Primul Război Mondial,” a adăugat Rafila.

Citește și:
Apocalipsa nu a venit, dar omenirea s-a aflat de cel puţin cinci ori la un pas de ea. Situaţiile în care am fost în pragul distrugerii

Potrivit Mediafax, marţi, un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit la Spitalul Judeţean Arad, din cauza gripei, numărul deseselor ajungând astfel la zece.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Mihai Eminescu – omul din spatele geniului: sindromul bipolar, mania, depresia şi vocea care cucerea

Published

on

By

Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.Aşa l-au redescoperit cercetătorii pe Mihai Eminescu-omul. Puţini sunt cei care ştiu că geniul creativ al Luceafărului era în strânsă legătură cu o tulburare afectivă cumplită: sindrom bipolar.

Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenţa creată de opera şi de viaţa lui, în spatele geniului s-a ascuns omul, adevăratul Mihai Eminescu, cel care s-a lăsat cunoscut cu adevărat doar de apropiaţi. Istoricii, dar şi pasionaţii de literatură din Botoşani au făcut o incursiune în spatele imaginii Luceafărului, pe care istoria literaturii, dar şi presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Şi, totuşi, cum era cu adevărat Mihai Eminescu?

„Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna“

„Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui”, îşi începe discursul, pentru „Adevărul”, Gheorghe Median, un istoric botoşănean care a cercetat, ani la rând, numeroase mărturii ale contemporanilor marelui poet.

În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut. Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.

Despre imaginea Luceafărului, dincolo de singurele fotografii cunoscute, apare şi o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasă la şcoala din Cernăuţi, şi, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Ştefanelli. „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, spune Ştefanelli în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”.

„Avea o voce de aur, îi acompania pe lăutari”

Istoricul botoşănean Gheorghe Median mai spune că ceea ce impresiona, însă, cu adevărat la poet era vocea sa. „Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, spune Median.

Despre vocea lui Eminescu a rămas de pomină o întâmplare povestită chiar de lăutari. Este vorba despre celebrul bard botoşănean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. – Toma Micheri, aşa cum se prezenta public lăutarul). Acesta spune că a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lăutarul, împreună cu Eminescu, care avea atunci 25 de ani şi venise la Botoşani pentru o vară, au petrecut o noapte într-o cameră a fostului hotel Moldavia din oraş. Alături de ei au mai fost şi sora lui Micheri, frumoasa Nataliţa, dar şi bogatul armean Adronic Ţăranu.

Eminescu ar fi cântat întreaga noapte cu lăutarii, fără să răguşească, Toma Micheri exprimându-şi regretul că este poet şi nu cântăreţ. Mavrodin, vărul său, îşi aducea aminte că Eminescu cânta uşor şi pe stradă. „Era extrem de vesel şi îi plăcea la nebunie muzica. Fredona când venea din plimbările sale în parc. Avea o voce cristalină, spune Mavrodin (n.r.-mărturie preluată din acelaşi articol publicat în ziarul „Ştirea”, în 1929), de întorcea toată lumea capul”, susţine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botoşani, expertă în opera şi viaţa lui Eminescu.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati a explicat, pentru „Adevărul”:„Sunt cercetări pe care le-am făcut personal şi care reprezintă obiectul unor lucrări cu adevărat ştiinţifice privind muzicalitate poeziei lui Eminescu şi mai ales modul special în care poetul înţelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica şi ştia să o asculte. Avea şi o voce de aur. Contemporanii lui spun că îţi dădeai cămaşa de pe tine numai să îl auzi cântând. În lucrarea mea privind această calitate a lui Eminescu am ataşat şi 11 bucăţi muzicale cântate de Eminescu. A fost un efort extraordinar de documentare, dar am reuşit. Printre bucăţile lui muzicale preferate erau melodii din folclorul tradiţional, foarte vechi. Piesa lui favorită era Barbu Lăutarul şi o doină. Din păcate nu ştim care doină”.

„Îi plăcea să piardă nopţile şi să fumeze”

„Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societatea. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi”, a spus, pentru „Adevărul”, Lucia Olaru Nenati.

Citește și:
Fecioara Neagră, misterul de secole care dă bătăi de cap creștinătății. Venerarea Mariei ca Maica Domnului ar putea fi prelungirea cultului zeiței păgâne Cibele?

Totodată, Eminescu, din ceea ce spun contemporanii săi, avea doar un singur viciu major, fumatul. „S-a dus vestea că era băutor. Paradoxal pentru cei care şi-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm. De fapt, atunci când vorbea, fuma ţigară după ţigară şi bea cafele”, precizează Median.

Spusele istoricului botoşănean sunt confirmate şi de fostul coleg de la Viena al poetului, Ştefanelli, care povestea în scrierile sale că lui Eminescu, îi plăcea să „vorbească” băutura. „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult”, precizează Ştefanelli. Totodată contemporanii îşi aduc aminte de Eminescu ca de un personaj glumeţ cu cei apropiaţi. „Mi-a vândut pantalonii şi m-a lăsat doar în lenjerie când m-am trezit dimineaţa”, spune Ştefanelli. Tot fostul coleg al poetului mărturiseşte că Eminescu era glumeţ şi cu femeile, pe care le atrăgea ca un magnet. „Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor”, spunea acelaşi Ştefanelli.

Un patriot adevărat:„Trăiască naţia!”

Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!». De altfel era un personaj şi cu un umor fin”, spune istoricul Gheorghe Median. Totodată, apropiaţii poetului povesteau că Eminescu avea şi un tic verbal. Ştefanelli spune că, de când l-a cunoscut, de elev, obişnuia să folosească mereu expresia „pur şi simplu”, aproape în orice context. Totodată se spune că Eminescu nu obişnuia să înjure. Nici măcar când se ameţea de la băutură. Singura lui înjurătură ar fi fost „Tu-i neamul nevoii!”.

Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!». De altfel era un personaj şi cu un umor fin.

Sindromul bipolar îl ajuta la creaţie

Dincolo de amabilitate şi de glasul său de aur, se pare că, după vârsta de 25 de ani, poetul a început să se confrunte cu proprii demoni. Focul creaţiei, viaţa de multe ori precară pe care o ducea, tulburările sufleteşti au făcut ca poetul să capete o tulburare psihică gravă:sindrom maniaco-depresiv. Diagnosticul este susţinut de un medic psihiatru din Botoşani, doctor în medicină, care s-a aplecat, din pasiune pentru poezia lui Eminescu, şi asupra problemelor sale de sănătate.

„Din păcate, din simptomele pe care am reuşit să le văd în nişte documente medicale, Eminescu suferea de tulburare afectivă bipolară. Ea se manifesta în reprize. Bineînţeles, geniul lui Eminescu nu a provocat această afecţiune şi nici boala nu a condiţionat geniul său. Erau total independente. Probabil a ajuns în această situaţie din cauza condiţiilor de trai dintr-o anumită perioadă, a zbuciumului interior. În orice caz, creaţia îl transforma”, a explicat, pentru „Adevărul” doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botoşani.

Medicul botoşănean spune că Eminescu se comporta ciudat în diferitele stadii ale bolii. „Propriu-zis, creaţia lui poetică se desfăşura în episoadele lui depresive. Era trist, era adâncit în tristeţe. Atunci reuşea să se descarce cel mai bine în literatură. Sufletul lui era deosebit de încărcat de tristeţe în acele episoade. Este ca şi cum ar fi ajuns pe marginea prăpastiei. În acele perioade se pare că se şi însingura, nu comunica. În contrast, în momentele de manie, Eminescu se comporta exuberant. Se îmbrăca multicolor, dorea să şocheze, îşi atârna medalii de haine. Se spune că, în episoadele de manie, fugeau şi prostituatele de Eminescu, atât era de exuberant, vorbea extrem de vulgar”, spune medicul botoşănean.

Totodată, din punctul de vedere al psihiatrului Nicolae Vlad, poetul nu a primit nici tratamentul adecvat. „Nu erau tratamente eficiente în acea perioadă. Şi medicii vienezi la care a fost dus au confirmat acest diagnostic. În România era băgat în butoaie cu apă rece, atunci când stările se agravau”, mai spune Nicolae Vlad. De altfel, şi medicul neuropatolog Ovidiu Vuia de la Bucureşti, într-un studiu dedicat bolii şi morţii lui Eminescu, confirmă diagnosticul de sindrom maniaco-depresiv şi condamnă tratamentul cu mercur pe care medicii i l-au aplicat poetului, pentru sifilis.

Din păcate, din simptomele pe care am reuşit să le văd în nişte documente medicale, Eminescu suferea de tulburare afectivă bipolară. Ea se manifesta în reprize. Bineînţeles, geniul lui Eminescu nu a provocat această afecţiune şi nici boala nu a condiţionat geniul său. Erau total independente. Probabil a ajuns în această situaţie din cauza condiţiilor de trai dintr-o anumită perioadă, a zbuciumului interior. În orice caz, creaţia îl transforma”, a explicat, pentru „Adevărul” doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botoşani.

Citeste mai mult: adev.ro/pbc4f8

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister