Articole adăugate recent

Cultura organismelor modificate genetic la noi în ţară reprezintă dovada faptului că interesele economice şi financiare primează în fața sănătății oamenilor. Îngustimea de viziune a forurilor decizionale, focalizată exclusiv pe beneficiile pe termen scurt, a deschis poarta unor efecte imprevizibile și incalculabile în viitor.

România are o istorie relativ lungă în cultivarea de organisme modificate genetic (OMG).

Primele culturi comerciale de plante modificate genetic (MG) au fost introduse în România în anul 1998. Când România a devenit stat membru al UE în anul 2007, soia MG a fost oficial interzisă pentru cultivare pe teritoriul României, conform reglementărilor europene (soia MG nu era autorizată pentru cultivare pe teritoriul UE, fiind considerată nefezabilă din punct de vedere economic). Totuşi, în acelaşi an, în luna aprilie, a fost aprobat tacit pentru cultivare in Romania un soi de porumb MG cu denumirea MON810 (ce aparţine companiei Monsanto). Acesta era singurul OMG autorizat în UE, pe care România l-a autorizat automat. În România nu au fost efectuate studii de evaluare a porumbului modificat genetic pentru a se vedea care sunt efectele asupra mediului.

În mai 2007, guvernul român a emis o ordonanţă de urgenţă (OUG nr.43/ 23 mai 2007) privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic. Aceasta a intrat în vigoare pe 28 iunie 2007. În octombrie 2007, Academia Română a găzduit simpozionul „Biotehnologii în agricultură”, organizat împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii şi asociaţia Biotech, cu scopul de a face lobby pentru folosirea organismelor modificate genetic în agricultură.

În 2008, ministrul mediului, Attila Korodi, a dorit să interzică utilizarea porumbului MON810, a cărui cultivare deja nu mai era permisă în Franţa. Pentru aceasta a înfiinţat Comisia pentru Securitate Biologică (CSB), care trebuia să decidă soarta OMG-urilor la noi în ţară. Şeful acestei comisii a fost numit nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi, persoană despre care se ştia la momentul respectiv că promovează alimentaţia naturală, având o orientare anti-biotehnologie, în parte datorită efectelor nocive asupra sănătății pe care consumul de organisme modificate genetic se observase că le determină.

Pe 25 iulie 2008, la CSB s-a desfășurat cea mai importantă şedinţă referitoare la porumbul MON810. În mod cu totul surprinzător, Mencinicopschi a lipsit de la acea dezbatere, mai precis a venit şi a plecat imediat după ce aceasta a început! În absenţa sa, şedinţa a fost condusă de Elena Badea – cercetător care lucrase pentru Monsanto şi Syngenta –, iar rezultatul a fost aprobarea menţinerii în cultură a acestui porumb modificat. Gestul lui Mencinicopschi l-a suprins şi pe ministrul mediului, dar ulterior, așa cum a afirmat într-un interviu, şi-a explicat acest fapt prin „legătura foarte strânsă”, despre care nu știa la acea vreme, dintre Mencinicopschi şi patronul Grivco, Dan Voiculescu, care era un susţinător fervent al biotehnologiei. Merită să menționăm că prietenia dintre Voiculescu și Mencinicopschi nu s-a oprit aici. Așa cum știm, în 2013, Dan Voiculescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti, pentru un prejudiciu adus statului român în valoare de 60 de milioane de euro. În acest dosar, alături de patronul Grivco au fost condamnate încă 8 persoane, printre care se numără şi Gheorghe Mencinicopschi (directorul ICA), precum şi Gheorghe Sin (membru al AGA al ICA și președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice).

Revenind la ședința CSB din 25 iulie, un alt fapt semnificativ a ieșit la iveală. În Comisia de biosecuritate exista, după anumite surse, un singur oponent al biotehnologiei – dr. Aurel Maxim, conferenţiar universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Însă acesta nu a fost invitat la respectiva întâlnire ce hotăra soarta porumbului modificat genetic. Chiar dacă ulterior dr. Maxim a cerut în repetate rânduri explicaţii asupra omiterii sale de pe lista participanţilor la şedinţă, nu a primit niciun răspuns. Această tactică binecunoscută, alături de eschiva lui Mencinicopschi, o figură emblematică pentru alimentația naturală, arată fără niciun dubiu că, în realitate, decizia de a utiliza în continuare porumbul MON810 fusese adoptată încă dinainte de a se intra în şedinţa CSB.

Mencinicopschi şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al CSB la foarte scurt timp, în locul său fiind întronată, pentru două mandate consecutive, nimeni alta decât Elena Badea, deşi se cunoştea public că avusese contracte profesionale cu Monsanto (cel mai mare producător de OMG din lume). Aşadar, comisia care trebuia să decidă dacă se pot introduce în România spre cultivare şi consum diferite organisme modificate genetic ajunsese să fie condusă de o persoană care lucrase pentru cel mai mare producător mondial de OMG. În această situație, practic nu a mai existat nicio şansă ca deciziile referitoare la OMG să fie nepărtinitoare, sau să fie respinsă introducerea acestor soiuri în România. Biotehnologia avea cale liberă, din partea autorităţilor decidente, de a pătrunde nestingherită în țara noastră.

În 2011, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice au semnat un document intitulat „Poziţia mediului academic referitoare la plantele modificate genetic“, prin care încercau să determine autorităţile să aprobe cultivarea pe scară largă a plantelor transgenice. Puteţi citi aici acest document, care este o dovadă clară de indiferenţă cutremurătoare a mediului academic faţă de sănătatea mediului şi a fiinţei umane, conex cu cultivarea şi consumul de organisme modificate genetic. În materialul respectiv sunt analizate în primul rând beneficiile financiare aduse de aceste culturi, precum şi modul în care a fost afectată economia ţării când au fost interzise aceste soiuri modificate, însă impactul lor asupra mediului ambiant și asupra sănătăţii umane nu sunt luate aproape deloc în considerare. Referitor la modul dramatic în care consumul acestor produse afectează sănătatea fiinţei umane nu s-a făcut nicio precizare concretă, trecându-se foarte uşor peste acest aspect, în două fraze cu caracter general: „Introducerea în culturi comerciale a plantelor transgenice este autorizată numai după evaluarea riguroasă a riscurilor pentru mediu, sănătatea oamenilor şi animalelor care ar putea fi asociate acestei acţiuni.

Este pentru prima dată în istoria agriculturii când producătorul unei plante care a făcut obiectul ameliorării trebuie să aducă dovezi ştiinţifice care să ateste că produsul său este sigur pentru mediu şi pentru consum.” Dincolo de laudele aduse adoptării unor așa-ziselor măsuri de protecție, din aceste afirmații, ce par să acopere problema, observăm că testările sunt lăsate în seama producătorilor, adică tocmai a acelora care au cel mai mare interes să își vândă „creațiile”. Cât de riguroase sau de obiective sunt aceste studii, ne lămurim foarte repede dacă ne oprim, de exemplu, chiar asupra porumbului MON810, promovat cu agresivitate de Monsanto, dar care, tocmai datorită impactului negativ asupra mediului a fost interzis în 8 țări membre ale Uniunii Europene (Franța, Germania, Italia, Austria, Grecia, Ungaria, Polonia, Luxemburg).

Concluzia care se desprinde din documentul elaborat de academicienii români este că producția la hectar interesează în primul rând, iar efectele colaterale – riscurile de mediu, impactul negativ asupra solului, dacă produsul poate fi consumat de om în siguranță pentru sănătate sau nu – sunt convenabil trecute cu vederea.

În elaborarea pretențioasei poziţii a mediului academic, cei care au redactat-o pare că nu au consultat investigaţiile ştiinţifice disponibile la momentul respectiv nici în ceea ce priveşte siguranţa mediului şi nici în ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii oamenilor. Fie din incompetență, fie, cel mai probabil, dintr-o grețoasă obediență față de politicile impuse, raportul nefiind altceva, după cum am menționat mai sus, decât o manevră de a legitima cultivarea pe scară largă a OMG la noi în țară. Așa cum reiese din document, academicienii (iar această titulatură nu le poate fi atribuită decât cu o doză considerabilă de sarcasm) s-au rezumat doar la a susține ideile promovate de susținătorii biotehnologiei: „numeroasele dovezi ştiinţifice şi experienţa practică au condus la concluzia că plantele transgenice comercializate în prezent aduc beneficii (doar financiare! – n.a.) considerabile fermierilor şi sunt mult mai «prietenoase» cu mediul decât tehnologiile devenite convenţionale“.

Este bine de ştiut că aceste plante modificate genetic nu sunt deloc „prietenoase” cu mediul! Raportul Greenpeace referitor la interacţiunea cu mediul a culturilor transgenice subliniază riscurile incalculabile la care ne expunem prin introducerea lipsită de discernământ a acestor organisme nenaturale: „Culturile modificate genetic aduc o ameninţare semnificativă mediului natural prin poluarea dată de polenul plantelor modificate genetic şi fluxul consecutiv de gene modificate (care va apare, n.a.) în comunitatea extinsă a plantelor. De asemenea, culturile modificate genetic aduc ameninţări şi ecologiei solului. În rezumat, sunt patru arii principale de îngrijorare:

  1. Modificările agrochimice impuse de folosirea culturilor modificate genetic, cu implicaţii genetice pentru microbii din sol;
  2. Contaminarea genetică a solului şi a microbilor existenţi ca rezultat al transferului orizontal de gene;
  3. Modificarea ecosistemului solului prin caracteristicile alterate ale plantelor modificate genetic;
  4. Contaminarea solului prin seminţe modificate genetic care rămân în sol după recoltare. Aceste aspecte evidenţiază faptul că utilizarea OMG aduce riscuri inacceptabile pentru sănătatea şi fertilitatea solului, una din cele mai preţioase resurse naturale pe care le avem.”

Ofensiva pro-biotehnologie a continuat apoi prin adoptarea în iunie 2013 a unui proiect de lege care permite cultivarea organismelor modificate genetic şi în anumite arii naturale protejate. Documentul a fost promulgat în iulie 2013 şi reglementa următoarele: „(4) În ariile naturale protejate, de interes comunitar, naţional şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română.” Iar aceste zone sit Natura 2000 au ajuns să măsoare, la noi în ţară, 17,84% din suprafaţă.

Citește și:
Corcoduşele – fructe banale, dar cu efecte extraordinare pentru sănătate

Ce sunt de fapt aceste sit-uri Natura 2000? În cadrul UE, prin Directiva Habitatelor şi Directiva Păsărilor, au fost desemnate nişte arii speciale de conservare şi respectiv de protecţie pentru diferitele specii care au nevoie de aceasta, formându-se o reţea de arii naturale protejate care a primit denumirea de Natura 2000. Pe scurt, sunt arii protejate care, în conformitate cu directivele UE privind natura, conţin obiective/specii naturale care trebuie conservate „ţinându-se cont de cererile economice, sociale, culturale, regionale şi recreaţionale” (conform actului referitor la Managementul Zonelor Natura 2000 al UE).

Așadar, la ora actuală, conform legii emise în 2013, în România este permisă cultivarea OMG aproape oriunde, chiar şi în anumite zone naturale protejate, gen Natura 2000, cu concursul Academiei Române!

Citeşte continuarea pe lupuldacicblogg.wordpress.com


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here