Articole adăugate recent

În 1983 scriitorul Isaac Asimov a încercat sa prevada cum o să fie lucrurile în 2019.

Publicația The Star i-a cerut lui Isaac Asimov să scrie, în 1983, despre cum o să fie lumea în 2019. Articolul a fost publicat în decembrie ’83 și lucrurile pe care Asimov le prevede sunt, în mare parte, confirmate de prezent.

Asimov a pornit de la premisa că George Orwell a scris în 1949 despre lumea din 1984. Scenariul lui Orwell era însă mult mai negru decât ce-a spus Asimov în propria sa analiză. „Este destul de probabil ca societatea să fi intrat într-o fază care poate fi mai mult sau mai puţin îmbunătăţită în permanenţă faţă de situaţia actuală”.

„Dacă privim lumea aşa cum ar putea fi la sfârşitul unei alte generaţii, să spunem că 2019, trei consideraţii trebuie să domine gândurile noastre: războiul nuclear, informatizarea şi utilizarea spaţiului”, a scris Asimov.

Cum și-a imaginat Asimov lumea din 2019, așa cum se contura ea în 1983

„Dacă Statele Unite şi Uniunea Sovietică se îndepărtează una de cealaltă în orice moment între acum şi 2019, este absolut inutil să discutăm despre cum va fi viaţa în acel an”, și-a început Asimov argumentarea.

„Prea puţini dintre noi sau copiii şi nepoţii noştri vor fi în viaţă pentru ca acolo să existe vreun punct care să descrie starea exactă a mizeriei globale la vremea respectivă. Să presupunem, deci, că nu va exista un război nuclear – nu neapărat o presupunere sigură – şi să continuăm de acolo”, a explicat acesta.

Atât în 1964, cât și în 1983, Asimov a fost preocupat de computerizare. Dacă în ’64 spunea că roboții nu vor fi nici prea inteligenți, nici prea utili, aproape 20 de ani mai târziu a ajuns la concluzii un pic diferit. El a comparat tehnologizarea și digitalizarea industriilor, în special depedența guvernelor lumii de ea, cu o cursă a înarmării.

„Complexitatea din ce în ce mai mare a societăţii va face imposibilă munca fără ele (computerelor – n.r.), cu excepţia că va duce la haos. Acele părţi ale lumii care rămân în urmă în această privinţă vor suferi […] organismele lor de guvernământ se vor bate pe computerizare, aşa cum acum se bat pentru arme. Efectul imediat al intensificării computerizării va fi, desigur, să ne schimbăm complet obiceiurile de lucru”, a explicat Asimov.

Cum cea mai populară operă a lui e despre explorarea spațiului, n-a uitat de așa ceva nici în lista de previziuni pentru 2019.

El a intuit că omul va continua să exploreze spațiului, mai mult decât în cursa către Lună dintre SUA și URSS. „Vom intra în spaţiu pentru a rămâne”, a scris Asimov. Iar dacă îl asculți în prezent pe Elon Musk, poți vedea care e direcția.

Asimov a și greșit (sau a crezut prea mult în cursa către spațiu)

„Până în 2019, ne vom întoarce pe Lună în forţă. Nu vor fi doar americanii, ci şi o forţă internaţională de o anumită mărime – şi nu să colecteze doar roci de pe Lună, ci să înfiinţeze o staţie de minerit care să proceseze solul Lunii şi să o ducă în locuri în spaţiu unde poate fi topită în metale, ceramică. sticlă şi beton – materiale de construcţie pentru structurile mari care vor fi puse în orbită pe Pământ”, a scris el despre 2019.

„O astfel de structură, care ar putea fi finalizată până în 2019, ar fi prototipul unei staţii de energie solară, echipată pentru colectarea energiei solare, convertirea acesteia în microunde şi transmisia ei pe Pământ”, a adăugat scriitorul. De acest scenariu suntem cam departe. Omul încă n-a revenit pe Lună în perioada recentă.

Despre cucerirea Lunii, și exploatarea ei, Asimov a spus că ar fi o garanţie a păcii mondiale şi a cooperării între naţiuni. „Energia va fi atât de necesară pentru toţi şi nu poate fi atinsă în mod clar decât dacă naţiunile vor rămâne în pace şi vor lucra împreună, încât războiul ar deveni pur şi simplu de neimaginat – de cererea populară”, a mai presupus scriitorul.

O cooperare globală era prevăzută și pentru Pământ, pentru guvernarea aici. Încă nu s-a întâmplat.

Citește și:
Înainte de a părăsi această lume, Stephen Hawking a prezis apariția unei rase de super-oameni din rândul persoanelor foarte bogate. Aceasta ar putea fi posibilă prin ingineria genetică

Cel mai important capitol e însă educația. Asimov a prevăzut că, odată cu digitalizare, elevii vor avea cum să învețe ce le place, în ritmul lor. E tipul de educație la care se lucrează cel mai mult acum. „Educația va deveni distractivă, deoarece va fi dorită [de elev] și nu impusă cu forța [asupra lui, din exterior]”.

sursa playtech.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here