Într-o localitate din îndepărtata Antarctica, cei care vor să devină rezidenți sunt obligați să se supună unei intervenții chirurgicale. Mai exact, cei care își doresc să se mute aici trebuie să își scoată apendicele, relatează BBC News.

Villa Las Estrellas este una dintre puţinele aşezări ale Antarcticii. Aici, scoaterea apendicelui, sau apendictomia, este o măsură de precauţie necesară pentru cei aproximativ 100 de locuitori, fiindcă cel mai apropiat spital se află la 1.000 de kilometri distanţă, iar în zonă se află puţini doctori, nenumărându-se printre ei și chirurgi specializaţi.

Chiar dacă majoritatea locuitorilor e compusă din oameni de ştiinţă şi membri ai marinei şi aviaţiei militare chiliene, cei care rămân aici pentru o perioadă mai îndelungată de timp se mută, de obicei, împreună cu familiile lor. De aceea, localitatea din Antarctica seamănă cu oricare alta, dacă nu punem la socoteală temperaturile greu de îndurat. Aici se află o bancă, o mică şcoală, un oficiu poştal şi alte instituţii elementare.

Condiţiile meteo sunt extreme: temperatura medie anuală este de 2,3 grade Celsius; iar din acest motiv sarcinile sunt descurajate, pentru că ar fi prea riscante. Deplasările se fac cu ajutorul vehiculelor cu şenile, cu autoturisme 4X4 sau cu bărci.

„Iarna aceasta nu am putut ieși din casă săptămâni întregi. Temperatura afară era de -47 grade Celsius”, povestește Sergio Alvarado, unul dintre rezidenți.

sursa digi24.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here