Studenţii Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor au obţinut marele premiu la Paris, la cea mai importantă competiţie a inovatorilor din alimentaţie.

Cucerit de îngheţată inventată în laboratoarele Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi, juriul alcătuit exclusiv din mari producători din industrie a trecut tara noastă pe primul loc. Aşa că au apărut şi primele oferte de lansare pe piaţă.

“Vă mulţumim pentru că aţi avut încredere în produsul nostru. Suntem foarte mândri că suntem declaraţi câştigători ai acestei competiţii pentru prima dată şi că reprezentăm România.”

Echipa Universităţii Dunărea de Jos a fost copleşită de anunţul că îngheţata inventată la Galaţi, botezată “woopie ice”, a câştigat cea mai prestigioasa întrecere din domeniul alimentaţiei viitorului.

Miercuri, fetele au fost întâmpinate cu aplauze şi flori la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor.

Reţeta este una aparent simplă, însă procesele tehnologice rămân secretul specialiştilor. Îngheţată poate fi consumată şi de persoanele cu intoleranţă la lactoză şi apare, deocamdată, cu aromă de prune şi gutui.

“Este o îngheţată făcută din zer concentrat şi delactozat, cu smântână, gutui, prune, zahăr şi ouă.”

Îngheţata este un produs cu eticheta curată, fără stabilizatori, aditivi şi coloranţi de sinteză. Şi soluţia de ambalare este una ecologică, aşa că preţul corect ar fi de aproximativ un euro la 100 de grame.

Marina Chirilă, studentă: “Am redus cantitatea de zahăr. Au venit şi fructele cu o cantitate de zahăr şi, totodată şi zerul, făcând hidroliza.”

În echipa cooptata pentru competiţia de la Paris s-a aflat şi o tânără doctoranda la Facultatea de Ştiinţe Economice din Galaţi, care s-a ocupat de marketingul produsului.

Citește și:
După pesta porcină, un nou virus periculos pândește la granițele României. De această dată cele afectate vor fi ovinele

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi este deţinătoarea brevetului, însă reţeta poate fi cumpărată de producătorii de îngheţată.

Ca şi în cazul altor invenţii ale Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor, studenţii vor primi o parte din bani.

În trecut, ei au mai luat premii şi pentru un baton proteic şi un pateu vegetal pe bază de linte. Ambele pot fi găsite la rafturile cu produse bio ale hipermarketurilor.

sursa stirileprotv.ro

Nu ratați aceste articole !

Pământul îşi „bea” oceanele! Ce se întâmplă cu apa trasă spre interiorul planetei

Cercetătorii au descoperit că Pământul îşi „bea” oceanele în cantităţi mult mai mari decât...

S-a demonstrat științific ca mersul la biserică prelungește viața și menține sănătatea psihică a oamenilor

Un studiu al olandezilor confirmă o vorbă mai veche din popor referitoare la religie...

Unicornii nu există doar în povești ci și în realitate. Un exemplar a devenit vedeta unei crescătorii de reni...

Dovada că unicornii chiar există o reprezintă Disney, un exemplar special descoperit...

Bomba cu ceas din organele transplantate! Patru oameni au făcut cancer de sân după ce au primit organe de...

Trei femei și un bărbat au dezvoltat cancer de sân după ce au primit...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here