Connect with us

Mistere

Ce înseamnă când visezi o persoană dragă, care a murit? Un psiholog explică semnificația acestor vise

Published

on

In tradiția populara, atunci când ai vise cu o persoana decedata, fie ca vorbești cu ea sau o asculți, înseamnă ca vei primi vesti neașteptate sau ca vei avea parte de schimbări importante în viata. Interpretarea creștina, însă, te poate pune pe gânduri, deoarece spune ca apariția unui mort in vis înseamna ca acesta nu a găsit încă pacea, iar cărțile religioase incurajează efectuarea unor ritualuri suplimentare, prin care sa fie satisfăcuta dorința celui decedat.

Din punct de vedere psihologic, a visa un om decedat (pe care nu il cunoști) poate semnifica sfârșitul unei etape a vieții tale. Poate fi vorba de sentimente „moarte” si de legături interpersonale care s-au pierdut. Daca, însă, persoana pe care o visezi iti este apropiata si a decedat de curând, nu trebuie sa te îngrijorezi, deoarece înseamna ca încă suferi din aceasta cauza, ceea ce este perfect normal. Este posibil sa te simți lipsita de motivație si poți avea senzația ca mergi pe loc si ca nu reușești sa avansezi in viata, oricât te-ai strădui. Așadar, persoana moarta în vis poate fi o parte a ta pe care ai vrea sa o lași in urma.

Jennifer Shorter este un psiholog renumit care a decis să povestească despre visele pe care le-am avut măcar o dată în viață cu toții, atunci când una din persoanele dragi sufletului tău, dar care nu mai este printre noi, îți apare în vis!

Psihologul susține că visele sunt cele care pot provoca un impact extrem de mare asupra omului, iar atunci când visăm pe cineva care a decedat, acest lucru ne arată că respectivele persoane vor să ne sară în ajutor.

Poate fi și motivul că acești oameni, pe care-i visați vor să vă ofere un sfat sau vor să vă ghideze într-o anumită decizie sau chiar ar putea să vă avertizeze în privința unor lucruri din viața dumneavoastră!

Totodată, Jennifer Shorter a evidențiat câteva caracteristici comune tuturor visurilor în care ne pot apărea oameni dragi care au decedat până la momentul visului nostru. Iată câteva:

– toate persoanele decedate pe care le visăm nu sunt bolnave și mereu par foarte tineri;

– mesajele care ne vin de la astfel de persoane pot fi comunicate nu numai prin cuvinte dar și prin anumite simboluri;

– aceste vise, de regulă, sunt percepute mult mai intens și ne par mult mai reale decât oricare alte vise.

Experiențele de acest gen ne pot schimba radical viața și ne pot ajuta să înțelegem mai bine unele lucruri. Deasemenea ne pot ajuta în alegerea și luarea unor decizii importante în viața noastră!

In funcție de circumstanțele in care apare mortul in vis, exista mai multe interpretări:

– dacă este in viata si participa la acțiune ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, însa fără a avea un rol principal, atunci visul este legat de un sentiment latent de dor al persoanei, care doare, fara a fi vorba, insa, de sentimente foarte tulburătoare sau intense.

– daca persoana decedata are un rol important in actiunea din vis si te straduiesti sa o ajuti, inseamna ca simti ca ai lasat ceva nerezolvat intre voi, atunci cand era in viata.

– daca persoana decedata incearca sa te sfatuiasca cu ceva, inseamna ca in viata reala ai nevoie de ghidare, protectie si confort. Poate ca te simti singura si neputicioasa, iar acest aspect se reflecta in ceea ce visezi. Un astfel de vis, in care un spirit iti arata calea, poate fi foarte reconfortant in perioadele dificile.

Un studiu realizat in 1992 pe tema viselor cu persoane dragi decedate a reușit sa identifice patru categorii de astfel de vise. In prima, cel care visează persoana decedata rămâne surprins ca aceasta apare in viata. Aceste vise se numesc vise de „inviere” si au reprezentat 39% din visele celor care au participat la studiu. Ele implica o forma de negare a morții persoanei dragi.

A doua categorie, mentionata si mai sus, este cea in care cel care viseaza primeste sfaturi de la persoana decedata si a reprezentat 23% din visele pe aceasta tema. De obicei, au loc dupa mult timp de la disparitia persoanei si declanseaza sentimente pozitive, aratand ca cel care viseaza s-a impacat cu evenimentul nefercit.

A treia categorie de vise care includ oameni morti sunt cele in care decedatii isi iau adio si asigura persoana care visează ca totul este in regula. Aceste vise au reprezentat in cadrul studiului 29% din cazuri.

Citește și:
Peștele ciudat cu capul asemănător unui pescăruș, filmat de un pescar chinez. Din ce specie face acesta parte?

Cea de-a patra si ultima categorie este cea in care visele despre morti capata o nuanta filozofica, iar cel care doarme isi pune intrebari despre propria existenta, raportandu-se la apropiatul care a pierit. Aceste vise au avut o reprezentat 18% din cazuri.

Așadar, atunci cand visezi un mort, subconștientul încearcă ca faca fata pierderii si suferinței, insa se poate si ca tu deja sa fii împăcata cu ideea ca o persoana draga a decedat si sa primești ghidare si un sentiment de protecție in urma unui astfel de vis. Indiferent de efecte, aceste vise nu sunt printre cele mai comune, asa ca fii atenta la ele si încearcă sa iti dai seama ce spun despre starea ta mentala actuala.

[ir]

Citeste mai multe pe a1.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. antares7

    23 martie 2018 at 8:22 pm

    Psihologii sunt nebuni cu diploma. Acest epitet se potriveste ptr.ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Mister bine păstrat de serviciile secrete: necropola uriaşilor din Argedava

Published

on

By

Serviciile secrete au păstrat, vreme îndelungată, o descoperire de excepţie din ţara noastră. Este vorba despre necropola de la Argedava-Popesti-Novaci, unde au fost găsite scheletele roz a nu mai puţin de 80 de uriaşi.

Se presupune că acestea au căpătat culoarea roz ca urmare a iradierii. Ele au o lungime de cinci metri. Despre această descoperire s-a vorbit în anul 2003, la un congres ştiinţific. Lumea ştiinţifică pare a nu fi interesată de o descoperire de excepţie care s-a făcut pe teritoriul României. Aceeaşi tăcere o păstrează şi oamenii de ştiinţă din SUA cu privire la descoperirea a 32 de schelete cu o lungime de aproape trei metri. Descoperirea a fost făcută în anul 1947, în Valea Morţii din Deşertul Colorado, unde există un complex de peşteri care se întinde pe o suprafaţă de 180 de mile. Alături de aceste schelete umane au fost descoperite rămăşiţe ale unor specii de dinozauri, tigri preistorici, elefanţi imperiali. În România au mai fost descoperite schelete de uriaşi la Cetăţeni, sub mănăstirea Negru Vodă, la Scăieni şi în Pantelimon, lângă Bucureşti, şi la Polovragi, în mai multe etape de săpături, finalizate până în 1994. Din păcate, aceste situri arheologice nu au fost cercetate. În anul 1974, în Munţii Apuseni, lângă cariera de calcar de la Ardeu, a fost descoperit un craniu cu dimensiuni foarte mari. Minerii care au descoperit craniul susţin că avea dimensiunile unui bostan. Maria Gimbutis este un reputat arheolog american care s-a arătat interesată de descoperirile făcute în România.

În una dintre lucrările sale, ea susţine că acum 7000 de ani, peste civilizaţia sedentară a venit din estul Europei o populaţie de uriaşi numită civilizaţia kurganelor. Uriaşii erau războinici, buni metalurgi, constructori. Ei au adus plugul metalic pe care, ulterior, populaţia sedentară l-a preluat în efectuarea lucrărilor agricole. Uriaşii au fost asimilaţi de masa de autohtoni de pe teritoriul ţării noastre. Pomeniţi de toate mitologiile lumii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nu a existat niciun om care să fi spus ca le-a văzut cu ochii lui. Cei interesati de subiect au mers pe urmele uriaşilor şi au găsit un om care a participat la săpăturile arheologice de la Argedava, judeţul Giurgiu. Ioniţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, despre ce e vorba. „Aici era Nucetul. Părinţii mei spuneau că în aceste locuri stăteau uriaşii. Ei le spuneau jidovi,(citeşte şi Legenda Jidovilor Uriaşi) că aşa îi numeau aici pe uriaşi. Credeam că sunt poveşti, dar am avut ocazia să văd un schelet”, spu­ne Ioniţă Florea, în vârstă de 80 de ani, din comuna Popeşti, judeţul Giurgiu. Despre ce e vorba?  În nordul acestei localităţi a fost descoperită, în anul 1926, o cetate dacică, ieşită din comun prin mărime. Cel care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a găsit prima capitală a lui Burebista. S-au efectuat săpături în mai multe rânduri, până aproape de anul 2000. S-a dovedit în timp că a fost, într-adevăr, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor si a devenit un rege ce stăpânea aproape jumătate din Europa. Ceea ce a frapat la Argedava sunt informaţiile conform cărora, în timpul săpăturilor arheologice s-ar fi descoperit scheletele a 80 de uriaşi, adică umanoizi înalţi de aproximativ 4 metri. Acest lucru s-ar fi întâmplat prin 1946-1954. Informaţii despre schelete de uriaşi descoperite pe teritoriul României au mai existat. Dar până acum nu s-a gasit nicio persoană care să declare că le-a văzut.

„Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am gasit o glavă (craniu – n.r.) foarte mare, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheologilor. Şeful era atunci Rosetti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat acasă pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când găseam oasele, arheologii ne trimiteau acasă, să nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, că nu eram orbi. Ei, uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâna mea în 1950″, a spus Ioniţă Florea.

La Argedava s-au mai gasit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Sursa: teoriisecrete.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Articole interesante

Diverse2 zile ago

Mister bine păstrat de serviciile secrete: necropola uriaşilor din Argedava

Serviciile secrete au păstrat, vreme îndelungată, o descoperire de excepţie din ţara noastră. Este vorba despre necropola de la Argedava-Popesti-Novaci,...

Dezvăluiri2 zile ago

O afirmație despre români extrasă din documente secrete ale Vaticanului de către un apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, a creat multă agitație în lumea academică

La orele de istorie am învățat ca limba romanească s-a născut după ce romanii au cucerit Dacia si au format...

Mistere2 zile ago

O teorie controversată, susține ca Eva nu ar fi fost prima femeie de pe Pământ, ci o anume Lilith, menționată chiar și de Biserica Ortodoxă Română

Apare o singură dată în Biblia aşa cum o ştim cu toţii – într-un capitol scris de Isaia şi acolo...

Diverse2 zile ago

Nimeni nu vorbește despre tragedia tăcută, care se dezvoltă fără oprire de câțiva ani în casele noastre și se referă la cele mai prețioase bijuterii ale noastre – copiii

Există o tragedie tăcută care se dezvoltă acum, din ce in ce mai mult în casele noastre, și se referă...

Medicină2 zile ago

Caprifoiul, planta cu efecte nebănuite, care curăță sângele și vindecă răni grave. In popor i se mai spune Mâna Maicii Domnului

Putina lume știe, dar caprifoiul este una dintre cele mai bune plante ce pot fi folosite pentru tratarea diferitelor afecțiuni....

Diverse7 zile ago

Savant japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a dovedit cât bine face postul organismului uman

Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, în 2016, a fost acordat profesorului japonez Yoshinori Ohsumi, de la Tokyo Institute of...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister