Articole adăugate recent

Pentru o persoană activă, secolul 21 vine cu o serie de provocări neașteptate. Sindromul „Fear Of Missing Out” (FOMO) sau, în traducere, frica de a rata, reprezintă una dintre cele mai întâlnite probleme sociale, mai ales printre cei activi în social media, acolo unde Mashable notează că 56% dintre utilizatori sunt afectați de acest sindrom.

Pe scurt, sindromul FOMO se referă la teama de a nu rămâne pe dinafară într-un mediu în care știrile și informațiile rulează cu viteză și într-un volum foarte mare, oamenii pot călători rapid oriunde în lume, iar oportunitățile par la tot pasul. Specialiștii notează că acest sindrom poate duce chiar la anxietate și depresie, din cauza reflexului fiecărei persoane de a-și compara viața cu cea a celor din jur.

FOMO înseamnă nefericire

Aceasta este cea mai simplă definiție a acestui sindrom pe care experții de la Oxford au reușit să o ofere în urma unui studiu: „Am descoperit că cei care au un nivel scăzut de satisfacție fața de lucrurile fundamentale din viața lor, precum competența și autonomia, tind să fie la fel de nesatisfăcuți de calitatea vieții în general. Încetează să mai urmărești ce fac alții”, susțin profesorii de la Oxford, care recunosc că ultima parte e un sfat foarte ușor de oferit, dar extrem de dificil de urmat.

Cum poți aborda acest sindrom

Independența financiară joacă un rol important în lupta cu acest sindrom, dar și flexibilitatea de a lua decizii pentru satisfacția personală. Recompensa personală are, așadar un rol cheie în abordarea acestui tip de sindrom, iar prin asta ne putem referi atât la o vacanță mică de weekend, la o zi petrecută pentru schimbarea garderobei sau prin achiziționarea unui nou mobilier în casă. Te vei simți răsplătit pentru munca pe care o depui în fiecare zi, iar acest lucru te va motiva și mai mult.

Citește și:
„Mâncați ceapă cât de des, deoarece previne crizele de inimă, stimulează rinichii şi ficatul şi calmează sistemul nervos”

Planificarea individuală, fie a vacanțelor, ieșirilor, banilor și investițiilor, gestionarea atentă a resurselor casei și stabilirea unor obiective mari sunt câteva dintre cele mai bune recomandări ale specialiștilor pentru a putea controla acest sindrom cu care, inevitabil, oricine se confruntă la un moment dat. Practic, încetează să mai cauți repere acolo unde nu există cu adevărat și construiește-ți propriile repere care să te inspire să evoluezi. În acest fel, planurile tale vor fi mereu pe primul loc și te vei simți cu adevărat recompensată, odată ce le-ai îndeplinit.

Sursa: psychologies.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here