Connect with us

Istorie

Cartea capodoperă a lui Aristotel publicată în 1684 a fost interzisă 300 de ani, deoarece oferea informații incredibile despre viața sexuală a acelor vremuri

Published

on

Cartea Aristotle’s Compleat Master-Piece, publicată după 1700, apoi interzisă aproape 300 de ani, a fost scoasă la licitaţie în Edinburgh. Informaţiile prezentate în acest manual de sex complet sunt detaliate şi pe înțelesul tuturor.

Deşi se spune că ar fi fost scris de Aristotel, e foarte posibil ca manualul despre sex, publicat în anii 1700 sub numele Aristotle’s Compleat Master-Piece, să fi fost scris de un autor care va rămâne necunoscut pentru totdeauna.

”Capodopera lui Aristotel”, care de fapt nu era nici capodoperă, nici scrisă de Aristotel, era o lucrare despre sex, nașterea și îngrijirea copiilor, publicată în 1684. Autorul, anonim, și-a însușit pseudonimul filosofului grec, pentru a da o altă ”greutate” scrierii sale. Asta pentru că ”Problemele lui Aristotel”, o carte de educație sexuală din secolul XVI, stabilise deja o reputație solidă în domeniu a filosofului. Cartea conține numeroase ilustrații, cele mai multe cu femei și copii. Căci, în acele vremuri, era cumva o provocare să aduci pe lume un copil perfect sănătos.

În volumul respectiv se regăsesc informaţii despre organele sexuale, despre virginitate şi pierderea acesteia, atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor. Ulterior, se vorbeşte despre tehnici de a rămâne însărcinată, despre cum îţi dai seama dacă porţi în pântec un băiat sau o fată, despre comportamentul gravidei, sfaturi în ceea ce privește nașterea şi o sumedenie de informații legate de sex şi conceperea unui copil.

Dacă unele informaţii par scandalos de explicite în zilele noastre, nu e greu de imaginat de ce acum mai bine de 300 de ani, cartea Aristotle’s Compleat Master-Piece a fost interzisă.

Spre exemplu, un pasaj referitor la organul sexual feminin: „Printre acestea se regăsesc aripile, care pot fi văzute atunci când buzele sunt îndepărtate. Ele sunt moi, cărnoase şi înconjoară clitorisul. Seamănă, atât la formă cât şi la culoare, cu penisul, fiind proaspete şi roşiatice. În timpul actului sexual se îndepărtează şi primesc între ele penisul.”

Un pasaj despre cum îţi dai seama dacă vei naşte o fată sau un băiat: „E semn că vei naşte băiat, dacă simţi prima dată sarcina în partea dreaptă a pântecului. La fel, ai burta rotundă şi mai ridicată decât atunci când ai fată. Când este fată, partea dreaptă a pântecului e mai umflată şi mai tare decât cea stângă şi sfârcul drept e mai roşu. Femeia are dureri mai puţine şi o sarcină mai uşoară dacă poartă băiat decât dacă poartă fată.”

Un alt pasaj interesant vorbeşte despre faptul că atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să simtă plăcere în timpul actului sexual. Altfel, dacă nu au orgasm, femeile nu pot rămâne însărcinate. Ulterior, prin 1800, când s-a descoperit că femeile pot rămâne gravide şi dacă nu simt plăcere, mentalitatea bărbaților şi, de altfel, a lumii întregi, s-a schimbat.

Recomandare:   Tânără de 14 ani, bolnavă de cancer a ales să fie înghețată la - 196 de Grade Celsius. "Am doar 14 ani și nu vreau să mor. Cred că această metodă îmi oferă o șansă de a fi tratată"

Dacă vreţi să citiţi întreaga carte online, intrați AICI. Din păcate, lipsesc ilustrațiile care sunt extrem de interesante.

Sursa: realitatea.net

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. gabi

    22 iulie 2016 at 3:43 pm

    mai exista ceva ce nu a fost interzis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

„Cavoul Roman“ de la Galați, un vestigiu unic în România

Published

on

By

„Cavoul Roman” de la Galați este un monument istoric descoperit în 1974 de arheologul Mihalache Brudiu, care a fost din nou acoperit cu pământ timp de peste patru decenii, sub o placă de beton. Anul trecut, Primăria Galați a alocat fonduri pentru noile săpături arheologice și acum a fost realizată cea mai mare parte a lucrărilor, fiind conturat monumentul istoric, atât la interior, cât și la exterior.

Din păcate, la momentul descoperirii, în timp ce se făceau excavări pentru construirea fundației unui bloc, până să fie anunțați arheologii, muncitorii de pe șantier au distrus cupola monumentului, construită din cărămidă și țiglă imprimată cu însemnul Legiunii romane de marină Classis Flavia Moessica. În cele patru decenii în care a fost abandonat monumentul nu a suferit alte distrugeri, fiind conservată destul de bine și pictura interioară.

O construcție solidă, cu ziduri de 1,5 metri

Cercetarea arheologică a dus la descoperirea unei construcții subterane, cu două încăperi, cavoul unui personaj de rang înalt, care a avut o funcţie importantă în armata romană. Este o construcție foarte solidă, cu ziduri de 1,5 metri grosime. „Pictura este intactă. Toată decorațiunea este în stil geometric, nu figurativ. În camera mare avem o bandă orizontală din linii pictate cu vopsea roșie, iar deasupra ei, în două locuri, sunt expuse linii verticale care formează un chenar, iar în mijlocul lor niște puncte roșii, dispuse în cruce. În camera mică avem două benzi late, una roșie, cealaltă neagră. Camera mică are dimensiuni mai reduse, pereţii mai subţiri şi noi credem că acolo a fost depus defunctul, pentru că acolo am găsit amprenta la sol a altarului. La intrarea în camera mare este o lespede foarte frumoasă, din calcar de Bașchioi (Tulcea), în care a fost săpată o treaptă și care în partea dreaptă are săpat un locaș pentru axul ușii. Am descoperit şi o serie de blocuri masive din bolta celor două încăperi, construită numai din cărămizi. Toate aceste fragmente, printre care şi o bucată uriaşă de peste o tonă, vor putea fi repuse, la poziţia iniţială, susţinute de nişte suporţi metalici, încât să sugereze bolta”, ne-a declarat arheologul Gabriel Jugănaru.

Cercetarea arheologică, continuată în condiții speciale

Săpăturile au fost întrerupte pentru a fi adus din Germania un cort special, pentru ca monumentul istoric să fie ținut sub atmosferă controlată, pentru că umiditatea ar putea distruge pictura. Vor fi reluate săpăturile peste aproximativ două săptămâni. Au fost la Galați și reprezentanți ai Universităţii din München, care au realizat o scanare 3D a zidurilor, pentru stabilirea celei mai bune variante de restaurare şi punere în valoare a monumentului. După finalizarea săpăturilor arheologice va fi analizat întregul inventar de artefacte, atât cele descoperite în 1974 de profesorul Brudiu și aflate la Muzeul de Istorie „Paul Păltânea” din Galați, cât și cele descoperite acum de arheologul Gabriel Jugănaru și echipa sa, pentru a se da o interpretare corectă acestor vestigii. Potrivit primelor estimări, „Cavoul Roman” este un mormânt Hypogeu, de tip roman, dar prin inventarul descoperit are și elemente de tip sarmat, fiind se pare mormântul unui sarmat care a deținut o funcție importantă în armata română din așezarea cu câteva mii de locuitori de la confluența Siretului cu Dunărea, unde astăzi se află Galațiul.

„Cavoul Roman” de la Galați este un vestigiu unicat în România, pentru că diferă de alte monumente similare din mai multe puncte de vedere. „De regulă acest tip de morminte erau orientate est-vest, şi erau familiale, în sensul că adăposteau până la câteva zeci de defuncţi. Aici avem o altă orientare, pe axa nord – nord-vest, sud – sud-est. Plecând de la orientarea mormântului, de la modul în care a fost decorat, de la faptul că a fost individual, îl considerăm unicat în România. Mormântul poate fi din a doua jumătate a secolului al III-lea sau prima jumătate a secolului al IV-lea. Analiza materialului ceramic şi a pieselor pe care noi le-am găsit va permite o datare mai exactă”, a mai precizat arheologul Gabriel Jugănaru.

Sursa: romanialibera.ro

Citește mai departe>>

Istorie

Ultima scrisoare a unui erou de la Mărăşeşti trimisă părinţilor: „Când v-o fi dor de mine şi îţi vrea ca să mă vedeţi, să vă uitaţi la fotografie“

Published

on

By

Peste 300.000 de soldaţi români au pierit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Aproape fiecare sătuc din România a dat eroi care s-au jertfit la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz sau în celelalte bătălii din prima conflagraţie mondială. Unul dintre ei este Ion Posea, sergent în Regimentul 48 Infanterie din Buzău, scrie „Adevărul”.

Nici 20 de ani nu avea când a plecat în cătănie, la Compania 11, Regimentul 48 Infanterie de la Buzău. Sergentul Ion Posea şi camarazii săi au pornit la război în 1917. Înaintea plecării din cazarmă, militarul din comuna Siriu le-a trimis părinţilor o fotografie pe spatele căreia a lăsat un mesaj parcă premonitoriu.

”Primiţi această fotografie pe care s-o aveţi suvenire, pentru că nu se ştie dacă mai vin pe acasă şi când v-o fi dor de mine şi îţi vrea ca să mă vedeţi, să vă uitaţi la fotografie, căci eu sunt gata de a merge la război şi sunt echipat complet pentru război şi sunt plecat şi vă spun, iubiţi părinţi, sărutări de mâini, căci aşa am fost ursit, pentru că, atunci când mi-a plăcut să trăiesc, am plecat. Acum vă zic cu bine, iubiţi părinţi, şi vă sărut pe întreaga familie. Al vostru Nicuşor”, a scris sergentul Posea pe spatele fotografiei.

Rândurile scrise pe spatele fotografiei reflectau sentimentul care probabil îi domina pe toţi ostaşii atunci când aşteptau să pornească în bătaia armelor inamice. A fost ultima fotografie a militarului buzoian înainte să piară la Mărăşeşti.

”Fotografia a fost realizată pe 21 august 1916. Înainte de a pleca la război a trimis-o părinţilor. Ştim de la sora lui, adică bunica noastră, că era foarte tânăr, nici căsătorit nu era. Nicio altă scrisoare nu a mai ajuns de la el, de la această dată, iar familia lui a aflat în toamna anului 1917 că a murit şi a fost îngropat la Mărăşeşti”, ne-a declarat Viorica Dumitrescu, nepoata eroului.

Recomandare:   Nu doar religia vorbește despre Apocalipsă, ci și oamenii de știință. Aceștia au identificat locul unde aceasta a început cu mii de ani în urmă, în urma prăbușirii unui meteorit

Citeste mai mult: adev.ro/p8vxdr

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister