Connect with us

Diverse

Camera de Chihlimbar – una dintre marile enigme ale istoriei

Published

on

Creată în secolul al XVIII-lea, Camera de Chihlimbar a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. După un timp, această cameră a devenit perla Palatului Ekaterinei din Petersburg. În timpul celui de Doilea Război Mondial, ea a dispărut într-un mod misterios. Există diferite versiuni referitoare la acest caz.

Autorul primului proiect al Camerei de Chihlimbar este Andreas Schlüter, arhitectul principal de la curtea lui Frederick I. Lui Schlter i-a venit ideea de a folosi, la decorarea cabinetului, panouri de chihlimbar, care până atunci nu au fost folosite în acest scop. Pentru prelucrarea chihlimbarului, era nevoie de un specialist. Acesta a fost danezul Volfram. La un moment dat, însă, Schlüter şi Volfram au fost înlăturaţi de la lucrări, deoarece capriciosul Frederick William a vrut să i se creeze un birou de chihlimbar în alt castel. Camera a rămas fără întrebuinţare, dar zvonul despre ea a ajuns la Petru I.

Ţarul a hotărât să achiziţioneze această cameră, pentru a o folosi drept Cameră de Curiozităţi, şi a reuşit s-o obţină. Din diverse motive, în procesul transportării acesteia, au fost pierdute unele piese; de aceea, în timpul vieţii lui Petru, camera nu a putut fi instalată. Ulterior, împărăteasa Elizaveta Petrovna i-a poruncit să facă acest lucru arhitectului Rastrelli, care a transformat acel cabinet în celebra Cameră de Chihlimbar. Ea a devenit mai luxoasă, fiind numită pe bună dreptate „a opta minune a lumii”. Cu timpul, chihlimbarul a început să se deterioreze. Din ce motiv? Poate că din cauza schimbărilor de temperatură.

O restaurare de proporţii se planifica pentru anul 1941, dar războiul a împiedicat realizarea acestor planuri. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, relicvele de muzeu din Palatul Ekaterinei au fost evacuate în Novosibirsk, dar Camera de Chihlimbar au hotărât să n-o atingă, aceasta fiind foarte fragilă, şi au conservat-o. Panourile au fost acoperite, mai întâi, cu hârtie, apoi cu tifon şi cu vată. Aceasta a fost o greşeală fatală a autorităţilor, care a determinat soarta de mai departe a capodoperei. Hitleriştii, jefuind Palatul Ekaterinei, au luat şi Camera de Chihlimbar. Din 1942 până în primăvara lui 1944, camera a fost expusă în Castelul Regelui din Knigsberg. Apoi, din cauza bombardării de către aviaţia engleză a palatului, acolo s-a declanşat un incendiu, dar se consideră că panourile nu au suferit în urma acestuia; ele au fost împachetate şi ascunse în subsolurile castelului, păstrându-se acolo până la asedierea oraşului de către trupele sovietice.

După război, a început căutarea panourilor, dar fără rezultat. Savanţii au emis ipoteza că neobişnuita Cameră de Chihlimbar a ars, pur şi simplu, în ruinele castelului din Knigsberg. Alţii cred că ea nu a suferit din cauza incendiului. Acum, cercetătorii emit o mulţime de ipoteze în privinţa locului unde se află: de la Knigsberg până la Coburg, de la minele de sare din Germania de Est până la depozitele secrete şi seifurile bancare americane.

S-a presupus chiar că dispăruta Cameră de Chihlimbar se afla, pe vaporul „William Gustloff”, scufundat de Marinescu, sau pe crucişătorul „Prinţul Eugen”, cu toate că unii martori afirmă că, în ajunul asedierii oraşului Knigsberg, au văzut în subsoluri 30 de lăzi în care se aflau panourile de chihlimbar. Poate că ele nici nu au fost luate de acolo. Dacă e aşa, atunci camera poate fi considerată pierdută, deoarece chihlimbarul nu ar fi rezistat prea mult în condiţiile de sub pământ. Dar dacă ea a fost totuşi evacuată, fără îndoială că se află în depozitele secrete ale Austriei, Poloniei sau Cehiei. Şi în acest caz, camera poate fi considerată pierdută.

Mai există o versiune, destul de surprinzătoare. Conform acesteia, Camera de Chihlimbar a fost găsită de către unităţile speciale ale Armatei americane, care căutau obiectele de artă răpite de nazişti. Apoi, ea a fost transportată în secret în S.U.A. Există mărturii că în anii 90 ai secolului trecut acolo au început să apară, în diferite locuri, obiecte pe care cercetătorii le consideră fragmente autentice din Camera de Chihlimbar. Dar dacă fasciştii au reuşit să transporte camera în America de Sud? Poate că acolo trebuie căutată?

Citește și:
Fiul lui STALIN, sacrificat de propriul tată. Putea să îl salveze de la moarte, dar a decis că nu este suficient de vrednic

Cel mai probabil totuşi este faptul că hitleriştii au reuşit să transporte din ţară doar fragmente din ea, pentru că, întreagă, ea era netransportabilă, din cauza fragilităţii, cu atât mai mult cu cât deja începuse să se deterioreze în subsolurile castelului din Knigsberg. Şi totuşi capodopera nu a fost lăsată să dispară cu totul. În ultimii ani, specialiştii ruşi au depus eforturi în vederea reconstituirii comorii pierdute. Către 31 mai 2003, data când Sankt-Petersburgul a marcat 300 de ani de la infiinţare, Camera de Chihlimbar a fost reconstruită în totalitate din chihlimbar de Kaliningrad. Azi, acest monument de artă cu o istorie plină de mistere poate fi văzut de către toţi vizitatorii Palatului Ekaterina din Sankt-Petersburg.

Surse: descopera.ro; efemeride.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Published

on

By

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era numit, părea inexpugnabil în faţa maşinilor de război antice. Nici armata romană nu a reuşit să-l doboare.

Mare parte a cetăţilor dacice care s-au constituit în inelul de apărare al marii capitale a regatului geto-dac din munţii Orăştie, Sarmizegetusa Regia, au fost înconjurate de ziduri din piatră. Dacologii, dar şi mulţi specialişti în arheologie au identificat la structura de apărare a acestor cetăţi un anumit tip de fortificaţie, numit „murus dacicus” sau în traducere liberă „zidul dacic”.

Considerat o structură inginerească militară unicat în Europa, zidurile ridicate de daci în special în Munţii Orăştiei s-au dovedit practic inexpugnabile, mult peste tehnica militară a acelor vremuri, o îmbunătăţire a zidurilor greceşti imposibil de spart sau de distrus cu maşinile de război ale vremii.

Murus dacicus – model grecesc perfecţionat

Dacii construiau puţin ziduri din piatră. Dar acolo unde au făcut-o, spun istoricii, aproape au atins perfecţiunea. Majoritatea cetăţilor dacice de pe teritoriul României erau construite după metodele tradiţionale, moştenite de la triburile tracice din Epoca Bronzului. Pe o zonă supraînăltaţă se construia aşezarea, fiind apoi înconjurată de şanţuri de apărare, valuri de pământ pe care în cele din urmă se ridicau palisade groase din buşteni.

Excepţia o reprezentau fortăreţele din zonele montane, în special din munţii Orăştiei, acolo unde piatra se găsea din belşug. În această zonă au fost identificat de către arheologi un anumit tip de fortificaţie unicat în Europa. I-au spus „murus dacicus” şi era deosebit de complex. Îl descrie reputatul arheolog Hadrian Daicoviciu, în lucrarea sa ”Dacia de la Burebista la cucerirea romană”. ”Acest sistem constructiv presupune două parametre din blocuri de piatră, formate cu un emplecton din pământ cu pietriş compactat. Parametrele erau consolidate cu bârne fixate în lăcaşe de forma cozii de rândunică, cioplite în blocurile fiecărei asize”, preciza arheologul.

Descrierea zidului dacic este prezentă şi la Dionisie Pippidi în „Dicţionarul de Istorie veche a României”, parametrii fiind prezentaţi explicit. „Murus Dacicus are de obicei o lăţime de 3 metri şi înălţime de 4-5 metri. Era construit din două rânduri de ziduri din blocuri fasonate de calcar, legate între ele prin bârne solide de lemn încastrate în blocurile de piatră în nişte jgheaburi speciale săpate în piatră. Spaţiul dintre cele două ziduri de piatră se umplea cu pământ şi piatră neprelucrată”. Specialiştii spun că acest tip de ziduri erau de inspiraţie elenistică.

Practic, urmând modelul zidurilor ciclopice greceşti, cu inspiraţia propriilor ingineri a rezultat „murus dacicus”. Acelaşi lucru este susţinut de Hadrian Daicoviciu, care spune că zidul dacic a apărut prin retehnologizarea zidurilor de inspiraţie elenistică, folosind piatra masivă din Munţii Orăştiei.

Murus dacicus, fortificaţiile inexpugnabile

Murus dacicus a apărut, spun istoricii, în perioada secolul I îHR şi secolul I d Hr, practic pe parcusul a 200 de ani, în perioada în care ameninţarea romană se contura la Dunăre. Cel care ar fi iniţiat ridicarea acestui tip de ziduri a fost Burebista, primul mare rege al dacilor. Cu toate acestea, murus dacicus şi-a găsit vocaţia în timpul războaielor daco-romane din perioada 101-106, fiind folosit pentru a fortifica „inima” regatului dac al lui Decebal. Practic cu „murus dacicus” au fost fortificate Sarmisegetusa Regia şi cetăţile care o apărau: Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa.

Despre aceste ziduri istoricii spun că erau inexpugnabile. Maşinile de război antice precum balistele sau berbecii erau practic inutile în faţa zidurilor dacice. „Funcţia principală a zidului în tehnica murus dacicus pare a fi militară, construcţiile astfel ridicate fiind menite a rezista la atacuri şi asedii, fiind cerute de anume necesităţi ale războiului. Rezistenţa dată de structura solidă a lui murus dacicus este una deosebită, fiind greu de incendiat sau spart”, scrie în „Murus dacicus, simbol al războiului sau al păcii” Paul Pupeza.

Drept dovadă stă povestea asedierii Sarmizegetusei în 106. Cetatea a rezistat tuturor maşinilor de asediu romane şi chiar incendierii. A cedat doar în faţa trădării dacului Bacilis, care a arătat romanilor rezervele de apă ale cetăţii.

Murus dacicus – Simbol al puterii

Paradoxal, deşi „murus dacicus” rezistau la asedii prelungite şi practic nu putea fi distruse cu ajutorul tehnicii militare antice, cetăţile dacice nu erau foarte bine pregătite pentru asedii. Specialiştii spun că spaţiul mic din interiorul zidurilor şi lipsa unor rezerve importante de apă le făcea doar bastioane de apărare temporare, unde garnizoana nu putea rezista mult timp.”Cetăţile dacice au elemente de fortificare solide, dar ele nu par făcute pentru a rezista mult timp unui asediu. Suprafaţa utilă din interiorul lor nu este foarte mare, numărul apărătorilor fiind reduse de spaţiul mic. Totodată, în interiorul cetăţilor nu s-au descoperit instalaţii pentru depozitarea apei”, scrie Paul Pupeza.

Citește și:
Șterge sau fă-le private! Ce nu este bine să faci public pe profilul tău din cadrul rețelelor de socializare

În schimb, pentru aceşti specialişti, cetăţile cu „murus dacicus” par să aibă o puternică funcţie ideologică. Sunt, prin impenetrabilitatea lor, un simbol al puterii basileilor dacici, drept dovadă stând şi turnurile-locuinţă din interiorul acestora. Majoritatea aşezărilor erau din lemn şi pământ, în timp ce „inima” stăpânirii dacice era dăltuită în piatră, înconjurată de „murus dacicus”, zise şi zidurile zeilor, care nu pot fi pătrunse de forţa omenească.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbont

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Medicină6 ore ago

Bioritmul organelor interne și orele de refacere ale acestora. Țineți cont ca acestea au o activitate maximă timp de 2 ore pe zi

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult,...

DiverseO zi ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse2 zile ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Dezvăluiri4 zile ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

Medicină4 zile ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

Descoperiri4 zile ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister