Activitatea virtuală a copiilor a devenit o normalitate a zilelor noastre. Telefoanele, tabletele,  privitul ore în şir în faţa televizorului, au provocat o boală care afectează din ce în ce mai mulți copii de la vârste fragede: „autismul virtual”.  Specialiştii consideră că părinţii trebuie să acorde o atenţie deosebită activităţii virtuale a celor mici, iar dacă aceştia au fost cuprinşi de lumea virtuală, recuperarea este posibilă cu ajutorul lor şi al psihologilor.

„Primii 3 ani reprezintă o perioadă esenţială în dezvoltarea creierului şi a reţelelor neuronale ale copilului. În faţa mediului virtual, copiii nu au parte de experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea gândirii şi a reflecţiei pe care părinţii, bunicii şi alţi oameni le oferă, în general” afirmă psihologul Marius Zamfir, specialist care vorbeşte chiar despre dezvoltarea unei tulburări numită autism virtual în cazul unor copii expuşi prea mult la realitatea virtuală.

Recuperarea copiilor cu autism virtual este însă posibilă. „În primul rând, aceşti copii se pot recupera prin eliminarea consumului de mediu virtual. După aceea, în funcţie de vârstă, este nevoie şi de intervenţie psihologică de specialitate”, afirmă psihologul Marius Zamfir.

Potrivit acestuia, la majoritatea copiilor sub 18 luni problemele s-au rezolvat doar prin eliminarea mediului virtual şi printr-o stimulare mai mare din partea părinţilor. La copiii de peste 18 luni, pe lângă eliminarea mediului virtual a fost nevoie şi de intervenţie de specialitate, care a diferit ca timp, în funcţie de vârsta la care s-a început terapia. La copiii cu vârsta între 18 şi 20 de luni a fost nevoie de 2-4 luni de terapie, la copiii între 20 şi 22 de luni – între 4 şi 6 luni de terapie, la copiii între 22 şi 24 de luni – între 6 şi 10 luni de terapie, iar la copiii de peste 24 de luni – minimum 12 luni de terapie.

Copii dependenţi de tehnologie – creierul nu se dezvoltă corespunzător

Creierul, la fel ca întregul organism uman, are nevoie să se hrănească pentru a se dezvolta normal, mai spune psihologul, precizând că hrana creierului, mai ales în primii ani de viaţă, dar nu numai, este reprezentată de stimulii mediului extern, receptaţi prin organele de simţ, dar şi prin mişcare. În primii doi ani de existenţă, creierul îşi triplează dimensiunea, de la o medie de 333 de grame până la 1 kg.

Creşterea în dimensiune are legătură directă cu stimularea externă şi primele experienţe de viaţă. Densitatea maximă a sinapselor se atinge în apropierea vârstei de un an după naştere, în zonele senzoriale ale creierului. Această fază este dominată iniţial de mecanisme „expectante ale experienţelor”, iar ulterior de mecanisme ”dependente de experienţe”. Acest fapt înseamnă că procesul de creare a sinapselor este modulat de experienţele externe, din mediu.

Citește și:
Experți în climă din Marea Britanie afirmă că în 2030, Pământul va trece printr-un fel de Mini-Eră Glaciară, deoarece activitatea solară va scădea cu până la 60%

Conform lui Marius Zamfir, stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în faţa ecranelor sunt atât de agresivi pentru un creier aflat în dezvoltare şi se succed cu o asemenea rapiditate, încât depăşesc capacitatea acestuia de a-i controla. Efectul invariabil va fi inhibarea unor importante procese mentale, dar şi o nedezvoltare a anumitor arii neuronale. Expunerea la mediul virtual determină copiii să nu mai dorească să înţeleagă ce se întâmplă în lumea care îi înconjoară şi să se mulţumească doar cu senzaţiile.

Prin mediul virtual, cei mici sunt lipsiţi de liniştea şi răgazul necesare dezvoltării mecanismelor limbajului intern şi ale gândirii reflexive. Acesta nu numai că nu favorizează o participare interactivă la procesul de cunoaştere, ci, dimpotrivă, presupune o experienţă pasivă şi pasivizată pentru mintea umană.

Prin consumul excesiv de mediu virtual, copiilor li se slăbeşte capacitatea de a dezvolta şi imagina jocuri, deci dinamismul mental. După o vizionare prelungită, copiii vor avea tendinţa de a rămâne în aceeaşi stare de pasivitate sau de neimplicare în cunoaşterea lumii reale.

Copii dependenţi de tehnologie – semne îngrijorătoare

Psihologul Marius Zamfir precizează că există câteva semne vizibile şi importante şi ar trebui să îi trimită de urgenţă pe părinţi la un specialist:

Lipsa contactului vizual, dar mai ales al contactului social cu adultul. Copilul pare că nu îl „vede” pe adult;

Copilul nu răspunde la nume şi are reacţii anormale la majoritatea zgomotelor. În anumite momente, pare că este surd, cu toate că aude anumite zgomote (mare parte destul de insensibile pentru noi), reclame tv, anumite zgomote produse de jucării preferate;

Lipsa limbajului receptiv, mai precis copilul nu înţelege limbajul simplu. Nu recunoaşte obiecte, instrucţiuni sau persoane foarte uzuale;

Lipsa jocului simbolic, mai precis acel joc în care se preface că dă să mănânce la un animal, că vorbeşte la telefon etc;

Copilul nu arată cu degetul când doreşte ceva;

Joc stereotip şi repetitiv. Apar destul de frecvent jocuri (în general jocuri anormale de exemplu: învârte roţi la maşină, flutură din mânuţe, închide şi deschide uşi etc) fără o funcţionalitate normală. Pentru a putea intra în gama de jocuri stereotipe şi repetitive, acestea trebuie să prezinte următoarele caracteristici: durata (îl face mult), frecvenţa (îl face des) şi intensitate (îi provoacă plăcere).

Sursa: ziarmedical.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here