Connect with us

Dezvăluiri

Aurul României. Din 2005, România nu mai scoate pentru popor nici un gram de aur din minele sale. In schimb, o fac străinii

Published

on

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiție de mii de ani. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoșii noștri cunoșteau metalurgia aurului. Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone

Din 2005, însa România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licențe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceaușescu, spune dr. ing. Neagu Florea, fostul director al Institutului de Proiectări Miniere, potrivite Libertatea.ro

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” – adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.

Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în ultimii ani, opt firme străine au primit licenţe de explorare şi exploatare pentru aur în ţara noastră, exact pe zonele unde, oficial, nu mai existau zăcăminte. Libertatea a publicat un articol amplu pe această temă. Jurnaliştii Libertăţii au cerut atunci ANRM detalii despre licenţele primite de aceste firme. Răspuns ANRM: „Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria surselor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Menţionăm că aceste contracte pe bunuri publice, adică zăcămintele naţionale, nu pot fi secretizate, deoarece conţin informaţii de interes public, conform Legii 544/2001.

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness.ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate… Cum?

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

„Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primește prea putin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, a spus prof. Gheorghe Popescu, pentru ziarul Libertatea. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevența pentru aur este de 20%.

Recomandare:   Comoară fabuloasă a lui Decebal, cel mai valoros tezaur descoperit vreodată pe teritoriul României, a stârnit fascinația istoricilor de-a lungul anilor

România este pe locul 4 în Europa la capitolul resurse minerale. În cel mult 10 ani industria extractivă va exploda în Uniunea Europei și în Statele Unite, iar în acest context, trebuie să fim pregătiți pentru reluarea mineritului în avantajul național. În prima fază se va inventaria, apoi se va proiecta o strategie, pentru că suntem rămași în urmă în domeniul extractiv chiar și față de țările din zonă care sunt mai sărace în resurse’, a spus Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României. Citiți mult mai multe informații despre acest subiect pe aurul-romaniei.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Aurul României - 7est.ro - Stiri Iasi, stiri locale, nationale si internationale Ultima ora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Un raport CIA dezvăluie informaţii picante despre viaţa intimă a lui Adolf Hitler. Führer-ul ar fi fost atras de adjunctul său!

Published

on

By

CIA a declasificat un raport despre viaţa sexuală a lui Adolf Hitler. Acesta datează din anul 1943 şi se referă la viaţa pe care o ducea Adolf Hitler, inclusiv la relaţiile şi preferinţele sale sexuale.

Potrivit dosarului, care a fost întocmit de antropologul Henry Field pentru Biroul de Servicii Strategice, precursor al CIA, Adolf Hitler ar fi fost un sadomasochist bisexual, atras de adjunctul său, Rudolf Hess, care ar fi fost travestit. Raportul întocmit de Field, care primise ca sarcină să „adune toate informaţiile despre oficialii germani de rang înalt, inclusiv despre Adolf Hiltler“, după cum scrie „The Week“, a fost transmis preşedintelui american Franklin D. Roosevelt pentru a-i oferi acestuia cât mai multe date despre inamic, pornind de la obiceiuri alimentare şi până la gusturi în materie de muzică.

În acest raport, realizat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Henry Field a făcut speculaţii şi cu privire la viaţa sexuală a Führer-ului, ajungând la concluzia că „Adolf Hitler este un sadomasochist, care avea, probabil, tendinţe homosexuale”.

Agenţii americani ar fi primit informaţii interesante despre Hitler şi de la Ernst Sedgwick Hanfstaengl, afaceristul care l-a sprijinit pe dictator la începuturile NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani) şi care, potrivit raportului, era „un prieten intim“ al acestuia, scrie Adevărul. După ce a căzut în dizgraţia Führer-ului, Hanfstaengl s-a refugiat în Regatul Unit şi le-ar fi spus agenţilor SUA că hostelul vienez în care locuia Hitler în tinereţe era cunoscut ca „un loc în care bărbaţi în vârstă se întâlneau cu bărbaţi tineri pentru a se deda plăcerilor homosexuale“. Totuşi, nu există nicio dovadă clară că Hitler ar fi fost implicat în tinereţe în astfel de acte.

Raportul analizează şi zvonurile care circulau în acea vreme cu privire la relaţiile sexuale care ar fi existat între Adolf Hitler şi adjunctul său Rudolf Hess, care ar fi venit la „baluri mascate îmbrăcat în femeie“, ceea ce i-a determinat pe membrii homosexuali ai partidului să-l poreclească „domnişoara Anna“ (Fräulein Anna). În concluziile sale, antropologul Henry Field a scris că viaţa sexuală a lui Adolf Hitler era „dublă, la fel ca viziunea sa politică“: în viaţa sa profesională era „atât socialist, cât şi naţionalist fervent“, iar în viaţa sa personală era „şi homosexual, şi heterosexual“.

Totuşi, unii experţi rămân sceptici cu privire la caracterul ştiinţific al acestui raport. Asta pentru că, spun ei, documentul are la bază „o analiză psihologică îndoielnică“. De altfel, raportul, care are 70 de pagini, conţine speculaţii potrivit cărora mamei lui Adolf Hitler i-ar fi plăcut „să fie agresată fizic de soţul ei, tatăl viitorului dictator“, însă nu sunt prezentate dovezi în acest sens.

Sursa: adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Dezvăluiri

„Dacă albinele vor dispărea, omenirea va mai supraviețui 4 ani. Cel mult!”. Afirmația, ce aparține lui Einstein, este acum mai actuală ca niciodată. Dispariția albinelor s-a accelerat vizibil în ultimii ani

Published

on

Albert Einstein, căruia ii plăcea sa faca declarații șocante, a spus o data ca „dacă albinele dispar de pe fata Pământului, omul mai are doar patru ani de existentă”. Teoria fizicianului pare acum mai actuala ca niciodată. Numărul din ce în ce mai mic al albinelor deja amenință sa agraveze criza alimentara, ținând cont de faptul ca o treime din producția agricola globala se bazează pe polenizare, si în special pe cea a albinelor, potrivit The Daily Telegraph, citat de ziare.com Greșim dacă vedem în albine doar o sursă de miere, iar dacă nu ne place mierea şi considerăm aceste insecte nefolositoare nouă, ne înșelam profund.

Alimentele rezultate din polenizare asigura 35% din totalul caloriilor pe care le consumam cât si majoritatea mineralelor, vitaminelor si anti-oxidantilor. Cu toate acestea, albinele mor într-un ritm alarmant si mai nou, in masa.

Albinele sunt singurele insecte care polenizează si ajuta peste 250.000 de specii de plante sa dea roade! Iar de plante e strâns legată, până la urmă, viața oamenilor şi a animalelor. Specialiștii de peste hotare susțin că peste 70% din producția mondială de alimente depinde de polenizare, iar acest proces este serios amenințat de faptul că poluarea industrială şi pesticidele folosite în agricultură omoară albinele pe capete. Există ţări unde s-au pierdut 50% din coloniile de albine, iar încercările de a le reface au dat greș până acum.

Odata cu albinele, vor dispărea legumele, fructele si furajele pentru animale. Aproape trei sferturi din culturile agricole de pe glob depind de albine, iar lipsa acestora nu aduce nimic bun”, spunea in 2011, Adrian Siceanu, director științific la Institutul de Apicultura Bucuresti.

În România, pentru că nivelul de poluare din zonele rurale e totuși redus, s-a pierdut doar 5% din populația de albine. Aşadar, pentru a preveni foametea şi, în ultimă instanța, dispariția omenirii, ar trebui să protejăm aceste insecte harnice. Hai să începem prin a le cunoaște mai bine.

David Attenborough, un zoolog britanic renumit, a luptat toată viața pentru mediul înconjurător. Acesta este autorul multor cărți și emisiuni TV și vrea să retransmită și el, celebrul mesaj al lui Einstein, foarte important fiecărui om: “Dacă albinele vor dispărea, omenirea va mai supraviețui 4 ani. Cel mult”.

Mesajul său amintește încă o dată despre această problemă care trebuie tratată cu seriozitate maximă. El vine cu o soluție simplă: luați o linguriță de zahăr, adăugați puțină apă și lăsați-o în curte, în grădină sau pur și simplu la balcon! În acest fel veți contribui la salvarea vieții pe pământ!

“Albinele pot să obosească și să nu mai aibă energie pentru a ajunge la stup, ceea ce poate duce la o moarte lipsită de sens. Dacă observați o albină sleită de puteri, cea mai simplă soluție este zahăr cu apă! Acest amestec va avea efect energizant asupra insectei epuizate. Pur și simplu amestecați 2 linguri de zahăr și 1 lingură de apă și puneți amestecul în curte. Și recomandați-le tuturor rudelor, prietenilor și vecinilor să procedeze la fel”.

Pana acum, „criza albinelor” a fost tratata ca un subiect secundar, dar el începe sa capete din ce in ce mai multa însemnătate. Acest lucru se datorează faptului ca prețul alimentelor din indexul ONU este la cel mai inalt nivel istoric si ca deficitul de cereale provoacă revoluții in Orientul Mijlociu.
Astfel, problema a căpătat ton de urgenta maxima, fiind necesar sa aflam daca aceasta criza a albinelor va destabiliza cu totul securitatea alimentara mondiala, deja slabita de criza economica.

Dispariția albinelor s-a accelerat vizibil în ultimii ani

Banca agricola americana Rabobank a declarat ca numărul coloniilor de albine care nu supraviețuiesc in SUA de la an la an s-a mărit de la 30% la 35%, dupa ce mult timp valoarea a stagnat la 10%. Procentul este de peste 20% in Europa si aproape la fel in Asia si America Latina.

Albinele sunt esențiale pentru polenizarea nucilor, pepenilor, citricelor, merelor, cepei, broccoli, dovleceilor, fasolei, ardeilor, vinetelor, castravetilor, rosiilor, fasolei, cafelei, cacao, avocado si nucilor de cocos.

SUA se confrunta cu cel mai mare dezechilibru in acest sens. Din 1961, producția agricola, care depinde de activitatea albinelor, a crescut de patru ori, in timp ce numarul coloniilor de albine s-a injumatatit. Mai mult, numarul de albine per hectar a scazut cu aproximativ 90%.

„Agricultorii reușesc deocamdată sa se descurce cu un număr mic de colonii de albine, si nu exista inca date privind un posibil efect negativ asupra randamentului. Intrebarea este insa cat timp vor mai reusi sa faca fata daca situatia nu se imbunatateste?”, arata un raport al Rabobank.

Conform unui articol publicat in Science, specialistii au studiat evolutia coloniilor de albine si habitatele lor, incepand cu anul 1901, pana in prezent, si au observat faptul ca speciile aflate in extremitatile habitatelor nu au supravietuit schimbarilor survenite datorita modificarii climatului. De asemenea, studiile au evidentiat o rata de disparitie mai ridicata in ultimele decenii, cand schimbarile climatice au inceput sa se amplifice.

Practicile agricole agresive care au devenit foarte frecvente, datorita cresterii numarului populatiei si in acelasi timp scaderii procentului de sol fertil, contribuie la contaminarea cu substante chimice a florilor si plantelor, singura sursa de hrana pentru albine.

In ceea ce priveste insecticidele, o substanta din compozitia acestora, pe numele ei neonicotinoids, care afecteaza sistemul nervos si duce in cele mai multe cazuri la deces, reprezinta un pericol pentru firavele vietati. Dupa denumirea greu de citit si de pronuntat, realizam ca aceasta substanta “nu aduce” vesti bune.

Desi alte specii – precum fluturii – s-au adaptat rapid la schimbarile climei, nu toate speciile de albine detin aceasta abilitate. Cu toate acestea, sunt masuri pe care oamenii le pot lua pentru a restabili putin din echilibrul pierdut. Astfel, putem gasi alternative pentru insecticidele agresive, putem planta copaci, sau pur simplu sa evitam distrugerea pajistilor pline cu flori.

Recomandare:   Ce boli putem trata cu veninul de albine, înțepătura magică, încărcată de beneficii pentru sănătate, ce întinerește organismul uman

Uniunea Europeană a decis la începutul anului 2018 să extindă interdicția ce vizează trei neonicotinoide, pesticide considerate extrem de periculoase pentru albine, la toate culturile în aer liber. Aceste pesticide sunt folosite la tratarea semințelor cultivate care odată transformate în plante cu polen, atacă sistemul nervos al albinelor, insecte care asigură peste 70 la sută din polenizare Restricția, contestată de producării de pesticide, se va aplica de anul viitor în Uniunea Europeană.

Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, spune că decizia Uniunii Europene va ajuta apicultura din România, unde zone întregi din sudul țării au fost afectate de aceste pesticide.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister