Dacă este depozitată în recipiente din cupru, apa are efecte nebănuite asupra sănătății. În medicina Ayurvedică, apa consumată din căni de cupru are mult mai multe efecte pozitive asupra corpului, decât dacă ar fi depozitată în sticle de plastic sau în recipiente de sticlă.

Încă din antichitate această practică era utilizată atât de egipteni, dar şi de hinduşi. Se spunea că păstrarea apei în recipiente de cupru făcea apă pură şi o menținea mai proaspătă, pentru mai mult timp.

„Dacă țineți apa în recipiente din cupru, de preferat întreaga noapte sau cel putin patru ore, apa ia din proprietățile cuprului, care sunt extrem de benefice pentru organism”, afirmă Sadhguru, un specialist ayurvedic.

Cuprul are proprietăți de stimulare a sistemului digestiv atât în digestia alimentelor, cât și în eliminarea toxinelor de la nivelul intestinelor prin defecație. De asemenea, apa care este depozitată în recipiente din cupru distruge bacteriile „rele” de la nivelul intestinelor şi reduce inflamațiile, prevenind astfel apariția gastritei, a indigestiilor și a infecțiilor de la nivelul stomacului.

Apa consumată din căni de cupru stimulează și buna funcționare a rinichilor și a ficatului.

Cunoscut pentru proprietățile sale anti-bacteriene, anti-virale si antiinflamatoare, cuprul este un instrument excelent pentru vindecarea rapida a rănilor. In afara de aceasta, cuprul întărește sistemul imunitar si ajuta la producerea de celule noi.

Apa ţinută în recipiente din cupru te poate ajuta să slăbești cu ușurința, întrucât intensifică metabolismul, cât şi arderea şi eliminarea depozitelor de grăsimi. Cuprul elimina celulele adipoase, ajutându-va astfel sa va mențineți la o greutate optima dacă beți zilnic 2-3 pahare cu apa ținute in vase de cupru. Atenție si la dieta in același timp.

Consumul controlat de cupru are un efect de stimulare asupra creierului.

Cuprul este esențial in buna funcționare a creierului, ajutând la sinteza de fosfolipide, care ajuta la formarea tecilor de mielina. Mielina protejează neuronii asigurând capacitatea acestora de comunicare. In afara de aceasta, se știe că, cuprul are proprietăți stimulante ale creierului si anti-convulsive (previne apariția crizelor), care fac bine creierului.

Numeroase persoane considera ca insusi purtatul unor obiecte din cupru reduce durerile articulare. Acest lucru pare sa fie eficient atunci cand cuprul oxideaza si devine verde!

Cuprul ajuta la prevenirea apariției bolilor de inima. Reglează presiunea sângelui si scade nivelul trigliceridelor, responsabile de nivelul crescut al colesterolului rău. De asemenea, are efectul dovedit al dilatării vaselor de sânge pentru a permite un flux mai bun de sânge către inima.

Chiar si mâncatul din vase de cupru este unul foarte benefic sănătății, întrucât este îmbunătățită digestia si este favorizata eliminarea microorganismelor dăunătoare din stomac.

Aceasta practica are influente pozitive inclusiv in cazul disfuncțiilor tiroidiene dar si in cazul problemelor cardiovasculare.

Cuprul este componenta principala in producerea de melanina (un pigment care atenuează culoarea ochilor, a parului si a pielii) in corpul nostru. In afara de aceasta, cuprul ajuta de asemenea la producerea de noi celule care ajuta la umplerea straturilor superioare ale pielii. In timp ce melanina ajuta organismul sa se mențină in siguranță fata de daunele provocate de soare, accelerează vindecarea rănilor si vindeca cicatricile, producerea de noi celule este un avantaj pentru pielea neteda, fără cusur si curata. Expertii Ayurveda spun ca consumarea aceastei ape in mod regulat, mai ales dimineața, poate aduce o mare diferența pielii.

Cuprul ajuta organismul sa absoarbă fierul mult mai bine, ajutând astfel la combaterea anemiei. In cazuri de anemie luati suplimente de fier si beti 2-3 pahare de apa tinute in vase de cupru.

Cum sa alegeți vasul de cupru potrivit:

• Este important sa achiziționați vase din cupru pur, fara adaos de alte metale.
• Odată ce ati cumpărat vasul, clătiți-l, turnați apa in vas si acoperiți-l. Puteți folosi un vas din otel sau sticla pentru acest lucru.
• Apa se stochează in vasul de cupru cel putin 8 ore!

Cum se curata vasul de cupru:

Nu utilizați peria pentru a spală interiorul vasului, deoarece veți îndepărtă cuprul de pe vas. Utilizați sucul de la o lămâie pentru curățare, lasati sa acționeze careva minute, apoi clătiți vasul cu apa. Alternativ, puteți utiliza bicarbonat de sodiu cu apa, apoi clătiți.

Citește și:
Secretul uriaş al lui Da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', decriptat după sute de ani. Ce mâncau de fapt Iisus şi apostolii?

Atentie!

Cuprul nu este folosit in mod natural de corpul nostru. De aceea, prea mult metal poate fi dăunător. Potrivit US Food and Drug Administration, aproximativ 12 mg/zi sunt mai mult decât suficiente organismului, fără a cauza vreun rau. Nu exagerați.

Consumarea apei dintr-un vas de cupru de 2-3 ori pe zi este mai mult decât suficienta pentru a profita de beneficiile sale.

Surse selective: adevarul.ro; instalnews.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here