Connect with us

Istorie

Vă mai amintiți? Românii din generația anilor 80-90 au trecut prin experiențe de neuitat. Astăzi unele dintre ele sunt deja istorie

Published

on

Pentru cei mai mulți dintre noi, anii copilăriei sunt ani magici și fericiți, în ciuda lipsurilor sau a dorințelor rămase neîmplinite. Chiar și generația anilor 80-90 – ani ai apogeului crizei alimentare, iar apoi ai chinuitoarei tranziții spre democrație – pot părea o adevărată „epocă de aur” a vieților noastre. Ca și cum am privi trecutul printr-un caleidoscop, putem vedea de fiecare dată altceva, în funcție de ceea ce ne dorim să ne amintim: vacanțele idilice la bunici sau serile în care stăteam pe întuneric deoarece se lua lumina?, recreațiile în care ne jucam lapte gros sau rațiile la carne și ouă?, cărțile de povești sau programul TV de numai două ore, în care desenele cu Veronica și știrile din sport abia aveau loc de elogiile aduse lui Ceaușescu?

Generația anilor 80-90 vedem in zilele noastre, cum casa părinților noștri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultura generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea” , “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat JJ, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză. Şi am cântat “MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu “HAPPY BIRTHDAY” la aniversări. Am sorbit din ochi “Pasiuni” mai ales “Sunset” , chiar si “Dallas” .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, “Cireşarii”, şi am băut “Cico” şi “Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri “de la TEC ” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.

Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri sa jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să “pupăm pe gură” pe cine “iubeam”.

Noi suntem generația  celor care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine iţi place?” că ne place de el/ea.

Recomandare:   Aurul României. Din 2005, România nu mai scoate pentru popor nici un gram de aur din minele sale. In schimb o fac străinii

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ținem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”. Daca citești şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, ești de-al nostru ești din generația anilor 80-90 ! Le poți regăsi pe toate AICI

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Istorie

Locul din România, aflat în inima pământului, unde găsești cel mai pur aer de pe planetă, lipsit aproape total de radiații și poluare. Aici sunt 13º C, tot timpul anului, iar viteza vântului este de 0 km. Salina din Prahova este unică în Europa

Published

on

Romania are locuri frumoase si sub pamant, dar nu stie sa le exploateze. Minele de sare ar putea aduce de 10 ori mai multi turisti, daca ar fi bine administrate. Exploatarea zăcământului de sare de la Salina Slănic Prahova este efectuată de peste trei secole, aceasta fiind cea mai recentă ca atestare documentară. Salina deţine câteva superlative speciale: este cea mai mare din Europa ca dimensiuni, volumul de sare excavată fiind de 2,9 milioane de metri cubi, şi deţine cel mai pur aer de pe planetă, lipsit aproape total de radiaţii şi poluare.

Aflată la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti şi 44 km de Ploieşti, stațiunea Slănic Prahova este o destinație recunoscută pentru activitatea balneoturistică încă din anul 1853, când a fost declarată staţiune turistică de interes naţional.

Printre superlativele Salinei Slănic (Mina Unirea), cel mai important obiectiv turistic dar şi de sănătate din staţiune, aflata in inima pământului,  se numără un volum imens de sare excavată, 2,9 milioane de metri cubi, care a dus la crearea unor cavităţi cu volume gigantice, respectiv 14 camere cu profil trapezoidal având circa 80.000 de metri pătraţi. Cele 14 camere au o deschidere de 10 metri la tavan, 32 de metri la talpă, iar înălțimea este de 54 de metri. Adâncimea salinei este de 208 metri. Dimensiunile impresionante au consacrat salina ca cea mai mare din Europa.

Potrivit documentelor existente, moşia Slănic a fost cumpărată de spătarul Mihai Cantacuzino în jurul anului 1685. În 1713, moşia Slănic a fost donată Mănăstirii Colţea din Bucureşti. În perioada 1943-1970, mina a fost în exploatare, iar după 1970, a devenit obiectiv turistic.

Accesul vizitatorilor era asigurat prin coborârea cu o „colivie” prin puţul de extracţie, amenajat pentru transportul de persoane, până la adâncimea de 208 m. De circa 4 ani, după ce liftul s-a defectat, vizitarea se face cu ajutorul microbuzelor. Turiștii pot observa pe traseu elementele din structura internă a masivului de sare, benzile divers colorate, cu nuanţe de gri şi alb ale sării, dar şi vechile locuri în care era exploatată sarea.

Palate de sare” din interior au un microclimat constant, o temperatură constantă pe tot timpul anului de 13º C, o umiditate a aerului de cca. 60% şi aerosoli salini cu efecte terapeutice asupra sănătăţii, fapt care a dus la amenajarea salinei atât pentru agrement, cât şi pentru tratament în maladiile respiratorii.

Condiţiile din mină creează premisele pentru cel mai pur aer de pe planetă, din care lipsesc aproape total radiațiile şi poluarea. Institutul Național de Fizică şi Energie Nucleară efectuează frecvent în salină teste şi măsurători, iar salina este în cărți pentru amenajarea unui centru pentru studii cosmice european.

Recomandare:   Despărțirea Mării Roșii de către Moise, ficțiune sau adevăr? Iată ce spune știința

Spaţiu de tratament şi relaxare

În interior este amenajat un sanatoriu cu 50 de locuri dotat cu paturi, scaune, mese, unde vizitatorii cu afecțiuni respiratorii pot petrece câteva ore în linişte. Un tratament de două săptămâni este suficient pentru pacienții cu probleme pulmonare. De asemenea, în salină sunt amenajate locuri de joacă cu tobogane, balansoare şi leagăne, terenuri de sport, volei, handbal, tenis, carting şi minifotbal, o sală cu mese de biliard şi un bufet. Deseori, în mina Unirea se organizează diverse competiții sportive, concursuri, expoziţii şi concerte.

În mina Mihai, amplasată pe vertical, separată printr-un planşeu de 40m de mina Unirea, se desfăşoară concursuri naţionale şi internaționale de aeromodelism (acest lucru este posibil datorită climatului deosebit în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de “0”), ocazie cu care este permis şi accesul turiştilor.

Cea mai spectaculoasă cameră a salinei este Sala Genezei, în care se află busturile în sare ale lui Traian, Decebal şi Burebista precum şi scuplturi cu elemente specifice poporului daco-roman. În salină mai există un basorelief al lui Mihai Viteazul, precum şi un bust al lui Mihai Eminescu.

Surse: Jurnalul Prahovean

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Călătoria legendară a românului care a făcut ocolul Pământului în costum popular și opinci. Singurul om din lume care a parcurs pe jos 100.000 de km, Dumitru Dan

Published

on

Inspirat din celebra carte a lui Julles Verne, „Ocolulul pământului în 80 de zile”, Dumitru Dan, un român necunoscut  face, cu resurse proprii, o remarcabilă călătorie de ocolire a pământului pe jos, pe o distanța de 100.000 de kilometri.

Născut pe 14 iulie, în anul morţii lui Eminescu, (1889) şi a trăit până în 1979, fiind cunoscut în lume pentru faptul că a înconjurat-o… pe jos. O călătorie ca o legendă, cu tovarăși morți prin colțurile îndepărtate ale pământului şi cu cântece populare purtate de-a latul lumii.

În anul 1910, Touring Club de France oferea un premiu de 100.000 de franci omului sau echipei care ar fi reușit să înconjoare lumea pe jos, cu mijloace financiare proprii. Studenţii români de la Sorbona Dumitru Dan, Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu s-au hotărât să participe. Neavând banii pentru un aşa drum lung, ei învaţă mii de cântece populare, urmând să-şi asigure banii necesari pe parcursul drumului din mici reprezentații. S-au pregătit de drum timp de doi ani, întorcându-se în ţară şi parcurgând zilnic 45 km în toate condițiile de teren şi de anotimpuri, învățând geografie, medicină şi limbi străine.

Au plecat toţi patru şi câinele Harap, iar la 17 iulie 1911 au ajuns la Bombay, în India, unde rajahul îi invită la masă în palatul său. După o masă copioasă în stil indian, lui Alexandru Pascu i se face rău, este dus la spital, unde moare din cauza unei intoxicaţii cu opiu.

După doi ani, ceilalţi trei români şi câinele lor credincios ajung în China, dar a fost rândul lui George Negreanu să dea tribut muntelui, căzând într-o prăpastie înfricoşătoare. A murit în câteva ore, deşi colegii au reuşit să-l transporte într-un hamac la un spital dintr-o mică localitate.

În ianuarie 1915, Dumitru Dan şi Paul Pârvu ajunseseră în Statele Unite ale Americii, la Florida. După un drum extraordinar de anevoios, de mii şi mii de kilometri, prin China, Siberia, apoi prin cumplita Alaska, rănile de la picioarele lui Paul Pârvu îl opresc din drum. Este internat în spital şi când îi devine clar că timpul lui s-a scurs şi nu mai poate duce călătoria la bun sfârşit, îşi ia rămas-bun de la Dumitru printr-un soi de „testament” de suflet, spunându-i că nu trebuie să se creadă că românii n-au fost în stare să ducă încercarea până la capăt şi va trebui să facă restul drumului singur. Îl mai roagă să-i lase lui câinele, ca să nu moară singur. Într-adevăr, după puţin timp picioarele i-au fost amputate şi Pârvu s-a stins, dar Dumitru Dan a mers mai departe de unul singur.

Însă Primul Război Mondial l-a silit să oprească drumul, dar visul de a reuşi în călătoria vieţii lui şi a prietenilor plecaţi între timp într-o mult mai lungă călătorie nu s-a stins. A reluat călătoria în anul 1923 şi a reuşit să o încheie cu bine, primind premiul, devalorizat între timp, de 100.000 de franci.

După primirea premiului, în 1923, în capitala Franţei, revenit în ţară, de-acum profesor de geografie, Dumitru Dan a devenit un neobosit conferenţiar, obţinând şi în acest domeniu un record: prezenţa de peste 2.000 de ori în mijlocul ascultătorilor din diferite localităţi rurale sau urbane ale României, unde a vorbit despre „excursia” sa şi a prietenilor săi.

La Bucureşti, la doi paşi de kilometrul zero, în curtea Muzeului Şuţu, aproape în fiecare week-end, la târgul anticarilor şi colecţionarilor, un bătrân venea mereu cu ceea ce mai rămăsese din marea lui colecţie de scrisori şi autografe de personalităţi trecute ale României.

Lună după lună, numărul acestora scădea, pe măsura nevoilor mereu mai mari ale colecţionarului în vârstă, care reducea preţurile de vânzare. Cu toate acestea şi în ciuda „promovării” realizate de colecţionar, cu multe explicaţii despre călătorie, pierderi, performanţă, toate scrise citeţ, cu negru, sublinieri şi majuscule pe un carton A4, printre ultimele rămase, neatrăgând atenţia nimănui, erau câteva înscrisuri olografe şi pliante ale unui anonim: Dumitru Dan, primul globe-trotter român, singurul din lume care a parcurs pe jos 100.000 de km, între anii 1910-1916, de-a lungul şi de-a latul pământului, ispravă pentru care a primit titlul de „campion mondial pentru înconjurul Pământului pe jos” şi a fost înscris în Guiness Book of World Recordsîn 1985.

Recomandare:   Cand viața se răzbună pe copii. Ce s-a întâmplat cu urmașii celor mai malefici oameni din istorie

Pe o listă a marilor călători, exploratori şi descoperitori de lumi noi, primele locuri sunt în unanimitate rezervate (chiar monopolizate) pe drept de nume sonore şi cu rezonanţă universală, precum cele ale lui Marco Polo, Fernando Magellan, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, cu toţii aparţinând unor state cu mari posesiuni coloniale la vremea respectivă, implicit mari puteri maritime.

Recomandare:   O istorie secretă, aproape neștiută: Când Israelul și Iranul cooperau excelent

Pe o listă a marilor călători, exploratori şi descoperitori de lumi noi, primele locuri sunt în unanimitate rezervate (chiar monopolizate) pe drept de nume sonore şi cu rezonanţă universală, precum cele ale lui Marco Polo, Fernando Magellan, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, cu toţii aparţinând unor state cu mari posesiuni coloniale la vremea respectivă, implicit mari puteri maritime. Pe această listă, Dumitru Dan cu siguranţă că nu şi-ar afla locul decât printr-un exacerbat patriotism naţional sau chiar balcanic, deşi este greu de crezut că ecoul acelei fascinante călătorii a depăşit graniţele României;şi orice comparaţie cu anterioarele nume ilustre şi cu altele asemenea nu şi-ar avea rostul. Anvergura călătoriilor, scopul, suportul lor financiar şi material din partea statului nu ar avea sorţi de izbândă în nicio alăturare cu o călătorie în bună măsură solitară, cu mijloace proprii şi cu un unic scop, cel de întrecere, de concurs sportiv.

În 1979, Dumitru Dan, singurul român care a înconjurat lumea pe jos în costum popular şi opinci, a murit şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău.

Povestea sa impresionantă a fost reconstituită de muzeografa Mădălina Oprea la Buzău, unde a trăit Dumitru Dan, în expoziția cu caracter permanent ”Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci” (Muzeul Județean Buzău).

Grație demersurilor făcute de profesorul Silviu Neguț, performanța lui Dumitru Dan a fost omologată în ”Cartea Recordurilor” în 1985. Silviu Neguț l-a cunoscut personal și a purtat o bogată corespondență, iar în expoziția de la Buzău se află câteva obiecte și scrisori donate de el. Recent, mai mulți porfesori universitari l-au evocat la Buzău, mormântul lui Dumitru Dan aflându-se în Cimitirul Eroilor. La eveniment a participat și strănepotul exploratorului, Gheorghe Dan, profesor de marketing la Universitatea din Constanța. Nu ocoliți, așadar, Muzeul Județean Buzău, aveți ce vedea!

Surse: ziarullumina.ro; historia.ro; leviathan.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister