Connect with us

Diverse

De ce beau oamenii? Alcoolul şi mecanismele pe care le declanșează. Omenirea a consumat băuturi alcoolice încă din preistorie

Published

on

Prezent în viaţa oamenilor încă din preistorie, alcoolul a jucat un rol important în societate, comentează editorialistul Robin Dunbar, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times.

„De ce beau oamenii? Pentru o persoană care așteaptă într-un bar într-o seară călduroasă de vară, răspunsul pare simplu: băutura este o plăcere şi o relaxare. Pentru oficialii responsabili de sănătatea publică ce au citit cele mai noi studii referitoare la efectele negative ale consumului de alcool asupra societăţii, răspunsul ar putea părea frustrant. De ce ar bea cineva, dacă este atât de rău? Pentru mine şi pentru colegii psihologi evoluţionişti, răspunsul poate fi pus într-o nouă lumină, fascinantă, în contextul unor noi studii cu rezultate inedite. Este vorba de o situaţie simplă, dar complexă în acelaşi timp”, afirmă editorialistul Robin Dunbar, observând că oamenii sunt fiinţe sociale, care folosesc prieteniile pentru a se apăra de ameninţări externe şi de stres.

„Grupurile sociale ale primatelor, spre deosebire de alte animale, se bazează pe legături pentru a menţine coerenţa socială. În cazul oamenilor, o sticlă de vin roşu joacă un rol puternic”, crede editorialistul. Nu este doar faptul că alcoolul îi face pe oameni să înlăture inhibiţiile sociale şi să devină exagerat de prietenoşi. Mai degrabă este vorba de faptul că alcoolul declanşează mecanismul cerebral implicat în construirea şi menținerea prieteniilor, sistemul endorfin”, notează Robin Dunbar.

„Oamenii sunt asociaţi consumului de alcool încă din perioada preistoriei. Arheologi precum Patrick McGovern, de la Muzeul Universităţii Pennsylvania, au descoperit reziduuri de fermentare în vase de lut din China care au vechimea de peste 8.000 de ani. (…) Pentru oameni, (…), băuturile fermentate joacă un rol central în organizarea festivităţilor în întreaga lume, iar festivităţile sunt legate de prietenii. Probabil că, din acest punct de vedere, alcoolul joacă un rol central.

Avem nevoie de prieteni, deoarece ei ne oferă ajutor la nevoie ori ştiu să ne asculte în mod empatic. Dar prieteniile au şi alte avantaje. Una dintre cele mai mari surprize din ultimul deceniu au fost numeroasele studii care arată că fericirea noastră, sănătatea şi reacţiile la boli – chiar şi rapiditatea recuperării şi durata de viaţă – toate sunt influenţate de numărul de prieteni pe care îi avem”, subliniază Robin Dunbar, avertizând însă că excesele în consumul de băuturi alcoolice sunt dăunătoare.

Istoria alcoolului începe, de fapt, in jurul anului 7000 î.HR. in China, cu un alcool pe baza de orez, desi se pare ca alcoolul vine din Mesopotania, teritoriul de azi al Iranului si Irakului, acest alcool fiind făcut din pâine, se obține prin fermentare un fel de bere. Sumerienii sunt printre primii care fac alcool, acesta fiind folosit atât in scop curativ cât si pentru „încântarea” simțurilor.

Primele însemnări privind obținerea alcoolului apar in jurul anului 5000 i.Hr., la egipteni, care il foloseau in substanțe destinate procedeelor de mumificare, cât si in obținerea parfumurilor si a cosmeticelor. Însuși cuvântul „alcool”, apărut catre sfârșitul Evului Mediu, este derivat din arabul al-kuhl, termen care desemna un praf de culoare închisa pe baza de amoniac folosit ca fard de egiptenii antici.

La început se consuma o băutura asemănătoare cu berea de astăzi ca si conținut alcoolic, obținuta din fermentarea pâinii sau a diverselor grâne.

Urmează vinul, cu prima atestare in Grecia, un vin mai dur decât cel din zilele noastre, vinul obținut era foarte tare si aveau nevoie de ceva pentru a-l induci folosind astfel zahar, miere, ierburi locale, condimente si mirodenii. Prin aceasta amestecare se obținea o băutura asemănătoare vermutului din zilele noastre. Grecii foloseau oale din pământ si vase de teracota pentru păstrarea vinului.

Urmează băuturile spirtoase, obținute întâmplator prima oara, printr-o distilare accidentala, deoarece vinul aromatizat descris mai sus, care era depozitat in desert îngropat in nisip, suferea o variație de temperatura, cald ziua – rece noaptea, astfel se evapora o parte din apa conținută in acea băutura si se obținea o băutura mult mai tare.

Metoda distilării, asa cum o înțelegem astăzi, apare in anul 1000 i.Hr. si este atribuita persanilor, contribuția maxima la dezvoltarea ei se datorează arabilor, care au perfecționat pentru prima data tehnicile combinându-le cu studiile de alchimie, precursoare ale chimiei moderne

Pe vremea romanilor, alambicul a fost perfecționat si in acelasi timp a crescut si varietatea substanțelor din care se pot obține alcool si esente: nu doar ierburi medicale, dar si vin, cidru sau cereale fermentate, din care se extrag bauturi care nu mai au uz exclusiv terapeutic.

In anul 800 d.Hr. metoda este redescoperita de către arabul Jabir ibn Hayyan care creaza un vas special pentru distilat, denumit al-anbiq,  transcris mai apoi alambic si utilizat sub aceasta forma. Aceasta metoda este cunoscuta sub denumirea de metoda alambicului, prin aceasta este controlata presiunea si temperatura.

In 1492 AD Cristofor Columb descoperă America, iar primii coloniști ajunși aici încep sa distileze cam orice găsesc in dorința de a obtine alcool.

Citește și:
Istoria sosirii țiganilor pe teritoriul României. „Poporul român a primit întotdeauna cu dispreţ acest neam“

Primul document in care se atesta o băutura alcoolica distilata din orz dateaza din 1494 si este vorba despre Registrul contilor scotieni in care este notata o cantitate de 8 boll, echivalentul a circa 25 kg, de malt destinata fratelui John Corr pentru realizarea unei aqua vitae, nume tradițional al băuturilor distilate si utilizat ca echivalent al galicului uisge beatha, apa vietii.

Prima combinatie pe baza de alcool este atribuita lui Sac Posset, in 1600 AD, el combinând ou, lapte, bere si condimente.

In 1608 este emisa prima licența oficiala de distilare, catre distileria Old Bushmills, din comitatul Antrium, in Irlanda.

In 1640 Wilhelm Kieft, emigrant de origine olandeza si poloneza, ajunge in State, in New Amsterdam, Manhattan-ul de azi, unde deschide un magazin in care incepe sa vanda si sa produca gin, aceasta fiind si prima distilerie comerciala din America.

Cand englezii au cucerit America, au luat in subordine distileriile olandeze gasite si au inceput sa foloseasca trestie de zahar, obtinand astfel rom, pe care il vindeau.

In 1779, Betsy Flanagan, hangita fiind, oferea soldatiilor francezi bauturi combinate si impodobea paharele cu cate o pana de cocos, iar soldatii strigau „Vive le cocktail”.

In 1793, in New Orleans, in cartierul francez, Antoine Amedie Peychaud, detinea un laborator unde prepara medicamente, iar ulterior a inceput sa inventeze bitteruri. Sazerac este unul din cele mai vechi cocktailuri atestate si contine brandy Sazerac, iar pentru a dilua alcoolul se folosea: apa la temperatura camerei, sirop de zahar si bitters. Peychard folosea niste pahare mici numite coquetier.

Surse: MEDIAFAX; barmanidetop

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Published

on

By

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era numit, părea inexpugnabil în faţa maşinilor de război antice. Nici armata romană nu a reuşit să-l doboare.

Mare parte a cetăţilor dacice care s-au constituit în inelul de apărare al marii capitale a regatului geto-dac din munţii Orăştie, Sarmizegetusa Regia, au fost înconjurate de ziduri din piatră. Dacologii, dar şi mulţi specialişti în arheologie au identificat la structura de apărare a acestor cetăţi un anumit tip de fortificaţie, numit „murus dacicus” sau în traducere liberă „zidul dacic”.

Considerat o structură inginerească militară unicat în Europa, zidurile ridicate de daci în special în Munţii Orăştiei s-au dovedit practic inexpugnabile, mult peste tehnica militară a acelor vremuri, o îmbunătăţire a zidurilor greceşti imposibil de spart sau de distrus cu maşinile de război ale vremii.

Murus dacicus – model grecesc perfecţionat

Dacii construiau puţin ziduri din piatră. Dar acolo unde au făcut-o, spun istoricii, aproape au atins perfecţiunea. Majoritatea cetăţilor dacice de pe teritoriul României erau construite după metodele tradiţionale, moştenite de la triburile tracice din Epoca Bronzului. Pe o zonă supraînăltaţă se construia aşezarea, fiind apoi înconjurată de şanţuri de apărare, valuri de pământ pe care în cele din urmă se ridicau palisade groase din buşteni.

Excepţia o reprezentau fortăreţele din zonele montane, în special din munţii Orăştiei, acolo unde piatra se găsea din belşug. În această zonă au fost identificat de către arheologi un anumit tip de fortificaţie unicat în Europa. I-au spus „murus dacicus” şi era deosebit de complex. Îl descrie reputatul arheolog Hadrian Daicoviciu, în lucrarea sa ”Dacia de la Burebista la cucerirea romană”. ”Acest sistem constructiv presupune două parametre din blocuri de piatră, formate cu un emplecton din pământ cu pietriş compactat. Parametrele erau consolidate cu bârne fixate în lăcaşe de forma cozii de rândunică, cioplite în blocurile fiecărei asize”, preciza arheologul.

Descrierea zidului dacic este prezentă şi la Dionisie Pippidi în „Dicţionarul de Istorie veche a României”, parametrii fiind prezentaţi explicit. „Murus Dacicus are de obicei o lăţime de 3 metri şi înălţime de 4-5 metri. Era construit din două rânduri de ziduri din blocuri fasonate de calcar, legate între ele prin bârne solide de lemn încastrate în blocurile de piatră în nişte jgheaburi speciale săpate în piatră. Spaţiul dintre cele două ziduri de piatră se umplea cu pământ şi piatră neprelucrată”. Specialiştii spun că acest tip de ziduri erau de inspiraţie elenistică.

Practic, urmând modelul zidurilor ciclopice greceşti, cu inspiraţia propriilor ingineri a rezultat „murus dacicus”. Acelaşi lucru este susţinut de Hadrian Daicoviciu, care spune că zidul dacic a apărut prin retehnologizarea zidurilor de inspiraţie elenistică, folosind piatra masivă din Munţii Orăştiei.

Murus dacicus, fortificaţiile inexpugnabile

Murus dacicus a apărut, spun istoricii, în perioada secolul I îHR şi secolul I d Hr, practic pe parcusul a 200 de ani, în perioada în care ameninţarea romană se contura la Dunăre. Cel care ar fi iniţiat ridicarea acestui tip de ziduri a fost Burebista, primul mare rege al dacilor. Cu toate acestea, murus dacicus şi-a găsit vocaţia în timpul războaielor daco-romane din perioada 101-106, fiind folosit pentru a fortifica „inima” regatului dac al lui Decebal. Practic cu „murus dacicus” au fost fortificate Sarmisegetusa Regia şi cetăţile care o apărau: Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa.

Despre aceste ziduri istoricii spun că erau inexpugnabile. Maşinile de război antice precum balistele sau berbecii erau practic inutile în faţa zidurilor dacice. „Funcţia principală a zidului în tehnica murus dacicus pare a fi militară, construcţiile astfel ridicate fiind menite a rezista la atacuri şi asedii, fiind cerute de anume necesităţi ale războiului. Rezistenţa dată de structura solidă a lui murus dacicus este una deosebită, fiind greu de incendiat sau spart”, scrie în „Murus dacicus, simbol al războiului sau al păcii” Paul Pupeza.

Drept dovadă stă povestea asedierii Sarmizegetusei în 106. Cetatea a rezistat tuturor maşinilor de asediu romane şi chiar incendierii. A cedat doar în faţa trădării dacului Bacilis, care a arătat romanilor rezervele de apă ale cetăţii.

Murus dacicus – Simbol al puterii

Paradoxal, deşi „murus dacicus” rezistau la asedii prelungite şi practic nu putea fi distruse cu ajutorul tehnicii militare antice, cetăţile dacice nu erau foarte bine pregătite pentru asedii. Specialiştii spun că spaţiul mic din interiorul zidurilor şi lipsa unor rezerve importante de apă le făcea doar bastioane de apărare temporare, unde garnizoana nu putea rezista mult timp.”Cetăţile dacice au elemente de fortificare solide, dar ele nu par făcute pentru a rezista mult timp unui asediu. Suprafaţa utilă din interiorul lor nu este foarte mare, numărul apărătorilor fiind reduse de spaţiul mic. Totodată, în interiorul cetăţilor nu s-au descoperit instalaţii pentru depozitarea apei”, scrie Paul Pupeza.

Citește și:
Japonezii nu au nicio şansă să doarmă la serviciu! Tehnologia care detectează angajaţii somnoroşi şi le pulverizează un jet de aer în cameră

În schimb, pentru aceşti specialişti, cetăţile cu „murus dacicus” par să aibă o puternică funcţie ideologică. Sunt, prin impenetrabilitatea lor, un simbol al puterii basileilor dacici, drept dovadă stând şi turnurile-locuinţă din interiorul acestora. Majoritatea aşezărilor erau din lemn şi pământ, în timp ce „inima” stăpânirii dacice era dăltuită în piatră, înconjurată de „murus dacicus”, zise şi zidurile zeilor, care nu pot fi pătrunse de forţa omenească.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbont

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Diverse6 ore ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse16 ore ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Dezvăluiri3 zile ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

Medicină3 zile ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

Descoperiri3 zile ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Diverse4 zile ago

Prima mașină electrică sută la sută românească. Este atât de ieftină încât și-ar putea-o permite aproape orice român

Doi oameni de afaceri din Cluj şi Baia Mare, Andrei Ostroveanu (47 de ani) şi Gheorghe Mureşan (58 de ani),...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister