Connect with us

Știință

Această fotografie nu conţine PIXELI ROŞII. De ce vedem, totuşi, căpşunile roşii?

Published

on

Deşi vedem fructele ca fiind roşii, în această imagine nu există niciun pixel roşu. Specialiştii au încercat să explice această situaţie.

Imaginea de mai jos a fost creată de Akiyoshi Kitaoka, profesor de psihologie la Universitatea Ritsumeikan din Japonia. Aceasta nu conţine niciun pixel roşu, chiar dacă vedem căpşunile de această culoare. De fapt, pixelii din fruct sunt gri şi cu un pic de verde.

Cu toţii cădem pradă iluziei optice, iar mecanismul din spatele ei este unul extrem de interesant. Obiectele au culoarea luminii pe care o reflectă spre noi. În mod normal, o banană galbenă ar trebui să-şi schimbe culoarea într-o cameră cu lumină artificială faţă de cea pe care pare să o aibă afară la lumina zilei, corect? Reflectă un alt spectru… Într-adevar, banana îşi schimbă culoarea prin reflectarea altui spectru al luminii, dar creierul nostru a învăţat să corecteze asta pentru a evita confuziile. Să vezi acelaşi obiect în culori diferite în funcţie de cum bate lumina, nu e prea plăcut.

Cu alte cuvinte, în imaginea de mai sus vedem căpşuni, despre care ştim că sunt roşii, aşa că, deşi culoarea nu se află în imagine, creierul o colorează corespunzător percepţiei noastre.

Sursa: soundofscience.info

Știință

China controlează vremea cu o tehnologie de 30 de milioane de dolari

Published

on

By

Nivelul crescut al secetei, dar şi fenomenele naturale extreme i-au forţat pe chinezi să investească aproape 30 de milioane de dolari în construirea unei tehnologii de controlare a vremii.

China a alocat 199 de milioane de yuani (29,76 de milioane de dolari) pentru a crea tehnologia prin care doreşte să controleze vremea. Noua tehnologie face parte din programul de combatere a secetei şi reducere a dezastrelor naturale.

Ministrul de finanţe a oferit detalii despre proiect la începutul acestei luni, după ce mass media locală a anunţat că inundaţiile din anul acesta au cauzat 237 de morţi. Acesta a afirmat că noile fonduri au fost alocate pentru a ajuta regiunile din China să supravieţuiască mult mai bine fenomenelor naturale extreme, precum inundaţiile puternice din regiunile sudice şi centrale sau seceta din nord-vest.

În prezent, China utilizează tehnologii de modificare a vremii, inclusiv însămânţarea norilor pentru a induce ploaia în timpul secetelor sau pentru a reduce grindina, dar şi pentru crearea unei vremi favorabile în timpul unor evenimente speciale, cum ar fi în cadrul Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.

China trebuie să utilizeze această tehnologie pentru a crea peste 60 de miliarde de metri cubi de apă până în 2020. O tehnologie asemănătoare a fost dezvoltată de o echipă de cercetători din Nevada, aceştia doresc să controleze vremea utilizând o dronă. Inginerii şi meteorologii au afirmat că au creat prima platformă autonomă care însămânţează norii, aceasta putând creşte  nivelul precipitaţiilor cu 15%.

Maşinăria poate crea nori prin pulverizarea unor particule fine de iodură de argint într-un nor deja existent pentru a creşte nivelul de precipitaţii.

Citeşte continuarea pe Descoperă

Citește mai departe>>

Știință

WatsApp nu va mai fi gratuit pentru toata lumea. Ce se va schimba

Published

on

WatsApp, serviciul deținut de Facebook, își va schimba strategia de business începând cu 2019.

Mai concret, Facebook a anunțat azi că WhatsApp, care are în jur de 1.5 miliarde de utilizatori la nivel global, va începe să câștige bani din taxarea companiilor pentru mesaje, dar și din publicitate targetată.

Astfel, mesajele companiilor vor fi taxate cu prețuri care vor varia între 0.5 cenți și 9 cenți / mesaj, prețul final urmând să fie stabilit în funcție de țară, au explicat reprezentanții Facebook.

Compania taxează deja aproximativ 100 de companii pentru transmiterea mesajelor şi va trimite şi publicitate ţintită utilizatorilor WhatsApp, prin intermediul funcţiei de stare. Printre companiile care au început să fie taxate deja se numără și giganții Uber Technologies şi Singapore Airlines.

Anunțul vine pe fondul unor tentative mai vechi ale companiei de a monetiza serviciul, tentative care s-au întețit în contextul declinului financiar din ultima vreme și a investițiilor tot mai mari pentru a proteja datele și utilizatorilor.

Schimbarea nu e, însă, atât de surprinzătoare. Matt Idema, COO-ul WhatsApp, spunea încă din ianuarie că serviciul ar urma să își schimbe modelul de business pentru a putea fi monetizat într-un fel sau altul.

Facebook a mai precizat și că utilizatorii vor putea să vadă de acum înainte timpul pe care îl petrec în fiecare zi pe WhatsApp și că vor putea opta să aleagă să primească un avertisment din aplicație atunci când depășesc un anumit număr de ore, care va putea fi setat în prealabil. De asemenea, ei vor avea posibilitatea să oprească notificările chiar și până la 8 ore.

Gigantul american a cumpărat WhatsApp în 2014, cu 19 miliarde de dolari, excluzând datoriile, dar nu a contribuit material la rezultatele sale financiare până în acest moment.

Această informație vine la o săptămână de la anunţarea unui profit sub aşteptări de către Facebook, însă experții spun că nu e foarte clar în acest moment ce contribuție vor avea noile venituri la inversarea declinului financiar înregistrat în ultima perioadă de gigantul american.

sursa yoda.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister