Articole adăugate recent

Cartea „O scurtă istorie a viitorului“, scrisa de Jacques Attali si pe care Henry Kissinger a numit-o „strălucită şi provocatoare este descrisă ordinea de zi a elitei pentru secolul XXI.

Titlul este revelator, deoarece Attali defineşte istoria ca fiind „nimic mai mult decât gândirea celor mai puternici“. Așadar, lucrarea este o poveste predictivă a secolului XXI, în funcție de planurile elitelor care la acest moment conduc lumea.

Attali are un CV deosebit de interesant. Timp de zece ani a lucrat în calitate de consilier al fostului președinte francez François Mitterand. În 1980, el a început programul european Eureka (un program major privind noile tehnologii care a inventat, printre altele, MP3). În 1991, a participat în calitate de cofondator la înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, el se află la originea reformei învăţământului superior, cunoscută sub numele de LMD, concepută pentru a permite echivalarea tuturor studiilor superioare din Europa. A publicat peste 50 de cărţi, vândute în peste
şase milioane de exemplare în întreaga lume. Acestea includ şi o biografie a bancherului german Siegmund Warburg, pe care îl admiră foarte mult.

A scris, de asemenea, o prezentare elogioasă la adresa lui Karl Marx, argumentând că Marx a fost un adept al pieţei libere care a favorizat capitalismul ca un pas decisive spre idealul său comunist, şi a prezis globalizarea aşa cum o ştim astăzi.

În cartea amintită mai sus, „O scurtă istorie a viitorului“, Attali prezice că secolul XXI se va desfăşura în trei faze distincte:

1. Super-imperiul

Mai întâi va fi o eră de privatizare în care societățile (corporațiile) impun ordinea de zi. El scrie:

„Banii îl vor scăpa în cele din urmă de tot ceea ce-l amenință, inclusiv de statele-națiuni, care se vor distruge progresiv. Piața va deveni singura lege recunoscută în lume. Un sistem de putere a cărui structură rămâne evazivă, dar al cărui scop este global“.

2. Hiperconflictul

Super-imperiul va face implozie şi va exista o perioadă de haos la nivel mondial. Începând cu 2030, Attali prevede „războaie devastatoare, națiuni erodate, grupuri religioase, entități teroriste şi pirați ai piețelor libere care se vor lupta unul împotriva
celuilalt“.

3. Hiperdemocrația

(2060). Extenuată de războaie şi de revolte sociale, populația lumii va accepta cu brațele deschise „crearea unui guven mondial democratic“. Acesta va fi un sistem colectivist, în care toată lumea lucrează pentru„binele comun“ (știm cu toții ce înseamnă acest „bine comun“ încă din vremea comunismului).

Iata mai jos câteva teme abordate de Attali în această carte, pentru a vă oferi o idee despre viitorul pe care ni-l pregătesc „elitele”.

În viitor, oamenii nu se vor mai lega și nu își vor mai crea familii. „Cuplul nu va mai fi principala bază a vieții și sexualității.Oamenii vor prefera să aleagă, în deplină transparență, iubirea poligamă sau poliandră.“ Forța motrice a acestei tendințe este utilizarea unor tehnologii care eliberează tineretul de controlul parental. Primul a
fost radio-ul, care a permis tinerilor „Să danseze în afara sălilor de bal și, prin urmare, să fie liberi de orice supraveghere parentală – liberalizând sexualitatea, făcându-i deschiși la toate tipurile de muzică, de la jazz la rock, și anunțând astfel intrarea tinerilor în lumea consumației, a dorinței și a rebeliunii”.

O cultură dominată de mass-media va crea o populație egocentrică, care „va fi loială numai ei înșiși“. Cu iubăreţii care vor eșua în fața problemelor impuse de viață, „lumea nu va mai fi decat o juxtapunere de singurătăți și dragostea o juxtapunere de masturbări“. Scopul elitei este de a elimina dragostea din cadrul relațiilor sexuale,
astfel încât aceasta să poată controla reproducerea.

Attali scrie că, în secolul XX, societatea „a încercat să elimine rolul reproducător al sexualitații, făcând artificial maternitatea, prin utilizarea tot mai intensă de metode din ce în ce mai sofisticate ca: pilule, provocarea de dureri premature ale facerii, fertilizarea
în vitro, mame-surogat“. În viitor, societatea „va merge chiar atât de departe, încât să disocieze reproducerea și sexualitatea. Sexualitatea va fi împărăția plăcerii, reproducerea – o mașinărie“.

Generațiile viitoare „vor fabrica ființa umană ca pe un artefact făcut la comandă, într-un uter artificial, ceea ce va permite creierului să se dezvolte în continuare cu caracteristici alese în avans. Ființa umană va deveni astfel un obiect comercial“.

Supravegherea

Attali a descris o imagine a unui sistem de supraveghere care i-ar face și pe cei de la STASI (Ministerul pentru Securitatea Statului – fosta poliție politică a fostului stat RDG) să tresară. Chiar și mașinile noastre de spălat vor conspira împotriva noastră, în timp ce
„ambalajele produselor alimentare, tapițeriile vehiculelor și bunurile de uz casnic vor deveni «comunicative»“. Vom trăi cu roboţi în care nu vom putea avea încredere.„Roboții domestici vor deveni o prezență universală în viața de zi cu zi. Ei vor fi permanent conectați la rețele de mare putere pe care le vor putea accesa oriunde s-ar deplasa.

Aceștia vor funcționa ca ajutoare pentru treburile domestice, ca ajutoare pentru persoanele cu handicap sau în vârstă, ca lucrători și ca membri ai forțelor de securitate. În special, aceștia vor deveni «Watchers» (Supraveghetori).“

Toate datele noastre vor fi colectate de firmele de securitate privată și publică. Ca principală formă de supraveghere vor fi folosite dispozitivele portabile de divertisment. Germenele acestui lucru este astăzi iPhone-ul care trimite date către NSA (Agentia Naționala de Securitate). Orice obiect transportabil va fi permanent urmărit. Toate datele pe care le conține, inclusiv imagini din viața de zi cu zi a fiecăruia, vor fi stocate și vândute întreprinderilor specializate și poliției publice și private. Până în 2050, aceste mașini vor evolua în ceea ce Attali numește „mașini de autosupraveghere“, care vor permite tuturor să se automonitorizeze în privința respectării de către ei înșiși a normelor impuse.Ne vom monitoriza consumul de apă, energie și materii prime. Vom avea chiar și „posibilitatea de a măsura, permanent sau periodic, parametrii (propriului) corp“.

„Cip-urile electronice, purtate subcutanat, vor înregistra neîncetat bătăile inimii, tensiunea arterială și colesterolul. Microprocesoare conectate la diverse organe
vor urmări funcționarea lor în raport cu normele.“Trăind în condiții nesigure și ducând o viață haotică, vom fi dependenți de societățile de asigurare pentru securitatea noastră. Aceste companii vor impune clienții lor cerințe tot mai mari și se vor asigura că ei „se
conformează normelor, pentru a-și reduce la minim riscurile… Ei vor interveni treptat pentru a dicta norme planetare (Ce să mănânci?; Ce trebuie să cunoști?; Cum să șofezi?; Cum să te protejezi?; Cum să consumi?; Cum să produci?)“. Companiile de asigurare vor fi nemiloase, „Ele îi vor penaliza pe fumători, băutori, obezi, neangajați,
neprotejați, agresivi, neatenți, neîndemanatici, prostănaci,risipitori. Ignoranța, expunerea la riscuri, oboseala și vulnerabilitatea vor fi considerate boli“. Penitenciarele „vor fi înlocuite treptat cu supravegherea de la distanță a unei persoane sub arest la domiciliu“.

Imigrarea

Fluxurile de imigrare se vor extinde și vor scufunda statele-națiune. „Marea Britanie va deveni o țară-gazdă majoră, în special pentru cetățenii din țările Europei Centrale. În cele din urmă, aceștia vor spune la rândul lor bun venit muncitorilor ucraineni, ei înșiși
înlocuiți de ruși și de vasta populație chineză.“ Țările durabile (rămase) vor învăța că „un aflux de populație este condiția ca ele să supraviețuiască“.

Într-un pasaj sinistru, Attali vorbește despre hoardele lumii a treia înghițind Vestul: „Mai numeroase ca niciodată, masele se vor arunca asupra porților Vestului. Ele deja numără sute de mii în fiecare lună; această cifră va crește la milioane, apoi zeci de milioane“.

Citește și:
Corcoduşele – fructe banale, dar cu efecte extraordinare pentru sănătate

Statele Unite vor fi cea mai populară destinație și, „în douăzeci de ani, populațiile hispanică și afro-americană vor constitui aproape o majoritate în Statele Unite“. Nomadismul va deveni, de asemenea, norma în Occident: „şi tot mai mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai mult de zece milioane dintre ei care vor schimba țările în fiecare an“. Principalul nostru stimulant vor fi banii, dar
mulți vor pleca, deoarece aceștia sunt dezgustați de propria patrie. „Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură le resping şi, de asemenea, vor să dispară complet, pentru a trăi o altă viață. Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval în care fiecare –libertatea de final! – își va fi ales o nouă identitate pentru el.“

În jurul anului 2030, Attali vede începerea „hiperconflictului“, o perioadă de violenţă extraordinară şi de revolte, total diferită de „hiperdemocraţie”; un guvern comunitar unic va apărea în jurul lui 2060. Hiperconflictul va consta din „războaie devastatoare, naţiuni sărăcite, grupuri religioase, entităţi teroriste şi piraţi ai pieţei libere luptând unul împotriva celuilalt“. Războaiele viitoare se vor purta cu arme „chimice, biologice, bacteriologice, electronice şi nanotehnologice“. „Armele chimice vor fi capabile să caute şi să ucidă liderii fără a fi detectate; pandemii ar trebui să fie gata de declanşare la dorinţă; arme genetice complexe vor fi îndreptate în viitor în special împotriva anumitor grupuri etnice. Nanoroboţi la fel de mici ca un fir de praf, cunoscuţi sub numele de jeleuri gri, ar putea efectua pe furiş misiuni de supraveghere şi ataca celulele
corpului inamicului.“

Chiar şi vacile vor fi utilizate de către pionierii armatei, „animale clonate ar putea îndeplini anumite misiuni – animale bombe-vii, monştri ieşiţi din coşmar“. Aceste arme vor fi disponibile pe scara largă. „Cele mai multe dintre aceste arme vor fi accesibile naţiunilor mici, non-statelor, corsarilor, piraţilor, mercenarilor, maquisarzilor (gherilelor) mafiei, teroriştilor şi oricărui tip de traficant…Într-un viitor nu atât de îndepărtat, va fi posibilă fabricarea unei e-bombe cu doar 400 dolari, constând
dintr-un condensator, o rolă de sârmă de cupru şi un explozibil.“

Razboaiele vor izbucni în toată lumea: unele vor fi purtate pentru a obține puterea asupra resurselor, cum ar fi războaiele pentru apă, alte războaie vor fi pentru a dobândi influenţă sau între grupurile etnice pentru obţinerea autonomiei. Acestea vor conduce la o secesiune a ţărilor şi la apariţia unor noi naţiuni la nivel mondial. Naţiunile
potrivite pentru un astfel de conflict includ Nigeria, Turcia, Iran şi Filipine.„Chiar şi oraşele îşi vor proclama secesiunea; minorităţile etnice sau lingvistice îşi vor cere independenţa.

Împărţirea teritoriilor va merge prost. Attali crede că multe conflicte vor fi sălbatice. „Genocidurile vor fi comise în acele timpuri cu cele mai crude arme. Cel puţin trei masacre de acest gen –împotriva armenilor, evreilor şi tutsilor (un grup etnic din Africa
Centrală care trăieşte azi în Rwanda, Burundi şi nord-estul Republicii Democratice Congo –fostul Zair –, care practică creştinismul combinat cu credinţele tradiţionale) – au fost comise în secolul XX. Iar cei care nu cred ar trebui doar să-şi amintească că, în 1938, nimeni nu se gândea că Shoah-ul (Holocaustul) ar fi posibil. “Naţiunile occidentale
ar putea fi implicate în războaie mari, Coreea de Nord fiind considerată a fi un catalizator potrivit. „Acum îndreptate către Japonia, rachetele Coreei de Nord vor ţinti într-o zi Statele Unite şi China. Rachetele Pakistanului căzute în mâinile fundamentaliştilor vor pune în pericol prima dată India, apoi Europa. Cele ale Hezbollah-ului, cu alte cuvinte ale Iranului – care acum ţintesc Israelul, într-o zi vor fi îndreptate (de la Beirut sau de la Teheran) către Cairo, Riyadh, Alger, Tunis, Casablanca, Istanbul, apoi către Roma, Madrid, Londra şi Paris.“

Continuarea o puteți găsi aici


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here