Connect with us

Mistere

14 picioare de om, descoperite pe o plajă. Care e explicatia acestui mister

Published

on

Un număr de 14 picioare de om au fost descoperite pe o plajă din British Columbia, Canada, 13 dintre ele fiind încălțate cu adidași sau ghete de drumeție.

Ultimul picior a fost descoperit zilele trecute de un bărbat care se plimba pe Insula Gabriola. Laba piciorului era într-o gheată de drumeție. Alte 12 picioare erau în pantofi sport de alergat, în timp ce altul era desculț.

Potrivit poliției, ultimul picior descoperit era „nearticulat”, adică era deconectat de restul corpului uman căruia i-a aparținut.

Astfel continuă misterul picioarelor descoperite în Pacificul de Nord-Vest, un fenomen care a captivat rezidenții, oamenii de știință și forțele de ordine locale încă din 2007.

În august 2007, nu unul, ci două picioare umane, ambele fiind picioare drepte, au fost descopeite pe o insulă din Salish Sea. Autoritățile au intrat în panică, notează Washington Post.

În următoarul an au mai apărut alte patru picioare pe plajele din jur. Atunci, autoritățile au făcut publice fotografiile, în speranța că cineva va recunoaște încălțările.

La acel moment, autoritățile nu au descoperit niciun semn de traumă, dar dată fiind natura macabră în care au fost descoperite, au apărut tot felul de speculații, oamenii gândindu-se la un criminal în serie.

Totuși, cu timpul și cu ajutorul testelor ADN, oficialitățile au reușit să identifice victimele. Primul picior descoperit îi aparținea unui bărbat din Vancouver care suferea de depresie.

Alte două picioare i-au aparținut unui tânăr de 21 de ani care a fost dat dispărut în 2004. Altul, găsit în anul 2011, era al unui bărbat ce a fost dat dispărut în anul 1985.

Citește și:
Mister total. Chiar şi după 50 de ani, moartea lui Iuri Gagarin rămâne secret de stat în Rusia

Pentru că niciun picior nu reprezenta urme de traumă, oamenii legii cred că este vorba despre tragedii personale, oameni care și-au luat viața sau care s-au aventurat în mare.

Potrivit oamenilor de știință, picioarele nu au fost separate mecanic, ci printr-un proces natural care se petrece în mediul marin. Astfel, labele picooarelor s-au desprins de restul corpului cu ajutorul curenților din apă.

Autoritățile au găsit și o explicație pentru faptul că picioarele descoperite erau încălțate cu adidași: materialele folosite pentru fabricarea pantofilor sport moderni permit ca labele picioarelor să se desprindă și să plutească, în timp ce cadavrul rămâne pe fundul oceanului.

sursa unica.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Fenomen misterios petrecut într-o pădure din Canada: pământul parcă respiră!(Video)

Published

on

By

Câteva imagini filmate recent într-o pădure din Canada surprind un fenomen ciudat. Solul acoperit de mușchi se ridică și coboară cu tot cu copacii de deasupra.

Imaginile fascinante filmate la mijlocul lunii octombrie în Sacre-Coeur, Quebec, de un localnic, Jean Arthur, și difuzate de canalul The Weather Network s-au viralizat pe rețelele de socializare, unde mii de oameni s-au întrebat care este explicația din spatele fenomenului misterios.

Unii au comparat imaginile din Quebec cu scenele copacilor vorbitori din trilogia „Stăpânul Inelelor”.

Explicația a venit repede de la oamenii de știință. Copacii într-adevăr respiră, dar nu o fac după modelul oamenilor: a inspira și a expira. Ceea ce vedem pe imagini este o iluzie.

În realitate, la ploi puternice, însoțite de vijelii, solul devine saturat, se înmoaie și își pierde din coeziune. Altfel zis, rădăcinile copacilor „joacă” în pământ, iar când vijeliile lovesc coroana arborilor, rădăcinile se ridică în solul moale și umed, apoi coboară, rezultând scena filmată.

Deși pare ciudat, fenomenul se întâmplă mai des decât ne-am putea imagina.

„Dacă vântul ar fi fost destul de puternic, mai multe rădăcini s-ar fi rupt și unii copaci ar fi căzut”, a declarat Mark Vanderwouw, expert în floră, pentru The Weather Network.

Asta nu înseamnă că arborii nu respiră. Cercetătorii atrag atenția că pădurile respiră, dar în alt mod: frunzele copacilor absorb dioxidul de carbon din atmosferă şi elimină, mai apoi, oxigen.

Sursa: stirileprotv.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Legendele castelului Martinuzzi din Vinţu de jos, locul unde împărăteasa Maria Tereza îşi ucidea iubiţii

Published

on

By

Castelul Martinuzzi situat în Vinţu de Jos, comună care se află la doar 13 km de Alba Iulia, este unul dintre cele mai importante monumente ale Renașterii din Transilvania, iar de acest monument se leagă legenda Mariei Tereza.

O legendă care o are în prim-plan pe împărăteasa Maria Tereza este localizată la jumătatea secolului XVIII-lea. Poveştile care circulă în zona îi atribuie împaratesei mai multe crime, victime căzând bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor. “Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împărăteasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele şi omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus”, spune legenda. Din camera cu săbii ar fi existat un tunel care comunica direct cu râul Mureş pe unde toate cadavrele ajungeau în apă.

Cercetările făcute în incinta castelului nu au confirmat existenţa unei trape sau a unui pasaj secret, după cum nu a fost demonstrată istoric nici posibilitatea ca celebra împărăteasă să fi vizitat vreodată zona Vinţu de Jos. Totuşi, oamenii din zonă îşi amintesc că în timpul când a fost construit drumul care trece prin apropierea castelului, s-a descoperit un tunel care se afla între castelul Martinuzzi şi râul Mureş, care curge la o distanţă de mai puţin de 200 de metri. Bătrânii mai povestesc cum că, în timpul furtunilor de vară, se aud urlete atât în perimetrul castelului, cât şi la ieşirea dintr-o grotă situată pe un deal la aproape doi kilometri depărtare şi despre care se spune că ar fi fost una dintre ieşirile de siguranţă ale castelului.

Un fenomen greu explicabil s-a petrecut în luna august a anului 1975, când, într-o noapte cu cer senin, castelul a fost lovit de un trăznet, a cărui apariţie nu a fost explicată de către specialişti nici până acum. Singura parte din castel rămasă în picioare este pavilionul unde, se povesteşte că Maria Tereza îşi arunca iubiţii. Despre Maria Tereza, care a avut 16 copii, se susţine că era mare amatoare de plăceri trupeşti.   Sătenii au o explicaţie pentru toate aceste întîmplări bizare, inclusiv pentru prăbuşirea misterioasă a castelului. Ei spun că “odată şi odată trebuia să se întâmple, fiindcă oamenii care treceau noaptea prin apropierea castelului vedeau lumini care jucau la geamuri şi auzeau ţipete“. Mai mult, oamenii din zonă cred că sufletele morţilor din castel nu îşi găsesc liniştea şi tihna şi că ei ar fi stat la baza prăbuşirii clădirii. Ei mai spun că şi acum “… câteodată se mai aud urlete, ca de câine turbat, dar foarte rar“. Locuitorii comunei, în majoritate creştini ortodocşi, mai au o explicaţie pentru apariţia fenomenelor care bântuie castelul.

Citește și:
Descoperire uriaşă in Romania: Cetatea Veche din Sântana, de patru ori mai mare decât cunoscuta Troia

Ei cred că toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că această clădire a fost ridicată pe locul unui cimitir, al cărui existenţă a fost confirmată de descoperirile făcute în urma unor săpături efectuate în curtea castelului.   Arheologii au găsit aici mai multe sicrie şi pietre funerare care datează de la începutul mileniului. După aceste descoperiri, castelul a devenit din nou subiectul unor legende care spun că “…în pereţi s-ar afla comori“, mai ales datorită faptului că în timpul săpăturilor au fost descoperite mai multe monezi de aur şi argint. Cu toate acestea, până acum nimeni nu a încercat să dea de urma presupusei comori, fiindcă structura de rezistenţă a clădirii este foarte slabă, iar pereţii se pot prăbuşi în orice moment. Chiar dacă ruinele castelului nu sunt deloc primitoare, autocarele cu turişti români şi maghiari se opresc şi acum să vadă locul pe care guvernatorul Martinuzzi l-a construit pentru a-şi petrece vacanţele.

Citeste mai mult: adev.ro/njccbq

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister