Articole adăugate recent

Ziua de 11 noiembrie 2020 (11:11) este considerată în numerologie una dintre cele mai puternice zile ale secolului, cu un potențial enorm de manifestare.

În numerologie, 11 este un număr special și extrem de puternic, unul dintre puținele Numere Maestre. În esența sa, 11 vorbește mai mult despre magia, individualitatea și strălucirea cifrei 1 (Numerele Maestre au o simbolistică atât de intensă prin alăturarea cifrelor care le formează încât nu se adună de obicei), dar poate purta ocazional și darul cifrei 2, un număr ce vorbește despre parteneriate, coexistențe, despre echilibrul dintre 2 oameni sau 2 concepte/ idei, lucruri etc. Fiindcă dacă am aduna cifrele din numărul 11 prin metoda reducției, am obține 2. Se repetă întâmplător cifra 1 de 2 ori sau adunând 11 (1+1=2) ajungem tot întâmplător la 2?

Chiar dacă părem că suntem individualități complet separate, suntem de fapt conectați și interconectați cu toții, parte a unui ansamblu universal pe care poate nu îl putem înțelege în complexitatea sa. Suntem separați, dar suntem UNUL. Fiecare își are drumul sau, dar cumva drumul meu se va intersecta întotdeauna cu drumul tău sau cu drumul altcuiva. Chiar dacă ne aflăm în călătorii individuale pe planeta Pământ, ne aflăm cu toții în aceeași călătorie a vieții în care au fost și strămoșii și înaintașii noștri înaintea noastră, evident cu experiențe de viață diferite. Singularitatea și individualitatea sunt părți definitorii ale umanității, dar ființa umană evoluează cu adevărat în colectivitate.

11 într-o lună 11 este asociat și cu divinitatea, cu expansiunea sufletului și trezirea spirituală, cu aderarea și accesul către planuri superioare. 11 este și despre alinierea noastră cu sinele nostru cel mai înalt și mai autentic, cu intrarea într-o nouă dimensiune, a unei conștiințe mai înalte.

11:11 2020 – poate cea mai puternică și specială zi a secolului

Evident că am mai avut de-a face cu ziua de 11:11 (11 noiembrie) și în anii anteriori când vibrația lui noiembrie 11 a fost la fel de puternică. Ce face însă ca ziua de 11:11 a acestui an să fie cu totul și cu totul deosebită? Ei bine, ne arată revista de numerologie numerologist.com, este pentru prima oară în ultimii 101 ani când avem de-a face cu un 11:11 într-un an repetitiv sau dublu cum este 2020 (observați repetiția lui 20?).

Asocierea dintre secvența angelică sau sacră 11:11 și un an dublu a mai avut loc în anul 1919, poate de aceea vom observa și unele similitudini cu acest an. 2-ul dublu aprinde acuratețea metafizică și tot ce înseamnă conexiuni și rezonanțe la nivel de spirit și univers.

11 beneficiază de una dintre cele mai frumoase reprezentări, forma lui 11 semănând unor doi piloni individuali, dar alăturați, care formează o poartă. Această poartă universală inițiază portalul divin care deschide calea către manifestare și aliniere, puterea intuiției și a conexiunii spirituale. Poarta se poate deschide și între două planuri. Această aliniere cu noi înșine și cu universul ne permite să ne simțim mai conectați ca niciodată cu latura noastră terestră, cu viața noastră de pe această planetă, dar în același timp și cu cea spirituală și să accesăm puțin din magia și înțelepciunea planurilor superioare. La nivel personal sau chiar colectiv, totul are capacitatea de a se manifesta în aceasta perioadă cu o forță mai mare ca niciodată.

Citește și:
Deși pare greu de crezut, în Biblie, la Geneză apare de mai multe ori numele țării noastre, sub forma unui cod de cuvinte încrucișate

11:11 – Codul trezirii! Suntem somați să ne manifestăm cele mai adânci visuri și dorințe

11:11 acționează precum un accelerator și deschide poarta manifestărilor pentru noi toți. Putem chiar vorbi de una dintre cele mai puternice zile ale secolului în ceea ce privește potențialul său de manifestare, un portal ascensional în forță. În jurul datei de 11 noiembrie (chiar și cu 2 săptămâni înainte și după) pot apărea mai pregnant decât înainte coincidențe și sincronicități. Ți s-a întâmplat să verifici ora și deseori să constați că este ora 11:11 sau ai întâlnit această secvență numerică și în alte circumstanțe (pe o factură, un număr de mașină etc)? Îți vine să crezi sau nu, nu ești singurul care a experimentat așa ceva. Odată cu ascensiunea către un alt nivel de conștiință planetar, se pare că în jurul datei de 11:11 din ce în ce mai mulți persoane observă manifestările lui 11:11.

În numerologie, 11:11 este și o secvență numerică angelică, ceea ce înseamnă că beneficiem și de protecția spiritelor și a îngerilor, a ființelor de lumină aflate într-un plan superior celui în care ne aflăm noi. Astfel, energia lui 11:11 ne ghidează și înspre găsirea echilibrului dintre mintea, trupul și sufletul nostru. Visați, rugați-vă, meditați, creați, manifestați în această zi, dar nu uitați nici să acționați și să vă deschideți inima către vibrația iubirii și a înțelegerii. Este foarte important de asemenea să arătați iertare și compasiune față de voi înșivă și față de ceilalți.

Ținem să menționăm că portalul lui 11:11 2020 urmează Lunii Albastre de care am avut parte în ziua de Halloween (31 octombrie), la rândul sau un eveniment RAR, superb, mai ales că a coincis cu sărbătoarea de Halloween (All-Hallows-Even), o zi cu conotații mistice și spirituale puternice în care lumea de aici și lumea de dincolo se întrepătrund și granițele dintre 2 planuri se suprapun fie și simbolic. Cu atât mai mult putem spune că perioada 31 octombrie – 31 decembrie este o perioadă a transformării rapide și care ne inițiază în potențialul latent al lui 2021.

Suntem conjurați de către astre și planul astral să ne pregătim pentru schimbări și transformare dacă nu am făcut-o până acum, să ne recalibrăm, să ne ardem angoasele și grijile și anxietățile disipându-le încetul cu încetul sau, din contră, pe fast forward (căci acum accelerările sunt foarte intense), să ne facem planuri, să ne țesem visuri și mental, dar și acționând, să ne eliberăm de orice sentimente negative sau tipare comportamentale și emoționale care ne conduceau către blocaje, lăsând astfel loc pentru reînnoire, renaștere, metamorfozări, manifestări actuale și plonjare într-un plan ascensional mai înalt.

Numerologia și astrele vorbesc despre o extindere a puterii personale, despre manifestări puternice, despre deblocari și reechilibrări karmice și personale, despre un potențial de abundență și creativitate fără precedent, despre unicitate, despre o expresie autentică a ceea ce suntem cu adevărat și ceea ce ne este cu adevărat de folos evoluției personale. 11:11 amplifică într-un mod magnific abilitatea noastră de manifestare astfel încât perioada următoare este ideală pentru a ne transmuta gândurile și ideile din locul inimii și al minții în realitate și în lumea imediată.

Sursa: garbo.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here