Connect with us

Diverse

10 lucruri care vă pot salva viaţa în cazul înţepăturilor de albine

Published

on

Şapte persoane au fost înţepate de albine în doar o săptămână: ultima este o fetiţă ce a ajuns în stare gravă la urgenţe, iar doi bărbaţi nu au mai putut fi salvaţi după ce au fost înţepaţi de zeci de albine. Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă, explică pe pagina personală de Facebook primele măsuri care trebuie luate în caz de înţepătură de albine:

  1. Albina nu atacă daca nu este agresată.
  2. Albinele devin agitate și pot ataca când intră în contact cu mirosurile neplăcute sau culorile vii.
  3. Albinele nu tolerează mirosul de transpirație și alcool dar sunt atrase de parfumurile florale.
  4. Este suficient să fie agitate câteva albine care atacă un om sau un animal că imediat toate se alătură grupului şi înţeapă.
  5. După înțepătura albina lasă acul în țesuturi la locul înțepăturii. Viespea poate înțepa de mai multe ori în mai multe locuri și nu lasă ac.
  6. Veninul (cam 0,3 mg/insectă) este toxic (melitina și fosfolipaza A) și poate provoca reacții alergice.
  7. Dacă ați fost înțepat pot aparea imediat 3 tipuri de reacții:
  8. a) nici o reacție (la prima înțepătură, sunt necesare minim doua contacte ale organismului cu veninul pentru declanșarea reacției alergice sau e un organism ,,imunizat” prin expunere repetată, așa cum se întâmplă la apicultori);
  9. b) reacție inflamatorie ușoară/moderată- locală (strict în jurul înțepăturii) sau locoregională( la distanță de locul înțepăturii, dar doar pâna la articulația situată deasupra sau dedesubtul locului respectiv), cu durată de maxim câteva zile;
  10. c) reacție sistemică (Edem Quincke sau șoc anafilactic), cu apariție extrem de rapidă (minute) după întepătura și evoluție potențial letală.
  11. Pentru tratamentul reacțiilor ușoare sau moderate e suficient toaletă locală la locul înțepăturii și aplicarea de gheață local, eventual unguente cu antiinflamatorii. Se pot administra antihistaminice. Rareori e necesară corticoterapia.
  12. În reacțiile severe adrenalina e regina (și dozele mari de corticosteroizi).
  13. 1 fiolă de adreanalină administrată sublingual poate fi soluția salvatoare.

Rețineți!

  1. Nu purtați culori atractive pentru albine (gama galben-potocaliu).
  2. Nu folosiți produse cosmetice cu miros extrem de puternic (în special cu esențe dulci, fructate și vanilate).
  3. Nu consumați în aer liber alimente și sucuri dulci, alcool sau legume și fructe.
  4. Dacă sunteți alergic (mai ales la înțepătura de albină și viespe) trebuie să aveți ( mai ales în sezonul cald) la dumneavoastră adrenalina autoinjectabilă.
  5. Învățați să folosiți (dumneavoastră și anturajul) adrenalina.
Recomandare:   De acum, românii pot refuza să dea buletinul de identitate. Schimbarea adusă de GDPR
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Locul de pe Terra unde plouă cu pietre semiprețioase

Published

on

By

Cu ani în urmă, a fost dat publicității un material științific prin care era formulată o ipoteză conform căreia în sistemul nostru solar există planete unde au loc ploi în care locul picăturilor de apă e ținut de către… pietrele prețioase. Se vorbea, pe atunci, despre posibilele ploi de diamante de pe Jupiter și Saturn. Recent, s-a confirmat că fenomenul există, într-adevăr, producându-se pe planetele Saturn și Uranus. Cine ar fi crezut că un fenomen asemănător a avut loc, de curând, și undeva pe Terra?!

Nu demult, atenția publicului a fost captată de către puternicele erupții ale vulcanului Kīlauea, din Hawaii. Kilauea este nu doar cel mai activ vulcan din Insulele Hawaii, ci și cel mai activ de pe planetă, în momentul de față. În afară de distrugerile și temerile pe care le-a iscat, vulcanul Kilauea le-a oferit oamenilor care locuiesc în vecinătatea sa și cadouri sub formă de pietre semiprețioase.

Pe lângă scurgerile de lavă și cenușa vulcanică ce a țâșnit din crater, ajungând până la o altitudine de 9000 de metri, înspăimântătoarea erupție a determinat și formarea unor minunate cristale de olivină, care au căzut pe pământ, în repetate rânduri, ca o ploaie cu picături rare, prețioase.

Olivina este o substanță care are în componență, în mici cantități, fier, siliciu sau magneziu. Ca substanță minerală, ea este încadrată printre silicați. Ajunsă la suprafață în urma erupțiilor vulcanice, olivina poate fi observată, mai adesea, sub forma unor mici pete de culoare (verde) în rocile vulcanice, cum ar fi bazaltul. Mai rar observabilă este olivina ce a luat forma unor cristale mari și cu aspect clar, pe care bijutierii o numesc peridot și are formula chimică Mg2SiO4 sau Fe2SiO4. Peridotul este o piatră semiprețioasă ce are o duritate cuprinsă între 6,5 și 7.

În urma erupțiilor vulcanului Kilauea, locuitorii din zonele învecinate au avut surpriza să observe, la nivelul solului, cristale verzui cu aspect atrăgător. Plăcerea de a le culege a fost și mai mare, după ce au aflat că sunt mici bucăți de peridot (clasificat printre pietrele semiprețioase). Zilele trecute, o utilizatoare Twitter publica câteva imagini realizate de către prietenii săi din Hawaii, care i-au relatat că fragmentele de olivină, mai mici sau mai mari, erau vizibile peste tot, în locul în care-și au reședința. După distrugerile și stresul provocat de către erupție, „ploaia de pietre semiprețioase” a reprezentat o modestă compensație, oferită hawaiienilor de către Natură.

Violentele erupții ale vulcanului din Hawaii au proiectat cantități considerabile de materie incandescentă în atmosferă, la înălțimi amețitoare. Acolo, în văzduh, temperatura silicaților a scăzut cu repeziciune, astfel că a survenit fenomenul de solidificare. Laolaltă cu alte materii de proveniență vulcanică, fragmentele de olivină („diamante hawaiiene”) proaspăt formate au căzut pe sol sub forma unei ploi (demnă de lumea visului sau de cea a poveștilor).

Spre deosebire de alte planete, pe Pământ fenomenele de acest fel sunt destul de rare. Ca să ai șansa de a vedea pe sol efectele unei ploi de pietre semiprețioase și de a culege fragmentele de peridot provenite din adâncurile Pământului, dar care au făcut cunoștință și cu tăriile văzduhului, trebuie, în mod cert, să locuiești lângă un vecin furios și imprevizibil, precum vulcanul Kīlauea.

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Diverse

Povestea femeii cu chip de gorilă, Julia Pastrana, ciudăţenia secolului XIX care a devenit o celebritate datorită înfăţişării sale hibride

Published

on

By

Julia Pastrana a fascinat şi a şocat publicul secolului al XIX-lea. În afară de exploatarea comercială a felului în care arăta, savanţii vremii, inclusiv Charles Darwin, au fost intrigaţi de ideea unui posibil hibrid dintre om şi primate. S-a aflat ulterior că femeia suferea de o condiţie rară numită hipertricoză acromegaloidă – întreg corpul fiind acoperit cu păr, iar trăsăturile faciale, neobişnuite.

Julia Pastrana s-a născut în munţii din vestul Mexicului în anul 1834. Viaţa sa a fost definită de înfăţişarea sa. Avea doar 1,3 metri şi cântărea 50 de kilograme. Întreg corpul era acoperit cu păr şi trăsăturile faciale includeau o mandibulă supradezvoltată, buze şi sprâncene groase şi nas proeminent, scrie The Vintage News.

Mama sa era convinsă că o forţă supranaturală a fost de vină pentru înfăţişarea fiicei, în timp ce triburile mexicane dădeau vina pe vârcolacii naualli care (sic) cauzau avorturi şi malformaţii la naştere.

„Faţa sa semăna cu cea a unei gorile”

Charles Darwin a descris-o ca fiind „o femeie remarcabilă, dar avea o barbă masculină şi o frunte păroasă, dar ceea ce ne ne atrage atenţia constă în setul dublu neregulat de dinţi din mandibulă şi din maxilar, un rând fiind plasat în celălalt. De la această redundanţă a dinţilor gura sa era supradezvoltată, iar faţa sa semăna cu cea a unei gorile”.

Julia şi-a petrecut copilăria într-un orfelinat, devenind o celebritate locală. După ce a auzit de ea, guvernatorul statului Sinaloa, Pedro Sanchez, a adoptat-o pentru a-i fi animatoare şi servitoare, potrivit The Washington Post. A stat în casa sa până la 20 de ani, după care a decis să plece pentru a se întoarce la tribul său.

Totuşi, nu şi-a terminat călătoria, pentru că pe drum l-a întâlnit pe M. Rates, un manager care a convins-o să apară pe scenă. Astfel, şi-a început cariera în Statele Unite şi Europa, luând parte la diferite spectacole.

Julia a avut succes şi a devenit cunoscută ca „Femeia Maimuţă” sau „Doamna Babuin”. Debutul său a avut loc la Gothic Hall de pe Broadway din New York, în anul 1854. A purtat o rochie roşie şi a cântat cântece spaniole. Avea public numeros, dorind să vadă „femeia urs din sălbăticia Mexicului”, aşa cum era promovată. Un reportaj din acea vreme o descrie în felul următor: „Ochii acestei creaturi ciudate strălucesc cu inteligenţă, în timp ce fălcile, ghearele şi urechile sunt teribil de hidoase… aproape tot corpul este acoperit cu păr lung. Vocea sa este armonioasă, pentru că acest semi-om este perfect docil şi vorbeşte limba spaniolă”.

Ideea că Julia era semi-om a fost stabilită de savantul Alexander B. Mott, care a examinat-o şi a declarat că este un hibrit între un om şi urangutan. Managerii Juliei au susţinut această afirmaţie, promovând-o şi folosindu-se de această latură animală. În acestea, a fost descrisă ca provenind dintr-un trib duşmănos şi greu de guvernat, care trăia cu animalele şi ai cărui membri aveau relaţii sexuale cu ele.

Totuşi, Julia era o femeie amabilă şi foarte inteligentă, care învăţa repede. Astfel, în scurt timp a învăţat două limbi străine (limba maternă fiind spaniola), să danseze şi să cânte. Adora să călătorească, să gătească şi să coasă. De asemenea, se supunea de bună voie cercetării medicale de la acea vreme.

Înainte de a ajunge în Europa, Julia s-a căsătorit cu următorul său manager, Theodor Lent, dar aceasta a avut loc în secret. Mulţi credeau că Julia s-a căsătorit din iubire, în timp ce Lent din interes. Totuşi, în unul dintre interviuri, Julia a precizat că a refuzat peste 20 de propuneri în căsătorie pentru că bărbaţii nu erau suficient de bogaţi.

Julia a creat controverse atunci când în 1857 a apărut pe scena din Germania, europenii considerând spectacolul grotesc şi de prost gust.

„Mor fericită. Ştiu că am fost iubită”

În ianuarie 1860, în timp ce era la Moscova, a născut un băiat care a murit după doar două zile. La trei zile după moartea băiatului, Julia şi-a pierdut viaţa din cauza complicaţiilor iar ultimele sale cuvinte au fost: „Mor fericită. Ştiu că am fost iubită”.

Soţul şi managerul Juliei a vândut corpul soţiei şi al copilului la un profesor de anatomie pe nume Sukolov, din Moscova. Acesta a îmbălsămat corpurile şi le-a afişat publicului. Atunci când Lent a auzit de succesul expoziţiei, a cerut corpurile înapoi. După ce le-a căpătat, în următorii şase ani, Lent le-a expus în diferite expoziţii din întreaga lume.

În acest timp, managerul a întâlnit-o pe Marie Bartel, care semăna cu Julia pentru că suferea de aceeaşi condiţie. A profitat de poziţia ei şi s-a însurat, redenumind-o Zenora Pastrana, prezentând-o ca sora Juliei.  După ce a murit, a mumificat corpul şi a prezentat-o la fel cum a făcut cu Julia.

Recomandare:   Trei submarine nucleare sparg gheața și ies la suprafață la Polul Nord

Corpurile au fost furate, ajungând în Norvegia, de unde au fost recuperate de autorităţi în 1967. Corpurile au fost ţinute la Universitatea din Oslo până în 2005, când au fost returnate în Mexic. Abia în 2013, pe 12 februarie, Julia Pastrana, considerată „cea mai urâtă femeie din lume”, a fost îngropată.

Sursa: descopera.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister