Articole adăugate recent

Acum 80 de ani, armata română în retragere din nordul Bucovinei în urma ultimatumului sovietic a declanșat un pogrom antievreiesc la Dorohoi. Oficial au fost uciși 50 de evrei neînarmați, dar numărul real al victimelor nu este nici azi cunoscut.

La sfârșitul lunii iunie 1940, România trebuie să cedeze Basarabia, Bucovina și ținutul Herța Uniunii Sovietice, în urma tratatului Ribbentrop-Molotov. Populația românească este evacuată cu ajutorul armatei, dar se hotărăște ca evreii să rămână pe loc. Retragerea forțată a românilor, dintr-un spațiu care le aparținea din moși-strămoși a cauzat o serie de frustări atât în rândul civilor, cât și în rândul militarilor. Antisemitismul nu era o stare nouă în România. El fusese cultivat în memoria colectivă cu ajutorul ziarelor care aparțineau legionarilor și mai ales prin politica reginului lui Carol al II-lea.

Astfel că atunci când armatele ajung la Dorohoi starea socială era destul de tensionată. Istoricul Dinu C. Giurescu afirmă că militarii, abia întorși din Basarabia, „…unde au avut dificultăți foarte mari cu evreii de la nord de Prut… s-au răzbunat”, la Dorohoi. Românii care vin în convoaie din zonele nou ocupate împrăștie vorba că unitățile armate românește erau atacate de jidani.

Marcant este faptul că acest progrom reprezintă primul eveniment de manifestare antievreiască, dar mai ales este săvârșit de armată română.

În 1 iulie 1940, subunități militare din Grupul 3 Grăniceri și 8 Artilerie declanșeză un atac împotriva populației evreiești.  La Dorohoi fuseseră aduse trupurile a doi militari din armata românească-unul român și celălalt evreu, care urmau să fie înmormântați în data de 1 iunie. Soldații români au deschis focul asupra evreilor aflați la îmormântarea ostașului evreu. Au fost omorâți toți civilii care veniseră la ceremonia solemnă, cu excepția unui singur supraviețuitor, dar și șapte militari evrei care  erau înrolați în armata română.

Soldații români au  intrat în oraș, pe cele trei străzi principale, unde se aflau majoritatea prăvăliilor și locuințelor evreiești. Aceștia au jefuit, au devastat magazinele, au bătut și au schinjuit pe oricine le ieșea în cale. Nu se știe cu exactitate numărul celor uciși atunci. Oficial este cunoscută cifra de 53 de morți și alți zeci de răniți. Unii istorici susțin că numărul este mult mai mare, ajungând chiar până la 200 de persoane asasinate.

Șocant sau nu, populația românească era mult prea speriată pentru a interveni. Unii au riscat, ascunzând și salvând evrei, dar majoritatea au privit neputincioși ororile care se desfășurau în jurul lor. În felul acesta, istoria a demonstrat încă o dată că răul nu poate fi comis decât dacă este susținut de frică sau de indiferență.

Pogromul a fost oprit la ordinul comandantului Corpului 8 Armată, Constantin Sănătescu. El a cerut efectuarea de anchete. Cu toate acestea, vinovații nu au deferiți Curții Marțiale, dar armata a impus mutări și scurte perioade de închisoare ofițerilor și soldaților implicați.

Directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) și membru al colegiului Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), istoricul Adrian Cioflâncă, a vorbit despre incidentul care a declanşat pogromul, mai precis, despre momentul în care militarii forțează intrarea unei cârciumi, apelând şi la câteva declaraţii ale unor martori.

Cei mai mulți evrei au fost uciși în cimitirul evreiesc, vecin cu cel creștin
Image source:  Adrian Cioflâncă

Iată o declaraţie a unui martor creştin:

Știu bine că în luna iunie 1940 m-am retras din Basarabia și la sfârșitul acestei luni am ajuns în orașul Dorohoi poposind lângă un pod care se chema podul Trestiana.

În apropiere de pod înspre oraș pe dreapta era o cârciumă, proprietari (erau) doi evrei bătrâni care țineau cârciuma închisă, fapt ce a determinat să se adune în fața localului zeci de ostași din diferite arme care cereau să li se deschidă cârciuma și să li se dea de băut.

La un moment dat, fruntașul Lăutaru care era în apropiere de mine și care făcea parte din aceeași companie cu mine (…) a tras trei focuri în aer, dând ordin să se distrugă ușile la cârciumă pentru a se putea intra înăuntru, la acest semnal zeci de soldați, s-au năpustit asupra ușii, distrugând geamurile, pătrunzând înăuntru.

Nu știu ce s-a petrecut înăuntru, însă am auzit vorbindu-se după aceea printre ostași că cârciumarul a fost bătut.

Mai departe, este utilă mărturia altui martor:

În acest timp în stânga drumului Dorohoi – Trestiana, unde ne aflam noi, la o cârciumă am auzit zgomote și țipete. Cum eu eram călare m-am dus imediat acolo și fără a intra în cârciumă, am văzut cum ostași grăniceri de la unitățile ce cuprindeau pe toți acei răzlețiți din retragere, devastau cârciuma și câțiva loveau pe cârciumar scoțându-l afară din cârciumă. (…) În acest timp, auzindu-se câteva focuri de armă răzlețe și strigăte că ar veni armata sovietică – lucru neadevărat – ostașii s-au împrăștiat, grupând coloana și unii din ei au început să tragă focuri de armă.”

Citește și:
Povestea singurului om care l-a sfidat pe Hitler. Iubirea pentru o evreică şi două mâini încrucişate l-au făcut erou

Proprietarii cârciumei erau Fisel și Etty Cărbunaru. S-a păstrat mărturia soției:

„Subsemnata CARBUNARU ETTY, în etate de 65 ani, domiciliată în orașul Dorohoi str. Dobrogeanu Gherea Nr. 119, declar următoarele: În anul 1940 la retragerea din Basarabia într-o luni, a trecut prin orașul Dorohoi Regimentul 3 Grăniceri.

La un moment dat, o serie de ostași au năvălit în cârciuma noastră de lângă podul Trestiana, iar soțul meu FISEL CARBUNARU în etate de 60 ani care se afla acolo, a ieșit afară pentru a cere să nu se devasteze cârciuma.

Atunci câțiva ostași l-au trântit pe o bancă ce se afla în fața casei și au început să-l lovească cu paturile armelor. Imediat a venit acolo un ofițer călare, ce purta favoriți, care a încercat să-l calce cu calul, dar neputând, a luat o baionetă mică (stilete) și l-a împuns de câteva ori.

În acel timp eu m-am dus lângă el și am cerut militarilor să nu-l mai bată, iar unul din ei mi-a dat două paturi de armă că am căzut amețită și nu mai știu ce s-a întâmplat.

De la această bătaie soțul meu a rămas paralizat, nu a mai putut vorbi, o mână a avut-o zdrobită și în scurt timp a murit. După cele întâmplate la noi, soldații și-au continuat drumul, omorând cu această ocazie circa 20 persoane din strada noastră.”

Așadar, militarii au fost cuprinși de psihoza unei invazii sovietice și au tras focuri de armă fără ordin și au început vânătoarea de evrei în oraș.

În zona de sud a orașului, unde erau cele două cimitire, militarii care participau la slujba din cimitirul creștin aud focurile de armă din nord și le interpretează ca fiind un atac sovietic. Pornind de la ideea că intră sovieticii și că ei se vor folosi de evreii din oraș pentru a provoca dezordini, militarii din cimitirul creștin decid să-i execute pe evreii din cimitirul vecin.

Iată cuvântul unui martor, Iosif Davidovici, aflat printre evreii din cimitir:

„În acea zi am fost la cimitirul evreiesc, fiind înmormântarea unui ostaș evreu căzut la datorie.

În același timp în cimitirul creștin la fel se înmormânta niște militari creștini. În timp ce  dădusem mortul în groapă au început împușcături, care se auzeau în special cam de prin cartierul Trestiana, mi-am dat îndată seama că nu e ceva normal și am spus rabinului să mergem acasă.

Fiind o trăsură la cimitir, a plecat rabinul, președintele comunității și alte persoane în oraș. Începuse o ploaie torențială și mai toți care rămăseseră am intrat în casa mortuară, iar apoi chiar în locuința îngrijitorului de la cimitir.

Eram circa 30 evrei. Pe la orele 19 a venit un grup de ostași în fruntea cărora era un ofițer ce purta pelerină de ploaie și favoriți, cu un pistol în mână, ne-a întrebat dacă avem armament și apoi ne-au scos afară prin poarta de la deal care dă în șoseaua Dorohoi – Vârful Câmpului.

Ajunși în șosea, un ostaș a întrebat pe un ofițer unde să ne culce și atunci dânsul a spus „peste drum”. Am fost mânați până peste drum pe zonă și focurile au început asupra noastră.

Eu eram cu un bătrân de mână care a căzut mort imediat și eu m-am târât lângă el și întrucât mai înainte de a se trage focuri, am fost lovit în cap și la buză, am căzut în nesimțire.

Am stat așa printre cadavre până a doua zi dimineața, când au venit autoritățile la fața locului și când am fost internat în spital.

Mărturii de acest fel se află în dosarul unei anchete postbelice, care se află astăzi la CNSAS, de care nu se știa în istoriografie.

Din mărturii, înțelegem că nu vorbim de un pogrom, ci de un masacru, deoarece cele mai multe victime au fost adunate și executate sumar, la Trestiana, lângă cimitir și în restul orașului.

Surse: historia.ro; rfi.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Loading...

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here